Straniu e că încă nimeni nu poate să spună cu certitudine
cum s-au întâmplat lucrurile. Toate istoriile cu lilieci, cu pangolinul, cu
piaţa de animale vii din Wuhan au rămas în urmă şi mai nimeni nu le mai ia în
serios. Nici scăparea din neglijenţă, din eroare a virusului din laboratorul
din Wuhan nu a fost demonstrată convingător până azi, deşi fostul preşedinte
american Donald Trump o repeta aproape zilnic în conferinţele sale de presă.
Atunci ce a fost? O ipoteză înspăimântătoare îşi face loc
încet-încet. Şi dacă toată afacerea covid a început ca un război biologic
pentru supremaţie mondială între SUA şi China în toamna anului 2019? Un război
biologic scăpat de sub control şi care a produs imense daune şi unora, şi
altora? Deocamdată s-au făcut cercetări împinse foarte departe în ceea ce
priveşte rolul Chinei. Dar s-a cercetat foarte puţin eventuala implicare a SUA
şi a fostului preşedinte Donald Trump. Cu excepţia, desigur, a acuzelor aproape
oficiale (un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe) aduse de China
Statelor Unite. Rămâne întreg şi misterul alegerilor americane în urma cărora
Donald Trump a fost înlăturat, deşi, după numeroşi observatori, ar fi câştigat
clar alegerile. A contat anul covid în SUA, cu foarte mulţi morţi, cu mari
pierderi economice şi sociale, pentru pierderea alegerilor, dar altfel decât
s-a tot scris şi spus?
Laboratoare care lucrează cu viruşi periculoşi (de grad 4)
se găsesc şi în SUA sau în Franţa, nu numai în Wuhan (China). În plus, toate
armatele sunt pregătite să facă faţă unui război biologic şi au trupe special
antrenate pentru asta de multă vreme. Ce e sigur pentru moment e că atât SUA,
cât şi China ştiu mai multe decât declară oficial. Şi politicile lor ţin cont
de toate informaţiile pe care le deţin. Dar deocamdată nici unii, nici alţii nu
par interesaţi să spună mai mult.
Dincolo de pandemie, marile probleme economice sunt abia la
început. În 2020 s-a trăit foarte mult pe datorie, pe scutiri de taxe sau
amânări, pe ajutoare guvernamentale (acolo unde au existat). În SUA a plouat cu
bani pentru toată lumea. De unde? De la Rezerva Federală şi de la Ministerul de
Finanţe. La fel s-a întâmplat şi în multe ţări europene, unde băncile centrale
şi BCE au dat drumul la tiparniţă. Ce urmează după o atare răspândire a unor
bani fără acoperire (zişi „fiduciari”)? Evident, inflaţia. Inflaţia va fi unul
dintre următoarele subiecte despre care se va tot scrie. Şi, când apare
inflaţia, vorbim de scăderea puterii de cumpărare, care poate atinge cote
dramatice.
Pe tot cursul anului trecut, Bursele din toată lumea, mai
ales cele americane şi cele chineze, au bătut toate recordurile. În vreme ce se
declarau falimente şi şomajul creştea spectaculos, activitatea era închisă sau
diminuată drastic, investiţiile pe Bursă atingeau niveluri nemaivăzute. Când se
va sparge cea mai mare bulă din toate timpurile? Suntem la începutul unui ciclu
de genul 1929-1933? Indicatorul Buffett (Warren – indicatorul împarte valoarea
toală a pieţei bursiere la valoare PIB-ului) ne spune că piaţa bursieră nu a
mai fost atât de supraevaluată din 1970. Indicele CAPE Shiller (preţul unei
acţiuni în raport cu beneficiile) este de două ori mai ridicat decât media
obişnuită. NASDAQ a crescut cu 49 % anul trecut, anul coronavirusului. La fel
şi alte Burse: AEX olandez (37 %) sau BEL20 belgian (34 %).
În 2021 şi 2022, crizele politice se vor ţine lanţ. Nici
unul dintre politicienii care au administrat (cum au administrat…) pandemia şi
vaccinarea nu va mai reuşi să-şi înnoiască mandatul. Primul a fost Donald
Trump, pentru că SUA conduce încă lumea. Vor fi alegeri în Germania (septembrie
2021) şi în Franţa (aprilie 2022). Angela Merkel va pleca la pensie şi nu e
exclus să vedem în Germania un cancelar ecologist. Emmanuel Macron va avea un
an foarte greu şi, la fel ca Nicolas Sarkozy sau François Hollande, nu e deloc
sigur că va obţine un al doilea mandat, deşi are doar 43 de ani. Ce sa va
întâmpla în România? Depinde foarte mult de ce se va petrece în Germania şi în
Franţa. Dar nu numai. Jocurile geopolitice foarte mari (SUA / Germania / Rusia)
pot produce mari schimbări şi în România.
Politicienii care au devenit medici infecţionişti,
microbiologi „competenţi” şi medicii care au devenit politruci de televizor şi
dictatori improvizaţi vor fi chemaţi să dea socoteală. Un şir nesfârşit de
procese intră pe rol şi va face pâinea cea de toate zilele a presei. Chiar şi a
mediei mainstream. Un an întreg, Constituţiile au fost puse în paranteze şi
s-au dat stări de urgenţă şi ordonanţe de frică sau din interese mizerabile. Se
anunţă chiar un Nürnberg al pandemiei. O echipă de peste 1000 de avocaţi şi
jurişti şi de peste 10000 de experţi medicali, condusă de germano-americanul
dr. Reiner Fuellmich, a început procedurile contra CDC (Centers for Disease
Control), OMS şi Forumul de la Davos pentru crime împotriva umanităţii,
considerând că au fost încălcate articole ale Convenţiei de la Geneva 1949
(„mutilare şi experimente medicale sau ştiinţifice nenecesare pentru
tratamentul medical şi pentru protecţia persoanei”) şi, în ceea ce priveşte
vaccinul „experimental”, că au fost violate toate cele 10 puncte ale Codului de
la Nürnberg 1947. Asemenea încălcări atrag pedepse maxime pentru făptuitori
(după Aletho News).
Cum vor reveni la normal şcoala, cultura, arta, spectacolele
şi sporturile? Cât de mari sunt pierderile? Vom vedea în anii următori. Sigur e
deja că foarte mulţi mici întreprinzători din domeniul culturii, artei,
spectacolului au fost puşi la pământ şi nu-şi vor mai reveni, probabil, niciodată.
Dezastrul din învăţământ va avea consecinţe pe termen lung. Marile scoruri
financiare din sporturi vor fi sigur afectate, dar multe, mai ales în fotbal şi
în tenis, erau, oricum, supradimensionate, neruşinate.
Epoca postcovid abia începe. Şi, oricât şi-ar dori Big
Pharma noi „valuri” (al patrulea, al cincilea…), noi „varianţi” ai virusului,
ca să-şi vândă statelor vaccinurile pe miliarde şi miliarde, nu va mai reuşi
să-i bage pe oameni din nou în case, în ciuda complicităţilor corupte ale
guvernelor, OMS şi ale altor organizaţii internaţionale compromise. Se prevăd
ample mişcări sociale, chiar revoluţii. Marile averi, inclusiv cele ale Big
Pharma, Big Tech sau Big Media, vor fi puse serios în discuţie. Sociologul
francez Michel Maffesoli avertizează: „Va înceta strategia fricii. Elita
actuală, bazată pe individualism, raţionalism, progresism, moare, s-a terminat.
Va fi înlocuită de comunitate – „noi” în locul lui „eu”. „Noi” e important, a
fi împreună e ceea ce constituie o societate” (în emisiunea L’Heure des Pros,
pe canalul de ştiri CNEWS, 14.05.2021).
Autor: Petru Romosan
Sursa: corectnews.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu