Despre înjurii şi blesteme!

Mare lucru este ca omul sa aiba binecuvantarea lui Dumnezeu, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Tot ceea ce are binecuvantare sta in picioare. Iar tot ceea nu are binecuvantare nu sta in picioare. Nedreptatea este mare pacat. Toate pacatele au circumstante atenuante, nedreptatea nu are, atrage urgia lui Dumnezeu. Infricosator lucru!

De pilda, se aduna avere cu nedreptate, oamenii traiesc putini ani ca fiii de boier, dar dupa aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Rar, la foarte putini se intampla ca bolile, falimentarile etc, sa fie o incercare de la Dumnezeu. Acestia vor avea plata multa. In acest caz, de obicei, dupa aceea devin mai bogati, ca dreptul Iov. Dar si la multi care nu au reusita, este si din cauza asta: au facut vreo nedreptate.

Blestemul prinde atunci cand exista la mijloc nedreptatea. Cand nu este nedreptate, atunci se intoarce la cel ce l-a rostit. Cel ce primeste blestemul se chinuieste in viata aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuieste si in viata aceasta si se va chinui si in cealalta, pentru ca va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigas, daca nu se va pocai si spovedi. Pentru ca, sa zicem, poate cineva sa te necajeasca, insa tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca si cum ai lua pistolul si l-ai omori. Cu ce drept faci asta? Orice ti-ar fi facut celalalt, nu ai dreptul sa-l omori. Ca sa ajunga sa blesteme cineva, inseamna ca are rautate - atunci cand o spune cu patima, cu inversunare.

Mitropolitul Antonie Plamadeala ne relateaza un caz:

"M-a suparat oarecare, mi-a spus cineva. Si m-am pus pe citit Psaltiri." In popor exista credinta ca citirea Psaltirii, ca pravila la vreme de necaz, sau la imprejurare de dusmani, duce la lamurirea situatiei. Cel care te necajeste se linisteste; cel care te dusmaneste isi schimba gandurile. Cand e numai atata, e foarte bine. Si e cu atat mai bine, cu cat lectura Psaltirii aduce si in sufletul celui ce o citeste sentimente de umilinta duhovniceasca, de rabdare, de incredere in Dumnezeu. Dar uneori Psaltirea se citeste si cu gand - marturisit sau nemarturisit - ca Dumnezeu "sa aleaga intre mine si dusman", cu alte cuvinte, sa-l pedepseasca. Uneori, la unii mai impietriti la inima, gandul merge pana la a dori moartea celui "pus la rugaciuni".

E o mentalitate pagana, anticrestina, rea. Se intampla insa in asemenea cazuri ca celui ce face astfel de rugaciuni, raul dorit altuia se intoarce chiar impotriva sa. Alteori, daca cineva avea vrajba asupra cuiva si-i dorea moartea, apoi il socotea cu mortii si-i facea pomenire, ca la morti, slujindu-i si Liturghie, ca poate, asa va muri.

Impotriva acestui obicei, in Sinodul de la Toledo, s-a hotarat ca, de ar indrazni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi amandoi sa se surghiuneasca si pana la moarte sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine.

Cel care mi-a relatat o astfel de situatie, mi-a marturisit:

"Dupa ce am citit de cateva ori Psaltirea, necazurile mi s-au inmultit. Citisem cu gand rau. Ca pe o vrajitorie. Abia dupa ce m-am spovedit mi s-a luminat cugetul si mi-a venit linistea. M-am impacat si cu cei pe care voisem sa-i aranjez!"

Nici nu se putea altfel. A voi sa faci din Dumnezeu un instrument al pornirilor tale rele, sau al opacitatii tale, socotind ca esti onest, e o dovada de mare ingustime de minte. Cum sa-ti asculte Dumnezeu astfel de rugaciuni?"

Cand se distrug familii intregi sau mor multe persoane intr-o familie, sa stiti ca este din nedreptate, sau din vraji, sau din blestem. De asemenea, cei ce nu se casatoresc este posibil sa fi fost blestemati de parinti (bunici etc), fie la o varsta frageda, fie mai tarziu.

Se cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovati, dar care, atunci cand au inteles ca au fost blestemati, s-au pocait, s-au spovedit si s-au indepartat necazurile. Daca cel ce a fost vinovat spune: "Dumnezeule, am facut asta si asta, iarta-ma", si se spovedeste cu durere si sinceritate, atunci Dumnezeu il va ierta.

Unii dintre crestini recurg la alt subterfugiu pentru a se eschiva de la spovedanie si anume solicita preotului doar "rugaciunea de dezlegare de blestem" din Molitfelnic, care este valabila, dar fara spovedanie este insuficienta. Procedeul este practicat indeosebi de etnia romilor.

Sfantul Ioan Iacob precizeaza: "De asemenea se blesteama singuri fara sa stie si cei care iubesc razbunarea si nu lasa nici un dram nerasplatit, fata de cei care-i nedreptatesc ori ii necajesc. Acestia cand citesc Psaltirea se leaga singuri prin cuvintele prorocesti care glasuiesc: "Doamne, Dumnezeul meu, de-am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele, de am rasplatit rele celor ce imi rasplatesc mie (adica celor ce ma asupresc) sa prigoneasca dar vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda. Sa calce in pamant viata mea si slava mea in tarana s-o aseze." (Ps. 6, 3-6)".

In Molitfelnic mai sunt consemnate si molitfele Sfantului Vasile cel Mare care se citesc numai de catre arhiereu sau de preot. Biserica Ortodoxa nu permite ca mireanul sa se substituie preotului si sa indrazneasca sa citeasca molitfele Sfantului Vasile cel Mare sau alte rugaciuni copiate din Molitfelnic si preluate de cartile de rugaciuni unde apare formula: "dezleaga...", caci numai preotul, ca slujitor al Altarului, este intarit prin hirotonie si investit cu Sfanta Taina a Preotiei. Credinciosul mirean are destule arme ca sa se apere de diavol: Sfanta Cruce, smerenia, rugaciunea (psalmii lui David), postul, aghiazma (apa sfintita), Spovedania, precum si tot ajutorul Bisericii.

Un exemplu concret este o versiune a acatistului Sfantului Ciprian care are atasata la sfarsit o rugaciune preluata dintr-un Molitfelnic mai vechi si care cuprinde formula: "Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine, nevrednicul slujitorul Tau (Arhiereu sau Preot - n. n.) si dezleaga..."

Deci, se intelege ca se adreseaza harului preotiei, nu faptelor crestinului. Am intalnit o familie (n. n.) care citea acest acatist si in momentul in care ajungeau la rugaciunea respectiva si pronuntau cuvintele: "dezleaga..." (aceasta formula se repeta de patru ori in cuprinsul acestei rugaciuni - n. n.) le sareau scantei din ochi, ceea ce de fapt, confirma cele subliniate mai sus.

 

Iata si parerea Parintelui Arsenie despre cum trebuie sa actioneze crestinul in lupta cu vrajmasul: "O mare greseala este ca, atunci cand esti ispitit vizibil, sa-l blestemi pe dracul, sa dialoghezi cu el. El este bucuros ca-l consideri. Trebuie desconsiderat, ca nu-i o putere, e un tolerat. Cu dusmanul nu se sta de vorba. Roaga-te la Dumnezeu, ca puterea Numelui il goneste: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !

Bunaoara, stii ca Psaltirea este foarte buna si te apuci sa o citesti din scoarta in scoarta. Lipsa de dreapta socoteala! S-a constatat ca diavolului nu-i prea place cititul la Psaltire. Eu recomand o catisma la douazeci si patru de ore. Altfel te bagi singur la adanc si dai o batalie... Poti sa birui, dar sa stii sa inoti, sa stii sa birui.

Dupa ce isi termina rugaciunea aceasta dupa tipic omul se considera achitat de obligatia rugaciunii si se retrage fara nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Daca ai rostit un Tatal nostru, daca ai citit un Paraclis si un Acatist e foarte bine. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostinta, pentru a se intelege, e prezenta inimii continua. Adica sunt mai mult pentru o continua tresarire duhovniceasca. De aceea pot sa spun ca: orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune.

Suspinarea, insa, nu iti ia timp. E la indemana si angajeaza toata fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai facut mai mult decat acela care a zis de zece ori Tatal nostru, il stia pe de rost si l-a zis repede. Nu aceasta inseamna castig duhovnicesc: "Am zis multe!". Stii ce faci dupa ce zici multe: "Doamne, am zis... si am depasit pe multi!"

O rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.

M-a intrebat cineva de cate ori sa zica rugaciunea, dupa ce un alt parinte ii recomandase sa o spuna de 1.000 de ori. I-am raspuns: "Sa zici o data si sa nu mai termini!". Iar cuiva care m-a intrebat: "Cate metanii sa fac in douazeci si patru de ore?". I-am raspuns: "Ai libertatea sa faci cate poti! Dar sa faci."

 

Autor: Ieromonah Benedict Stancu