Lecții de învățat. România pitorească

 

                                                                                        de Viorica Pârja

 Mulți ani am citit revista România pitorească. Am avut și am prieteni și colegi, care au dus prin vreme această publicație, ajunsă la ceas aniversar.

Actualul său redactor șef, colegul nostru de facultate, Mihai Ogrinji, rememorează drumul frumos al revistei. Care își începea o nouă serie acum aproape 50 de ani. Era ianuarie 1972, când pornea la drum seria nouă a publicației, care avea să devină cea mai longevivă tipăritură din spațiul turismului românesc…

Pornind de la îndemnul scris pe coperta numărului 500, apărut la început de pandemie și care ne îndeamnă să citim mai mult, dacă nu putem să călătorim, am răsfoit cu drag pagini scrise cu bucuria, dar și cu măiestria redactorilor sau colaboratorilor. Din care răzbate și tristețea că presa scrisă se confruntă cu multe greutăți, dar care se încăpățânează să nu… moară. Așa cum îi cântă mulți prohodul.

Cu asemenea greutăți s-a confruntat și România pitorească, menținută prin dragostea celor care au alcătuit-o și o alcătuiesc. Continuând, în alt mod, „România pitorească” a lui Alexandru Vlahuță, citită cu plăcere și aflată printre cărțile de lectură obligatorii pe vremea anilor mei de școală. Reportaje măiestrit alcătuite de Vlahuță, luate ca model de realizare chiar și astăzi. Au fost multe ediții ale acestei cărți pentru care Vlahuță a primit Premiul Academiei.

La mulți ani, România pitorească!