De ce am plecat de la Patriarhia Română...

„Am părut atipic în ochii celor care ignorau că, de fapt, firea mea coincide cu punctele de vedere emise în spațiul public. Depinde la ce te raportezi.

Eu personal m-am raportat și mă voi raporta constant la câteva repere esențiale pe care mi le-am însușit din Evanghelie, din tradiția creștină, care practic este coagulată în jurul Adevărului ca persoană, adică Hristos.

Între Adevăr și Platon, e bine să fii prieten cu Adevărul. Așa a fost și în cazul meu; am ales mereu să spun adevărul, pe care nu l-am aproximat, îl știam din interior. Și atunci când ești față în față cu Adevărul, apare o datorie irepresibilă să-l mărturisești.

Este un lucru firesc, prin excelență creștin, să nu bagi lucrurile neplăcute sub preș, adică să nu apelezi la tertipuri, minciună și, mai ales într-un cadru ca al Bisericii, așa ceva nu se face, nu se cade să diluezi adevărul, să-l trădezi mai ales.

În mod cert, pe noi toți ne sperie adevărul. În general, nu ne place când ni se spune adevărul, dar atunci când ești într-o poziție în care ai de dat seamă despre lucruri care interesează societatea, cu atât mai puțin trebuie să fii străin de mărturisirea lui. Eu cred că acest lucru face bine oricărei instituții, nu doar Bisericii.

Dacă societatea românească se confruntă de atâtea decenii cu disfuncții care ne scot din minți de fiecare dată când ieșim pe stradă sau mergem în instituții, cred că acest lucru nociv este cauzat de fentarea adevărului.

Eu nu am fentat niciodată adevărul, pentru că sunt un om credincios și cred că ne face foarte bine. Hristos ne spune că adevărul te eliberează, te face un om liber.

Ca să închei speculațiile potrivit cărora din cauza comentariilor a trebuit să fac un pas în spate: am fost un om liber în Patriarhia Română și acest lucru i-l datorez Părintelui Patriarh Daniel, care a înțeles că adevărul trebuie mărturisit“.

Vasile Bănescu, la Prima News