EXERCIȚIU

de Vasile Dan Marchiș

Mai impulsivă ca oricând

muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici

parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei

și în același timp parcă din umbra urzicilor mă întreabă:

”Ce ți-ai dorit să fii, simplu grădinar, poet-grădinar sau numai poet?”

Fără să pot da momentan un răspuns

și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale

mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza a continuat:

”Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?”

Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva,

muza îmi spune:

”Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet!”

Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă

usturimea provocată de urzici,

este unitatea cu care se măsoară metaforele.

Muza vehiculează iar:

”Dacă te gândești să te separi de mine

în locul unde mâinile visătorilor

nu sunt încă afectate de porii urticari ai urzicilor,

de ghimpii trandafirilor

și de iubirile înșelătoare ale grădinarilor

nu vei întâlni restul lumii care înțepă sau irită?

Atunci ce vei răspunde?

*Unde am lăsat pe cea care m-a iritat,

dar cu blândețe în mod educativ?*

”Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da înapoi?

Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine?

Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața scrisului?

Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit?

Dacă virgula credibilă dintre usturimea din lume

și felul cum te îndemn eu să scrii poezie

ar fi porii urticari ai acestor urzici,

înseamnă că doar te fac să te joci de-a grădinăritul

sau de-a poezia

față de ce amendamente severe vei primi din partea unor oameni!

Ce ți-am explicat eu aici e doar un exercițiu banal

față de amploarea prin care

trebuie să implementezi cu lux de amănunte

usturimea lumii în poezie!”