duminică, 13 noiembrie 2022

Este uşor să fii fericit în acest anotimp arămiu...


 Este ușor să fii fericit toamna. Pătură caldă, ceai verde fierbinte și cartea preferată.Toamna este o umbră cețoasă care vorbește despre lucrurile dulci și prețioase pe care Dumnezeu le-a creat în tărâmul naturii. Anul acesta se remarcă prin faptul că primăvara nu a renunțat mult timp la drepturile sale și s-a dizolvat foarte ușor în toamnă. Vine o vreme în viață, când îți dai seama că timpul care ți-a mai rămas, e mai scurt decât cel care s-a scurs deja.Și stii ce regreți în acel moment? Faptul că ai pierdut prea mult timp aiurea, când puteai să faci ceva, care contează cu adevărat. Dar mă felicit că am ajuns până aici, indiferent ... Indiferent care e finalul nu regret ceva ce-am făcut din tot sufletul. Un zâmbet în fiecare dimineață și un mulțumesc în fiecare seară. De fapt, nimic nu este întâmplător în realitatea vieții noastre, orice trăim este, întotdeauna, o consecință și a felului în care am gândit, am acționat sau, uneori, nu am acționat. Oamenii, ca și natura, au și ei anotimpurile lor. Sufletul are și el primăverile și toamnele lui. Mulțumesc pentru prietenie, oricine ai fi!


Prof. Emilia POP

Mireşu Mare



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu