A mai trecut un Crăciun peste noi iar ca să simţim atmosfera de când eu eram copil, acum mai bine de un jumătate de veac, Creatorul ne-a dăruit zăpadă, aşa cum îi stă bine iernii să se îmbodobească în straie noi, de marea sărbătoare a Naşterii Pruncului Iisus.
Cu toate că societatea a evoluat (eu cred că în rău), cu toate că televiziunile (cu mici excepţii, printre care şi TVR) ne vând nişte emisiuni frivole, departe de spiritul Crăciunului şi perceptele biblice, cu artişti dubioşi, cu prezentatoare şi crăciuniţe botoxate şi vocabular de copii de grădiniţă, acest spirit l-am regăsit aseară în Ajunul Crăciunului, în aproximativ 3 ore cât au colindat casa noastră peste 60 de copii. Îmbrăcaţi cu haine noi, în costume populare unii dintre ei, cu trăistuţele pe umeri, ne-au colindat sau au dat răspunsul stelei, ca odinioară, fiindcă nu-i aşa, această sărbătoare este despre bunătate, iubire, răbdare, despre mântuirea omului, despre fericire.
Dacă pe vremea bunicii şi a părinţilor mei veneau să colinde peste 120 de copii,de parcă se unea satul cu Cerul, astăzi „ne lăudăm” cu 60 de colindători, unii veniţi din satele vecine. Şi încă un aspect, eu colindam tot satul mergând pe jos, pe fiecare uliţă, la fiecare casă şi fiecare bătrână, astăzi majoritatea copiilor vin aduşi de părinţi cu maşina (!). Chiar mi-e milă de copilăria celor de azi, vorbind la modul general.
Astăzi Crăciunul are un spirit laic evident, în care petardele îşi au un rol însemnat (mai ales că sunt interzise), dar şi prin decoraţiunile şi luminile de tip occidental, zorzoanele şi cadourile scumpe puse sub brad la fiecare casă, de parcă astfel îşi câştigi dragostea copilului tău.
Şi totuşi, la Lucăceşti, un sat pe malul Someşului, la interferenţa Ţării Chioarului cu Ţara Codrului, copiii au colindat cu părintele Florin Sălajan în săptămâna premergătoare Ajunului iar aseară văzându-i şi ascultându-i cu drag mi-am amintit de anii tinereţii mele când, la spusele bunicii că mă voi întâlni cu Moş Crăciun, îl căutam pe la toate casele unde lumina ori lampa era aprinsă iar azi mi-am dat seama că l-am întânit de fiecare dată prin cadourile oferite atunci: nuci, mere, coci şi cei 50 de bani primiţi de la cei mai înstăriţi!
Vă doresc să aveţi parte de Crăciunul şi fericirea biblică!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu