Poesis

 

PUSTIE-I GARA VIEȚII MELE

 

În toamna visurilor mele,

Te-aștept și-acum iubirea mea,    

Să îmi cobori, precum o stea, 

În gara timpurilor cele 

Ce pentru noi au fost odată

Divinul Rai din pământesc,

Mult mai frumos ca cel ceresc,

Ce l-am crezut că nu se gată.

 

Azi trenuri vin în zi și noapte,

Își trag suflarea o clipită,

Apoi, ca vremea ce-i pripită

Se duc grăbite... mai departe.

 

Eu, te aștept înfiorat,

Să vii, în brațe să te strâng,

Să lăcrimez, să râd, să plâng,

Cum tot făcut-am altădat.

 

Și-apoi, în mutele-mi cuvinte

Ce vin din sufletu-mi curat,

Voi pune doru-adevărat

În dulci sătuturi, jurăminte,

Din inimă atunci pornite

Și stânse-n bob...de lăcrimat.

         *

Pustie-i gara vieții mele,

Cu trenuri care-mi trec la rând,

De-un veac le tot petrec în gând

Cu toate visurile cele,

Că ai să vii ca-n vremi de-atunci,

Să ne plimbăm prin văi și lunci,

Să-ți pun în păru-ți flori betele,

Să împlinim în nopți cu stele,

Mereu a inimii..... porunci.

 

19.03.2022

     Mircea Dorin Istrate