Țara nebunilor

                                                       de Al Florin Țene

 După ce scrisese, câteva pagini, la romanul despre un personaj, fost activist de partid, care furase din averea pecereului, aproape de miezul nopții, Tudor a adormit.

Nu a știut când un vis l-a cuprins.Se făcea că era într-o țară cu oameni vopsiți în galben, toți îmbrăcați în haine cenușii, care de cum se sculau se închinau la două fotografii.Acestea le aveau fiecare în casa lor.Nu erau, nici Dumnezeu, nici Buda, nici Alah, nici măca, așa, un sfânt de mâna a zecea. Fiecare fotografie avea numele ei: NU din familia Ho, un bărbat cu fața turtită și gras să plesnească, și femeia, Ba, din familia BUI.

Noaptea, pe la miezul nopții, își puneau în fața magazinului sacoșele, în ordinea venirii stăpânului ei, păzite de câte un cetățean scofâlcit.

-N-ai aflat ce aduce?

-Nu! Poate ca de obicei…rădăcină de copac și, poate carne de câine.A spus la Radio Poporului c-au importat câini din Efropa.

-Ce bine ar fi!

-Până când le păzești? Până la 3. După ora asta vine Mi, să le păzească.Apoi fine soața mea să cumpere…eu am mult de lucru la fabrică.Trebuie să numărăm șuruburile.Ști cum e…o sută numărăm și trei le fabrică.Merge treaba…

-Tot pentru tancuri?

-Tot! Trebuie să ne apărăm conducătorii!

-Cum a zis cuvântul ”conducători”, toți de prin împrejur și trecători, au luat poziția de drepți.

-Să trăiască! Să trăiască! Să trăiască! Au strigat toți în cor.Punând mâna la cozorocul șepcilor.

Unul, care tocmai venise cu sacoșa, să o pună în rândul celor aranjate mai înainte, și care ajunsese, aproximativ, la vreo două sute, nu a luat corect poziția de drepți.Imediat a fost admonestat.

-Tovarășe, te spun la comitet. Și te bagă la 교도소!

-De ce să mă bage la pușcărie? Am luat poziția de drepți, ca liniarul de la școală.

-Hai, du-te acasă! Să vie nevasa de dimineață.

-Mă duc, mă duc…Mâine am mult de lucru.trebuie să sap o groapă mare…

-Tot pentru…

-Tot!

-De foame…

-Câți?

-Patru sute două zeci!

-A mai scăzut!

-Ieri au fost peste cinci sute!

-Săracii…

–N-au avut rădăcini de mâncat, carne de câine, nici vorbă…Acum, se zice că vine…

-Mă duc să mă culc! Ai grije de traiste…

-Am!

Dimineața, când, rânduri, rânduri de oameni galbeni în haine cenușii se îndreptau spre stațiile de autobuz, arhipline, agățați de scări, pe aripi, și chiar pe acoperișul autobuzelor, se duceau spre locurile de muncă, să fabrice bombe și rachete, să apere pe cei doi conducători, de un pericol ipotetic.

Pe la ora prânzului se adunau toți în Piața Mare cu fața spre Palaul Prezidențial și strigau, cât îi țineau boșogi.

-Trăiască NU și tovarășa  Ba!

Să conducă Țara mea!

Și strigau de trei ori, după care aplaudau de le săreau scântei din palme.Unii trăgeau cu ochii la vecini, să vadă dacă bat din palme puternic, cu râvnă și din convingere.

Pe de altă parte, de la fereastra palatului, Nu și Ba priveau din spatele draperiilor.

-Să ști, dragul meu NU, că i-am dresat bine pe prostimea noastră…

-Asta e disciplină! Nu ca în Anglia unde am învățat.Acolo unii zic Nu, alții da, ca în poveștile cu hăis și cea, din țara lui Ceaușescu, împușcatu.A fost prost.Nu a știut să-și dreseze prostimea.

-Noi suntem deștepți! Îi înfometăm, avem servicii loiale, condamnăm la moarte cu nemiluita.Băgăm spaima în pleavă…

-Numai așa îi putem conduce spre viitorul luminos, care nu o să vină niciodată.

-Să trăim noi bine.Să intrăm în istoria țării noastre!

-Noi suntem deștepți.Mulțimea este ușor de manipulat.Individul e mai greu.De aceea adunăm mulțimea să ne aplaude…Noi nu omorâm cetățenii pe stadioane ca tovarășii vecini…

-Așa e iubițele!

-Noi suntem subtili! Noi îi facem să treacă …dincolo, prin accidente, sigure de un sfârșit.

-Așa e…

-Trebuie să-i educăm în spiritul sclavului prin propagandă intensă, minut de minut, să-i facem să creadă că noi suntem cei mai deștepți din lume, că vrem Pace, dar trebuie să ne înarmăm puternic.Până în dinți!

-Așa e…Trebuie să-i speriem pe capitaliști că suntem puternici.Că oricând putem să-i distrugem! Asta e tehnica manipulării.

-Trebuie să implementăm această tehnică…Am învățat în Anglia că  manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.

-E așa cum facem noi!

-Suntem deștepți! Chiar deștepți!

-I-ai spus ăluia de le comerț să cumpere câini și din Africa?

-Da! Au adus cinci vagoane, deocamdată, de câini din Evropa și a făcut comandă și în Africa de Sud. Au o rasă originară și este înregistrată la Kennel Club din această țară. Este cunoscută sub numele de câinele de fermă african boerboel, iar însuși numele rasei înseamnă câine de fermă. Pentru noi am comandat de la proștii ăia de americani, două vagoane de curcani, vi,fără colesterol. Să-i păstrăm numai pentru noi.

-Îi ducem la ferma noastră.

-Bine ai spus la Radio că este ferma poporului!

-Păi nu-i așa?

-Ce!? Noi nu facem parte din popor!?

-Poporul suntem noi!De aceea am decretat să se numească Republica Populară Democrată.

-Țrebuie să instituim prigoana creștinilor…

-Ai dreptate! Noi suntem Dumnezeii lor.Nu ne trebuie pupători de icoane și cadavre!

-Le zic moaște…

-Deja am dat ordin să demoleze toate bisericile creștine!

-Dacă simt nevoia să se închine, să se închine la noi!

*

Seara târziu, familia de intelectuali Kan își urca pe casă antena și cu urechea apropiată de difuzorul aparatului de radio, adus clandestin din Sud, asculta în limba sa, emisiunile de știri, și comentariile politice transmise.După miezul miezul nopții închidea aparatul de radio și cobora antena de pe casă.

Nu de puține ori discuta cu soția evenimentele.

-Dragă Ji-hyun, boul ăsta, auto propus, a început să demoleze bisericile creștine!

-Să ști de la mine Kan că” am prea multă stimă față de Dumnezeu ca să mă tem de Diavol”, spunea europeanu Alfred de Vigny.Poate să demoleze toate bisericile, dar ele rămân în sufletele noastre. Iar pe ei îi v-a înghiții diavolii.

-Numai comuniștii ruși cu criminalul de Stalin, sunt vinovați că ne-au împărțit țara în două.

-Rușii sunt imperialiști de când lumea…Însă…au găsit și la noi destule cozi de topor.Ne-au transformat în sclavii unei ideologii de care se folosesc cei care au pus mâna pe putere.Ei huzuresc și noi mâncăm insecte…

-Să nu mai discutăm politică…Mai bine citește-mi o poezie de Ko Un!

-Kan s-a ridicat de pe covor și s-a dus la raftul cu cărți și a luat volumul ”Timp cu poeţi morţi“ din care a început să citească poemul:” Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!

Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.

Oh! E patria strălucitoarelor mii de events, dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.

Devenim un fel de hub, o făcătură de hub. Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi

neruşinate centre. Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,

locul din îndepărtare, locul de unde nu am putut pleca până când de unde, într-un final, am plecat după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc, duna de mâl a inimii mele, locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani, locul în care am locuit împreună cu străbunica şi străbunicul pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau în rama oglinzii înceţoşate a mamei, locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui, locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun când se lăsa întunericul, locul în care adevărul sălăşluia la sat, locul în care tu adormeai când adormeam şi eu, locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport de trei la şapte, locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii, pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi, locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi îndurând o sărăcie feroce, făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile ancestrale, locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau nici un rost, locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase, locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau, locul în care Kim era unchiul lui Jang, locul în care Kim şi Eul erau veri, locul în care domnul magistrat nu venea niciodată, locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă, cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el carnea văzduhului, locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa non-sensului, locul pe care l-am lăsat în urma noastră… Unde mi-a dispărut frontiera? ” În timp ce citea, familia Kan era spionată de vecin, care l-a pârât serviciilor.

Peste câteva zile, pe când mergeau pe trotuar spre un magazin pentru a cumpăra pe cartelă o lipie, a dat peste ei, ca din întâmplare, un autoturism, care circula cu viteză pe o stradă lipsită de mașini.Fiindcă în toată țara numrai pe degete autoturisemele partiulare.

Au fost încinerați împreună cu întreaga bibliotecă.

                                                                               *

Drama familiei Kan nu a fost comentată, de teamă, nici măcar de rude și prieteni.Însă o discuție pe tema asta a fost abordată de Conducători. Mai ales de Nu la postul de Radio Național, printr-o discuție dintre Conducătorul Nu și poetul de curte Kim Kuk-thae.

” Tovarășul Nu, tovarăși ascultători, spune Kim Kuk-thae, printre noi sunt unii trădători care nu-și iubesc țara. Eu, după cum știți, mănânc numai ce se produce în țara noastră.

-Așa este, dragi ascultători! Spune adevărul! Confirmă Nu.

-Ăi din Sud sunt trădători. Adevărata democrație este aici. În Nord!

În acest sens vă citesc un poem, compus de mine: Trăiască Nu și Ba. În țara mea e orez mult Și câmpul umed îl ascult

El crește

Voinicește

Fiindcă pe Nu îl iubește!

El e sfântul sfinților

E înțelepciunea părinților

De aceea eu vă spun

Construiți puternic tun

Să ne apărăm țara

Sudul să-l cucerim

El e pământul ce-l iubim.

Iar apoi prin arme nucleare

Să facem țara și mai mare!”

Apoi a urmat imnuri revoluționare dedicate tovarășului Nu  și tovarășei Ba.”

Unii, pe ascuns, în șoaptă, la un lichior din orez Makgeolii, spuneau în șoaptă:” NU să trăiască, NU”.

Speriat, Tudor s-a trezit cu o rază de soare ce se strecura în cameră printr-o deschizătură a draperiei.

-Doamne, ce vis…!

Stând pe gânduri, pe margine patului, în pijama și-a zis:”De câte ori apare un om inteligent, îl poți recunoaște după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui. Bine zicea Johnathan Swift.”