ca o lumină ciudată după furtună
curgând lent peste siluetele arborilor frânţi
şi vindecarea
nesperată ca viaţa de după moarte
a unui ateu
moliciunea
sărutului pe ceafa bărbatului iubit
într-o dimineaţă leneşă
coardele minţii
cântând muzica cerului
şi doar uneori înainte de culcare
cioburile coşmarului tăind în carnea vie
a creierului
ca fumul greu care răzbate printr-o uşă închisă
râcâind pacea cu gheare de fiară
amintindu-mi că totdeauna
înseamnă uneori
doar o clipă.
Anca GOJA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu