Astfel de comentarii sunt puține, dar afectează atât declarativ, cât și faptic prin gravitatea lor, imaginea României și a poporului român, luat ca un tot unitar.
Sunt comentarii venite din partea unor români, deveniți
antiromâni prin faptele și declarațiile pe care le fac împotriva României, țara
unde s-au născut, uitând că România le-a dat viață, români (?) rămași în țară
sau plecați cu traista-n băț.
Din fericire, astfel de români sunt puțini, aș spune și pe
cale de dispariție.
„Da’ tu ce ai făcut mă, pentru țară?”, mă întreabă cei mai
mulți dintre cei pe care îi interpelez, ca să-și mascheze ipocrizia.
Personal am făcut destule, dar nu îndeajuns și atât cât ar
fi trebuit.
Niciodată nu e de ajuns să faci ceva, orice cât de puțin,
pentru țară. Mereu trebuie să faci ceva pentru ea; ai această obligație ca o
datorie sacră, pentru că ea ți-a dat viață. Și dacă am făcut ceva pentru țară,
niciodată nu mă voi lăuda. Ipocrizia nu mă definește ca om, ca român.
Este o chestiune care ține intrinsec de certitudinea că ești
dator țării unde te-ai născut, să o cinstești, să o porți în suflet oriunde
te-ai duce, să o onorezi și să o aperi, măcar de cei ca voi, antiromânii, cei
care o denigrați ori de câte ori vreți și pe unde apucați, înjosind-o aidoma
veneticilor alogeni care se cred stăpâni pe țară.
Te întrebi, ce ți-a dat ție Romania…
România ți-a dat șansa unică de a te naște pe teritoriul ei.
Tu ce i-ai dat ei, românule veșnic nemulțumit, ce stai mereu
cu mâna-ntinsă, așteptând pomană? Dacă tu nu-i dai, ea cum să-ți dea!?
Nu tu ești România, române, ca un tot unitar și omogen?
Nu tu ești sufletul ei?!…
Autor: Aron Șandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu