Ziua Internaţională a Muncii îşi are originea în mişcările de proteste ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la opt ore. În memoria românilor de astăzi ea este un simbol „împins“ între două amintiri:mitingurile lui Nicolae Ceauşescu şi prima baie în mare.
În mai 1886,
muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care aduna 65.000 de oameni în
Piaţa „Heymarket“. În urma represiunii poliţiei, au rezultat 11 morţi şi
aproape 200 de răniţi. Evenimentul a devenit, în timp, o bornă şi o unealtă de
a uni mişcările socialiste din toată lumea care militau pentru drepturile
muncitorilor.
A Doua Internaţională Socialistă a decis să
cinstească memoria celor împuşcaţi în Piaţa „Haymarket“ prin organizarea, de 1
mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Aşa a
devenit 1 mai ceea ce este astăzi.
În secolul XX, pe măsură ce ideologia comunistă a
câştigat teren, ziua de 1 mai a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra
exploatatorilor. Şi mişcarea nazistă a încercat să revendice sărbătoarea de 1
mai, Adolf Hitler promiţând, într-unul din discursurile sale, construirea unui
socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul
considerat un prototip al celor ce muncesc. Ca o coincidenţă, moartea lui
Hitler a fost anunţată chiar într-o zi de 1 mai, în anul 1945. 66 de ani mai
târziu, un alt mare inamic al omenirii, Osama bin Laden, şi-a găsit sfârşitul.
La 1 mai 2011, Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a
anunţat uciderea liderului Al-Qaeda.
În România, ziua de 1 mai s-a sărbătorit prima dată
în anul 1890. A fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“. Totuşi,
sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului
bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii. Fototeca online a comunismului românesc
păstrează imagini memorabile de la comemorările zilei de 1 Mai în anii
stalinismului atroce, când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar
şi în epoca Ceauşescu.
Defilările muncitorilor paralizau oraşele.
Pancartele acestora dădeau de veste despre depăşirea graficelor de producţie.
Oamenii muncii scriau pe afişe că „vor da peste plan“ în anul care vine. În
acest timp, protipendada petrecea la palatul Snagov. Într-o serie de fotografii
din 1965, vedem cum familia Ceauşescu organiza mese festive cu sute de
invitaţi, care prefigurau, parcă, Revelioanele de la Romexpo.
După 1990, sărbătoarea de 1 Mai a fost „aruncată la
coşul de gunoi al istoriei“, laolaltă cu toate simbolurile care aminteau de
jumătatea de secol sub comunism. 1 mai 1990 a însemnat o zi obişnuită de
campanie în vederea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale care urmau să aibă
loc la 20 mai 1990. A fost, totodată, o nouă zi din fenomenul „Piaţa
Universităţii“. România era prea ocupată cu politica pentru a-şi mai aduce
aminte că 1 mai este, de fapt, Ziua Muncii. Cu timpul, românii şi-au amintit de
tradiţiile interbelice şi au făcut ca 1 mai să redevină ziua celei dintâi băi
în mare.
Amintirile despre sărbătoarea de 1 Mai dinainte de
1989 se împletesc cu regrete după vremea „în care fiecare fabrică avea ansablu
folcloric şi echipă de sport“, „în care cu 100 de lei mâncai şi beai de n-aveai
treabă“ şi în care „toată lumea avea serviciu“. Tiberiu Dimeni, fost dansator
în ansamblul folcloric al Combinatului de Utilaj Greu, a povestit cum se
distrau clujenii pe vremea aceea.
Arhivele combinatului din Hunedoara au păstrat o
serie de fotografii rare din anii 1958 – 1960, în vremea în care liderul
comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej se afla la conducerea ţării. Imaginile prezintă
modul în care se desfăşurau manifestaţiile dedicate „Zilei muncii” în centrul
vechi al Hunedoarei. Arată faţa unei lumi uitate şi aproape imposibil de
imaginat de tot mai mulţi dintre hunedorenii care nu au prins acele vremuri.
În perioada comunistă, şi în Drobeta-Turnu-Severin
era sărbătorită oficial ziua de 1 Mai. Mulţi îşi amintesc de această sărbătoare
care însemna zi liberă şi prilej de bucurie câmpenească. Angajaţii de la
Şantierul Naval, de la Uzina de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului,
Combinatul de Celuloză şi Hârtie ş.a. cu toţii participau la acest eveniment.
Se defila, se strigau lozinci cu Ceauşescu şi PCR, nu era grup să nu aibă câte
un tablou cu Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu cât mai mari, cu atât mai bine.
Muncitorii erau identificaţi după salopete, fiecare avea culoarea sa proprie.
În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1
Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu, pancarte uriaşe
înălţate şi ore în şir de stat în soare. Nu intra în discuţie o posibilă
abatere de la regulă sau absenţa cuiva, pentru că ameninţările şi sancţiunile
erau pe măsură. Totul în numele poporului român şi al tovarăşului Nicolae
Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de decembrie 1989.
Regimurile comuniste încercau să instrumenteze
politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Nici
Călăraşiul nu făcut excepţie de la această regulă. Oamenii muncii erau
mobilizaţi până la ultimul pentru a participa la sărbătoare dirijată de cadrele
de la Partid. “ Nu aveai voie să lipseşti pentru că imediat erai trecut pe
lista “neagră”. Nu exista nicio scuză, toată lumea trebuia să fie prezentă.
Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii plictisitoare
şi, uneori, ajungeam, să nu ne mai putem ţine pe picioare din cauza căldurii.
Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al
regimului”, povesteşte Aurelia Popa(62 de ani), pensionară.
Nostalgicii Epocii de Aur îşi amintesc şi acum de
grandioasele defilări de 1 mai organizate la Sibiu în perioada comunistă.
Carele alegorice ale intreprinderilor defilau prin faţa tribunei oficiale
amplasate în faţa hotelului Bulevard, iar la finalul defilării toată lumea se
îndrepta spre Dumbrava pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii.
Ziua Internaţională a Muncii era sărbătorită înainte
de 1989, atât de oamenii din judeţ, cât şi din municipiu. Nu exista angajat
care să nu fie prezent pe străzi, la defilare în ziua de 1 Mai. Mai marii judeţului
stăteau pe o scenă special amenajată şi priveau cum zecile de mii de oameni
treceau prin faţa lor cântând şi scandând lozinci. Oamenii îşi amintesc că
defilările erau pregătite în Arad cu câteva săptămâni înainte.
Sărbătoarea comunistă scotea muncitorii în stradă,
la defilare prin faţa şefilor regimului comunist. Cu tablouri ale membrilor
Comitetului Central în baloane colorate sau cu câte un drapel mai mic sau mai
mare în mână, muncitorii din Tulcea ieşeau la defilare în centrul municipiului,
pe strada Isaccei. De pe o scenă situată la înălţime, muncitorii care aveau
onoarea să defileze erau salutaţi de oamenii „importanţi“ ai
oraşului:secretarii de partid, directori, şefi de instituţii.
În vremea regimului comunist, Ziua de 1 Mai era una
aşteptată cu sufletul la gură de tot poporul, mai ales că era considerată o zi
a sărbătorii marcată prin mult fast. Propagandistic, sărbătoarea era pregătită
cu mult timp în presa locală, care prezenta pe largi coloane, în cinstea Zilei
de 1 Mai, un „însufleţitor raport muncitoresc”. Paradele prin care era
ovaţionat mult iubitul conducător, spectacolele artiştilor amatori şi ieşirile
la iarbă verde cu familia erau principalele distracţii din acea perioadă.
Vizita lui Nicolae Ceauşescu din 1967 de la Braşov a
fost o manifestare grandioasă. Muncitorii de la Steagu Roşu şi Tractorul au
defilat cu tractoarele şi camioanele prin tot oraşul. Zeci de mii de oameni au
fost instruiţi pentru ca vizita conducătorului să fie una de succes. Sunt
braşoveni care şi acum îşi amintesc pregătirile de defilare. Oamenilor li s-a
spus cum să se îmbrace, iar muncitorii au fost duşi la frizerie ca să arată
bine la defilare. Copiii care îi dădeau flori lui Ceauşescu erau supuşi mai
multor analize pentru a nu-l îmbolnăvi.
În anii de glorie ai regimului, când restricţiile
erau „îndulcite“ de alimentarele încă pline, ziua de 1 Mai era o sărbătoare
grandioasă la Ploieşti. Trezirea se dădea la radio şi tv pe versurile
celebrului „1 Mai muncitoresc“. Ziua de 1 Mai a cunoscut două perioade distincte
la Ploieşti, în Epoca de Aur. Până în 1970, serbările erau grandioase, cu
defilări pe bulevard şi parade la care participau mii de oameni. Mai târziu, în
ultimii ani ai regimului, ploieştenii primeau doar două zile libere pe care o
petreceau la pădure, cu mici şi bere. Fondul sonor, în ambele cazuri, era „1
Mai muncitoresc“, un cântec rulat obsesiv, întreaga zi, la radio.
Primul "1 mai muncitoresc" din Banat s-a
desfăşurat într-un loc preferat şi acum de timişoreni pentru ieşiri la iarbă
verde. "La Timişoara, ziua oamenilor muncii de pretutindeni a fost
sărbătorită pentru prima oară la 1 mai 1890, pe terenul de iarbă din faţa
Muzeului Satului. Au fost discursuri, întreceri sportive, oamenii au venit la
picnic cu familiile. Unii patroni au decis chiar să ofere bonusuri
angajaţilor", a spus istoricul Ioan Haţegan. Cu mult înainte de preluarea
sărbătorii de către regimul comunist şi transformarea acesteia în vehicul de
propagandă, oamenii muncii din Timişoara organizau evenimente şi ieşeau la
picnic pentru a-şi sărbători ziua.
Pancarte, lozinci însufleţitoare, bannere, steaguri
tricolore, steaguri roşii PCR cu secera şi ciocanul, tablouri uriaşe cu
Tovarăşul şi Tovarăşa – toate făceau parte din arsenalul de la defilarea la
care trebuia să participe românii, „entuziaşti“, în fiecare oraş. Întâiul Mai
muncitoresc era o sărbătoare populară pe care comuniştii o încorsetarseră în
cadrul oficial. Pentru ziua oamenilor muncii, chiar oamenii muncii erau
dislocaţi de la serviciu pentru a participa la pregătirea marelui eveniment.
Sursa:www.adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu