Am postat ieri o poză, din vremea liceului. În poză eram împreună cu un coleg de clasă. Eram vesel, cu blugi și geacă de piele, plus o șapcă în carouri. De altfel una dintre poreclele pe care le-am avut în viață a fost Pătrățel (cred că de la carouri, nu de la... șunci!). O să povestesc altădată de porecle, acum mi se duce gândul către căminul în fața căruia a fost făcută poza.
Prin
anii aceia (1977-1981, mă refer strict la perioada în care am fost licean),
actuala clădire a Arhivelor Statului, filiala Maramureș, era folosită drept
internat pentru băieții de la Liceul Electrotehnic (actual Barițiu) și Liceul
Textil (acum Nenițescu, dacă nu mă înșel) și fetele de la Textil. Multe
amintiri am cu căminul acela. Îmi aduc aminte de prima beție cruntă, într-un bloc
de lângă Semilună, de dușul rece de la cămin și de plimbarea făcută (cu Marian
Riza, prietenul meu bun și coleg de cameră și de bancă) pentru a-mi reveni. Tot
cu el mergeam în baie, intram sub dușuri și, tremurând, stăteam sub apa rece
spunând: ”Ce cald mi-i!”. Am în memorie masa de tenis din holul căminului și pe
Vasile Chiș arătându-ne cum se dă un topspin. Ne bătea pe toți și pe el îl
trimiteam la concursurile de tenis de la Agrofruct, cu misiunea să câștige și
să ne aducă premiul: borcane cu piure de castane.
Erau
faine drumurile pe care le făceam dimineața (de la cămin la liceu) și după-masa
(cămin-liceu și viceversa, pentru a ne pregăti temele etc.) aliniați, în
coloană...
Nu pot
uita cum se încuia căminul seara, elevii fiind lăsați sub supravegherea lui
Tivadar, student și pedagog de noapte. El se culca și eu ieșeam pe geam,
coboram pe firul de la paratrăsnet de la etajul I și mergeam la chefuri în
căminele de nefamiliști unde stăteau tinerele muncitoare de la Maratex, foste
căministe în anii de dinainte în aceeași clădire. Habar n-aveam că în zonă stă
pedagogul Petrescu, care m-a văzut și... m-a dat afară din cămin!
Despre
astea voi povesti, mai în detaliu, altădată. Acum mă gândesc la bătaia pornită
tot de la fetele textiliste, lăsate cu oameni mutilați și cu cercetări.
Fiind
hormoni mulți prin zona aia, nu-i de mirare că veneau gășcarii din oraș
pe-acolo. Nu se știe cum s-a pornit într-o seară o dispută între băieții
căminiști și câțiva șmecheri din oraș. Orășenii au plecat, lansând amenințări
și promisiuni că vor reveni. S-a declanșat agitația prin cămin. Fiecare se
înarma cu ce putea: unii își făceau pulane împletite din cordoane de telefon
(fiind liceu electrotehnic, pentru poștă și telecomunicații, se găseau
destule), alții deșurubau picioarele de la scaunele din cantină. Toți așteptau
seara bătăliei.
Într-o
zi, întorcându-mă din oraș (făceam vizite pe atunci într-un bloc de pe malul
Săsarului) m-am mirat când am văzut pete de sânge pe trotuar, în apropierea
căminului. Am ajuns în cămin și am aflat că veniseră băieții din oraș și s-a
pornit lupta. Au ieșit băieții din cămin și au început să dea în vizitatori. În
afara pulanelor și a picioarelor de scaun au folosit și crengi rupte din
copacii de lângă cămin.
Unul
dintre orășeni și-a prins mâna între portița din bare metalice și zidul din
bolțari care delimita atunci curtea. Mâna i-a fost turtită și nu știu dacă a
mai putut-o folosi vreodată. Alt bătăuș a primit un cuțit în burtă de la un
căminist. Nu mai țin minte cine este cel care a folosit arma albă dar știu că a
fost dus la școala de corecție. Oricum, au venit milițienii, au făcut cercetări
și nimeni nu a fost sancționat, cu excepția celui care dăduse cu cuțitul.
Erau
vremuri când în căminul acela era viață. Acum acolo e... istorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu