Lui Traian Băsescu destinul i-a hărăzit să rămână fără adăpost în aceeaşi perioadă în care milioane de ucraineni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească locuinţele distruse de bombele sau rachetele ruşilor.
După un lung proces, cel mai năzdrăvan preşedinte pe
care l-a avut România a fost declarat informator al fostei Securităţii.
Bărbatul puternic, politicianul ce a condus România cu o mână de fier timp de
zece ani, a suferit un şoc, dovadă că nu se aştepta la o asemenea sentinţă.
Cel care şi-a dărâmat adversarii cu ajutorul unor
instituţii de forţă, SRI şi DNA, a fost răpus de Justiţia pe care a încercat să
o reformeze.
Însăşi condamnarea lui este dovada imparţialităţii
Justiţiei, dar ar fi fost şi mai onorabil pentru sistemul juridic românesc dacă
sentinţa ar fi fost dată când Traian Băsescu era preşedinte.
Dosarul său de informator este învăluit în mister.
De ce nu au apărut dovezile când şi-a depus candidatura la preşedinţie? Cineva
ştia şi l-a şantajat în tot acest timp? Oamenii au dreptul să se întrebe, dar
nimeni nu are obligaţia să răspundă.
Până la urmă această sentinţă nu este altceva decât
o pată în plus pe Biblia pe care cei patru preşedinţi post-decembrişti au
jurat. Niciunul nu a scăpat nepătat. Ion Iliescu a fost târât în justiţie zeci
de ani. Acuzaţiile au fost dintre cele mai grave, de la genocid la crime
împotriva umanităţii. Întreaga lui activitate, atât cea din timpul regimului
comunist, cât şi din timpul şi de după evenimentele din decembrie 1989, au fost
puse sub semnul întrebării. Revoluţie sau lovitură de stat? Cine a fost în
spatele condamnării la moarte a soţilor Ceauşescu? Cine a tras în populaţie
după execuţia Ceauşeştilor? Mineriadele nu ar fi existat dacă Ion Iliescu nu-şi
doarea să rămână la putere cu orice preţ.
Biografia politică a lui Ion Iliescu este un roman
de dimensiunile „Război şi Pace”, în timp ce informările pe care le-a dat
Traian Băsescu la Securitate nu se ridică nici la dimensiunile unei piese de
teatru pentru păpuşi.
Dar ceea ce contează aici este că Justiţia a făcut
dreptate în dosarul Băsescu şi a lăsat un mare mister nerezolvat asupra
activităţii lui Ion Iliescu.
Aşa puse problemele, faptul că un preşedinte a fost
deconspirat ca informator după ce a trecut o jumătate de secol, pare o
găinărie.
Şi ce dacă a fost informator? – s-ar putea întreba
cineva. Dreptate trebuie să se facă şi după o sută de ani. Sunt vinovăţii
morale care nu se prescriu.
Odată cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie o umbră de vinovăţie morală se lasă peste toţi cei ce i-au stat în
preajmă şi s-au bucurat de privilegii din partea preşedintelui Traian Băsescu.
:i nu sunt oameni de rând.
Personalitatea fascinantă a preşedintelui Băsescu a
atras o serie de intelectuali pentru care comunismul ar fi fost imposibil fără
Securitate. Acum unii tac, alţii se dezic de cel pus la stâlpul imfamiei. Nu-i
condamnăm nici pe unii, nici pe alţii. Eu trebuie să recunosc că am tras, în
doi, câteva pahare de whisky cu el şi l-am admirat pentru personajul cu
adevărat fascinant care era.
Dar, ca majoritatea politicienilor, după ce-şi pierd
funcţia devin oameni banali. Traian Băsescu nu s-a mulţumit cu gloria câştigată
în cei zece ani de mandat şi a dorit să-şi continuie cariera politică în plan
extern, ca europarlamentar. Nu-i convenea să redevină un anonim. Aşa era
construit omul care şi-a pus amprenta pe o bună bucată de istorie a României.
Pe lângă casa de protocol, de maşina şi SPP-iştii
care îl protejau, Traian Băsescu a pierdut ceva mult mai valoros: privilegiul
de a i se ridica statuie. Cu siguranţă asta îl doare cel mai tare.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu