vineri, 29 aprilie 2022

De-a popoarele!

 

                                                                                      de Gheorghe Pârja

O veste anacronică, cinică, sfidând istoria și demnitatea unui popor vecin, frământă autoritățile supreme de la Kremlin. Nici mai mult, nici mai puțin, se fac demersuri concrete pentru scoaterea Ucrainei din istorie. Da, chiar așa! Ștergerea Ucrainei din cărțile de istorie, geografie, literatură, folclor, turism etc. O asemenea aberație nu este posibilă printr-un ordin de sus și o radieră folosită în alte vremuri triste. Până să mă revolt împotriva acelor minți bolnave, dați-mi voie să-mi aduc aminte de un joc din copilărie. Și ca orice joc, avea farmecul lui. A doua și a treia zi de Paște, zile de sărbătoare la sat, ne adunam câțiva prunci în grădina noastră, din jos de calea ferată forestieră, pe care trecea zilnic un tren cu multe vagoane, încărcate cu bușteni din pădurile Maramureșului, spre Sighetul Marmației. De aici, lemnul era trecut peste Tisa. Era despăgubire de război pentru sovietici.

Și ne adunam noi, pruncii, în grădina cu iarba răsărită. Și ne alegeam jocul. Des preferam să ne jucăm: de-a popoarele! Un fel de oină pe dos. Conducătorul jocului avea un caiet și un creion, iar noi, jucătorii, ne alegeam numele unui popor. După ce săpam în pământ o adâncitură (lipcă), unde puneam o minge din cârpe, ne așezam toți, în cerc, la o distanță egală de ea. Prin surprindere, conducătorul jocului striga numele unui popor, întrupat într-un prunc. Care, cu mare viteză și îndemânare, lua mingea și-l lovea pe cel mai la îndemână. Cel atins ieșea din joc. Tot așa, până rămânea ultimul, învingătorul. Nu-mi aduc aminte care popoare din joc ieșeau câștigătoare. Jocul îngăduia oricăruia. După cum vedem, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.

O putere lumească lovește în temelia unui popor, care a răzbit prin vreme. Acum se consideră poporul ucrainean în propria lui țară, cu numele Ucraina. Lui Putin, și camarilei sale războinice, le bântuie prin minte obsesia radierei bolșevice. Cum ziceam, și-au propus scoaterea Ucrainei din memoria colectivă. Conducerea editurii ruse Prosveșenie, care publică manuale școlare, a organizat o reuniune în care le-a cerut angajaților să scoată din manualele de istorie tot ce se referă la Ucraina. Încă de la anexarea Crimeei, editorii au fost îndemnați să reducă la minimum evaluările la adresa Ucrainei. Li s-a cerut să scoată steagul ucrainean din pasajele în care se evocă heraldica steagurilor naționale. Unii editori încearcă formule de compromis, dar superiorii sunt extrem de vigilenți. Cine este împotriva războiului din Ucraina este concediat!

Este deosebit de dificil, imposibil chiar, să editezi un manual de istorie universală din care să lipsească portretul corect al unei țări. Este clar, scrie și presa cinstită, planul lui Putin este ștergerea Ucrainei din rândul țărilor lumii. Prin distrugerea întregii ei istorii. Parcă l-au citit pe George Orwell, cu al lui roman „1984,” în care Ministerul Istoriei spune răspicat: „Cine dictează trecutul controlează prezentul.” Putin și-a pierdut interesul pentru pace. De aceea refuză orice urmă de dialog. Ba dă dovadă de un cinism nemărginit, când în Noaptea Învierii urează: „Credință în triumful vieții, bunătate și dreptate.”

În teritoriile ocupate, rușii se simt ca acasă. Împodobesc clădirile cu steagurile fostei URSS și cu statuile lui Lenin. Am scos din raft cartea istoricului Mark Galeotti – „Scurta istorie a Rusiei”- în care scrie: „În mod repetat, conducătorii Rusiei au revizuit trecutul, în speranța de a construi viitorul pe care-l doreau, recuperând de fiecare dată miturile și simbolurile culturale, ori politice de care aveau nevoie.” Ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. Mă gândeam la jocul nostru din copilărie, când ne puneam nume de popoare, cum ar fi: rus, român, ungur, francez, italian, ori ucrainean. Era un joc frumos de atenție și sprinteneală.

Acum, pruncii rușilor sunt învățați că nu există o țară, deși ei știu că este în toată întinderea ei. Acesta este noul joc crud de-a popoarele! Dar să nu-l uităm pe Taras Sevcenko, poetul național ucrainean, care parcă străjuie prezentul: „De-oi muri, mormânt săpați-mi/ Sus pe o colină/ Unde-i stepa nesfârșită/ În draga mea Ucraină/ Și atunci când o să piară/ Dușmanii din țară/ M-oi trezi și voi ieși eu/ Din mormânt afară.” Există Sevcenko, există limba ucraineană, lustruită de el, există Ucraina!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu