Credință
Din cer Luna bătrână brodează pe ferești
Cu a ei lumină venită prin negrele stihii,
Făptura ta mlădie ca umbrele cerești,
Potecă printre stele pe unde ai să vii.
Prin draperii jucau meșteșugind lumina,
Năluci cu chipul tău de salcie miloasă,
Când jos, când sus, în umbre pe colina,
Dansând ca vârcolacii în horă ne-nțeleasă.
Doar clopotul din turlă încă stă și tace,
Chiar de în vânt lumina năvalnic îl împinge.
Menirea lui de-a bate din vremurile dace,
Din tainică poruncă falnic o respinge.
Și n-o să vină, n-o să intre, nimeni nu o lasă,
Zadarnic înfloresc toți trandafirii pe alei.
Prinsă-i tăcerea în grădină într-o plasă,
Și luneci către zare pe pojghiți de polei.
Dar nu sosise încă vremea frunzelor de tei,
Să cadă lângă trunchiul ros de vremi și vânt,
Cât razele de Lună mai scapară scântei,
Cu dalta lor sculptează pe fereastră chipu-ți blând.
În zori de zi rămase-n geam minune, ciocârlia,
Cu trilul ei adoarme galeș gârla din zăvoi,
Cu apusul tău a înflorit în ochi câmpia,
Pe care zburdă-n veselie albele miori.
Din aspră vijelie și surd coșmar închipuit,
Un suflet cu speranță va fi nicicând stingher,
Chiar de între gratii va sta supus, zidit
Muza lui îl va purta învingător spre cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu