vineri, 21 mai 2021

O vorbã (douã) despre poezia lui Vasile Dan Marchiș




MOTTO:


În timpul în care
am consumat o sutã de pâini,
am scris o poezie...
Apoi am mai scris
peste o sutã de poezii
de dorul pâinii...
(Vasile Dan Marchiș, „Meditație extremã”)




În creația poeticã semnatã de Vasile Dan Marchiș, gãsim, și mai ascuns, și mai la vedere, un tot de inteligențã. Poeziile se prezintã drept deschideri filosofice, fie cã autorul propune, undeva, o problemã, fie cã prezintã, altundeva, o soluție la (altã) problemã, în ambele cazuri cititorul având de aici încolo câmp liber pentru exercițiul propriei gândiri. S-ar putea extrage fragmente și alcãtui volume de aforisme (un singur exemplu: Aprecierile de o viațã / Sunt de prisos... în viața de apoi – „Examenul de credințã”).
În ce privește prozodia, versurile lui Vasile Dan Marchiș sânt eliberate de canoane, iar stilistic, se disting prin sobrietate, poetul nefolosind material de pavoazare, nescriind edulcorat, nefãcând nimic sã seducã. El prezintã cititorului direct construcția de idei, în sonoritate expresiv-neutrã. Și mai și dând de gândit. Ceea ce nu e comod... De aici, descumpãnirea unora în fața scrisului sãu – prea dificil și nu tu inimioare, nu tu ghirlande figurative, nu tu falduri hiperbolice, nu tu drãguțe epitete, nu tu metafore în culori fascinante și cu sclipiri de luminițe multicolore – nimic sãrbãtoresc, sã te mai desfeți și tu, cetitoriul. Ce e asta? – își vor fi zicând. Doar zid tare, de gând, de judecatã, de învãțãturã, uneori, în sugestii alegorice nu la îndemâna tuturor. Mai mult, tonalitatea proprie este datã de o puțin obișnuitã combinație de registre literare, scriitorul uzând adesea de termeni din limbajele administrativ, jurnalistic, juridic etc. și creând astfel contraste cu contextul (beletristic); de asemenea, recurge la sfera limbajului protocolar (de bazã sau colateral). Neînțelese în duh (ci luate în literã...) versurile lui Vasile Dan Marchiș creeazã furtuni umorale unor literați – literați modelați, ca oameni, din pãcate (indiferent de locul lor în șirul valoric al creației), de antipatie, invidie, insațiabilitate (de nu știu ce). Grãbiți, unii, sã eticheteze și bucuroși, epigonii lor, sã preia/propage etichetele, eticheta și-o pune fiecare... sieși.
Indiferent de (și indiferentã la) șicanele „unora” (oare de ce nu-și pot vedea de ale lor, de ce nu-și aleg pentru recenzii cãrți care le plac, de ce nu-și dedicã acel timp șlefuirii propriei creații?), poezia lui Vasile Dan Marchiș rãmâne cu greutate și cu volum în idee și nu în planul – ... plat – al desenului ei. Cât privește „grafica”, dacã tot adusei vorba, da, ar fi de îndreptat felul în care culege textele – adicã cu mai multã atenție la ortografia semnelor de punctuație (cu blancuri unde trebuie și fãrã blanc unde nu trebuie – cam atât), treabã de secretariat.
Ca sã vezi bine o operã din oricare domeniu al artei, trebuie sã poți lua distanțã fațã de ea, fațã de autor și trebuie sã-ți fi format o bunã deprindere în receptarea artei. În destule redacții sânt oameni care știu citi o creație literarã și sânt interesați sã publice texte de calitate. Așa se face cã Vasile Dan Marchiș își gãsește loc în nenumãrate publicații, dintre care, nu puține (ca sã plagiez un pic din versurile pe care le reproduc mai jos), importante, promovând nume de renume. Acesta îi este anturajul meritat.

Nu în puține pãrți m-aș diviza
Doar o parte din mine
sã rãmânã farmecelor
una chemãrilor și nebuniei
doar o pãrticicã sãrãciei
numai picioarele dorului de cãrare
Gândurile rãtãcite în iubire,
aripi în cer
Doar inima în mister
(Vasile Dan Marchiș, „Doar o parte din mine”)

Nu te crede superior nevãzãtorului
dacã nu ți-a fost atribuitã
ca premiu sau recompensã, lumina
Dacã ai doi ochi
și poți dãrui unul nevãzãtorului
sã știi cã doar ochiul acela
odatã dãruit
te va cuprinde cu adevãrat
în lumina iubirii
(Vasile Dan Marchiș, „Dãruire extremã”).

Autor: Angela-Monica JUCAN



Un comentariu:

  1. Da Gelu Dragos, așa este cum spui. Dar să revenim doar cu gândul la textul integral ”Despre mine” pe care l-ai publicat pe blog. Doar să ne gândim puțin la acesta...însă în altă ordine de idei am lăsat unde este Filiala Maramureș a Ligii Scriitorilor. Eu nu mă voi mai încadra niciodată în mijlocul acesteia deoarece când am fost ...cine eram eu...poate și atunci nu eram mai prejos ca toți ...unii m-au umilit...Să nu uităm ...nu-i privesc de sus, dar întotdeauna să le stea ca un deget arătător în coastă ca ”atenție” nu ca ceva înțepător faptul că doar unul sau doi dintre ei au publicat în prestigioasele reviste :”Convorbiri literare”, ”Familia”, ”Alba Iulia Cultural”, ”Surâsul Bucovinei”, ”Leviahtan”, ”Argeș”, ”Alternanțe”, ”Litere”, ”Neuma”, ”Banchetul”, ”Caiete Silvane”, ”Meridian Cultural Românesc”, ”Vatra veche”, ”Plumb”, ”Portal-MĂIASTRA”, ”Caligraf” etc Iar revista ”Sintagme codrene” s-a ridicat prin colaboratorii mei sus de tot...
    În numărul următor semnează texte:
    Ana Ardeleanu, Mihaela CD, Constanța Abălașei Donosă, Elena Arsenie, Teodor Dume, Gelu Dragoș, Maria Filipoiu, Alexandra Firita, Oana Frențescu, Andreea Finichiu, Dumitru Ichim, Baki Ymeri, Angela Monica Jucan, Vasile Lechințan, Daniel Luca, Olimpia Mureșan, Vasile Dan Marchiș, Nicolae Nistor, Puiu Răducan, Cristina Ștefan, Nina Viciriuc
    Pentru revistă urmează să ne mai parvină materiale și de la alți colaboratori.
    Pe lângă faptul că probabil ți-am spus că mi-au trimis pe mail mesaje de la unele reviste că mă publică în numerele următoare din iunie, iulie, august, septembrie.Aceste reviste sunt: Bucovina literară, Meridian Cultural Românesc, Alternanțe din Germania, Cuvânt Românesc din Spania, Argeș, Litere, Surâsul Bucovinei, dar îți mai spun că mi-a venit un mesaj ”bombăăăăă”,că mă publică în revista de mare prestigiu”Convorbiri literare” în numărul din iulie sau august. Să fiu eu publicat a doua oară în această revistă în care poate de decenii bune doar Ioan S. Pop a publicat din Maramureș e ceva extraordinar, fără precedent în ultimele decenii în ”Țara Codrului”.Da, ce să zic vorba aceea că o ”personalitate” -editor sau ce este s-a lăudat că a publicat odată 2 poezii într-un număr al unei reviste de prestigiu, poate și atunci doar din indulgența sau din prietenie cu redactorul șef, dar eu ce să zic că am publicat în jur de 30 de poezii în 11 numere ale revistei respective. Altul care se autodefinește cică”promotor” cultural că a publicat într-o revistă prestigioasă un text că a ”lăudat” pe cineva, dar eu am publicat în 6 numere ale revistei cu pricina 18 poezii. Și câte ar mai fi....

    RăspundețiȘtergere