Potrivit lui Tim Stanley („Why woke is a spin-off from Christianity – minus the mercy and hope”, https://www.telegraph.co.uk/…/woke-spin-off…/), statutul de victimă, ca şi păcatul, este moştenit. Grupuri întregi sunt considerate grupuri de „martiri”, indiferent dacă persoanele care le aparțin se consideră sau nu aşa. Problema este însă că un mare număr de activişti woke sunt bogați și albi. „Câțiva au pretins că sunt de culoare pentru a obţine favoruri, dar calea mai uşoară este să te prezinți în faţa lumii ca un sfânt vizibil. Puritanii secolului al XVII-lea au vrut ca biserica lor să fie rezervată strict aleșilor, dar, având în vedere că nu putem ști cine e mântuit şi cine damnat, ei au fost nevoiți să se bazeze pe semnele exterioare ale unui comportament de sfânt. Astăzi, woke-ismul este afișat în faţa celor din «parohie» prin modul în care cineva acționează, votează, se îmbracă și, în mod esenţial, vorbeşte”, deoarece cultura woke, asemenea unei religii, a dezvoltat o „litanie” compusă din cuvinte magice: „intersecțional”, „heteronormativitate” ș.a.m.d.
Dacă altădată un semn al credinţei era purtarea unei
cruci, astăzi, adepții „religiei” woke îşi manifestă virtuţile prin folosirea
unui limbaj neutru, afișând they/them în biografia lor pe Twitter. Există o
„biblie” și o „clasă clericală” compusă din scriitori, activiști și politicieni
care propovăduiesc virtuţile woke şi vă vor primi cu recunoştinţă donaţiile şi
voturile. În acelaşi timp, „există «eretici» care trebuie anulați și «demoni»
care trebuie exorcizați”.
De asemenea, woke-ismul are şi un caracter
„supranatural”, fiind „antimaterialist: ar prefera mai degrabă să fim «verzi»
decât să generăm creștere, mai degrabă egali decât bogați în mod individual.
[Woke-ismul] a contestat legile științei și ale matematicii, argumentând anul
trecut, într-o discuție serioasă, că [operaţia] 2+2 ar putea fi egală cu 3 sau
5, în funcție de experiența subiectivă a numerelor implicate. În plus, a declarat
că bărbații pot deveni femei și viceversa – însemnând un act de
«transsubstanțiere», prin care substanța fizică este «preschimbată» prin
credință”.
Rupându-se de tradiţia ortodoxă, creştinismul
occidental, începând cu Renaşterea şi Reforma protestantă, s-a fărâmiţat în
diverse culte şi mişcări spirituale care au denaturat complet învăţătura
creştină, alunecând inevitabil în malaxorul secularizării. Tinzând să se
adapteze în permanență la o lume aflată în proces accelerat de degradare, o
astfel de „religie” nu i-a mai putut reface acestei lumi legătura cu propriul
suflet. Woke-ismul s-a instalat triumfător în locul unei religii defuncte, ca
un cult al eu-lui monadic, eliberat de „stereotipuri” şi de chingile societăţii
patriarhale „opresive” ‒ al eu-lui complet autonom, care are „libertatea” de-a
se reconstrui şi reinventa permanent. Însă în această „religie” fără Dumnezeu,
omul nu-şi va putea găsi niciodată cu adevărat liniştea, vindecarea şi
eliberarea de propriile anxietăţi şi traume, de povara depravării şi a
păcatului originar omniprezent. Totuşi, victima poate protesta faţă de această
condiţie prin manifestarea unei „mânii revoluţionare”, ca semnalare a
virtuţilor ce o vor încadra în rândul celor „mântuiţi”.
În woke-ism nu există milă, iertare şi nădejde
pentru cei anulaţi, odată ce se descoperă că sunt (sau au fost în trecut)
tributarii acelor „prejudecăţi” urâte, înrădăcinate adânc şi iremediabil în om
prin „păcatul originar”. Arderea cărţilor, dărâmarea statuilor, cenzurarea,
blocarea şi eliminarea vocilor care „fluieră în biserică” sunt absolut necesare
pentru a putea fi făurit paradisul terestru „incuziv”, întemeiat pe „echitate”,
„egalitate” şi eradicarea prejudecăţilor. Totuşi, încercarea disperată de a
modifica şi ajusta realitatea după dogmele acestei „religii” seculare sfârşeşte
mereu în eşec: în loc de pacea şi armonia socială propovăduite, cancel culture
și woke-ismul nu se dovedesc a fi decât reţeta perfectă pentru generarea de
conflicte, prin „purificare” morală, intimidare, punere la index şi
desfăşurarea unei furibunde „vânători de vrăjitoare”.
(Din articolul „Cancel culture ‒ sau anularea
normalităţii prin virusul ideologic (IV)”, pe care l-am scris pentru revista
„Familia Ortodoxă”, numărul din aprilie 2022)
Autor:
Irina Bazon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu