Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIV(2024), nr. 523(1 –15 August)
Dragii mei enoriași!
Taina Sfintei Cununii(I). Deşi am mai vorbit despre Taina Sfintei Cununii în ,,Scrisorile pastorale” din anii trecuţi, este nevoie să revenim asupra acestui subiect, tocmai fiindcă ne întâlnim destul de des cu el şi e bine să ştim cele ce se cuvine din punct de vedere dogmatic, moral şi canonic(disciplinar). Dacă în acele ,,scrisori” accentuam mai mult asupra primelor aspecte (dogmatic şi moral), în această ,,scrisoare şi în cele următoare vom insista asupra aspectelor canonice.
1. Definiţia. Taina Sfintei Cununii este acea Sfântă Taină a Bisericii, prin care două persoane de sex opus, de bună voie şi nesilite de nimeni, se hotărăsc şi-şi jură credinţă pentru a-şi trăi tot restul vieţii împreună, în scopul naşterii şi creşterii de copii şi de a se ajuta reciproc.
În cadrul Sfintei Cununii, cei doi primesc binecuvântarea Bisericii şi harul lui Dumnezeu, pentru ca unirea dintre ei să fie pecetluită şi să dea roade bineplăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Taina Sfintei Cununii a fost instituită de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată în Biserică de două mii de ani, familia fiind instituţia cu cea mai mare vechime şi continuitate neîntreruptă din istoria omenirii. De importanţa ei este conştient oricine este de bună credinţă şi nu e cazul să insistăm aici. Precizăm, însă, că în legislaţiile tuturor statelor, indiferent de timpul sau zona geografică în care au trăit acestea şi în toate religiile lumii au existat reglementări numeroase privind căsătoria, deşi unele dintre acestea, nouă, astăzi, ni se par depăşite, chiar ciudate. Şi Biserica creştină a înregistrat multe canoane şi norme juridice privind căsătoria, pe lângă consideraţiile de ordin dogmatic, moral şi liturgic. Dintre acestea vom menţiona şi noi câteva.
2. Săvârşitorul este preotul sau episcopul cu hirotonie validă, adică nefiind supus unei pedepse, care să-l oprească de la săvârşirea celor sfinte. Această condiţie este valabilă şi pentru celelalte Sfinte Taine. Este plin folclorul românesc, în care se menţionează cununii săvârşite de către preoţi „răspopiţi”, adică depuşi din treaptă, caterisiţi. Poporul era conştient de caracterul ilicit al acestor lucrări, dar recurgea la ele în cazuri de forţă majoră, când existau impedimente peste care, în mod oficial, nu se putea trece. Potrivit canoanelor, monahii nu au voie să oficieze această taină, fiindcă ei au depus votul monahal al fecioriei. În legislaţia canonică slavă există interdicţii privind dreptul episcopilor de a săvârşi Taina Sfintei Cununii, pe motiv că ei provin din rândul monahilor.
3. Primitorii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, după cum urmează:
a. Condiţii religioase:
§ credinţa religioasă;
§ botezul valid;
§ lipsa de sancţiuni canonice, precum anateme, excomunicări etc.;
§ Niciuna dintre părţi să nu fi contractat în prealabil o altă logodnă sau cununie, iar dacă aceasta s-a întâmplat, să fi obţinut divorţul;
§ Niciuna să nu fi fost căsătorită de trei ori, ştiut fiind că nu este permisă căsătoria a IV-a;
§ Să nu existe vreun impediment canonic privind acea căsătorie;
§ Să fie amândouă părţile de aceeaşi religie sau confesiune. Dacă nu sunt de aceeaşi confesiune, măcar să fie de confesiuni care-şi recunosc reciproc valabilitatea Botezului. În cazul în care una din părţi provine din altă religie sau confesiune socotită eretică sau sectară, acea parte trebuie botezată mai întâi în religia creştină ortodoxă şi după aceea se poate săvârşi cununia;
§ Partea bărbătească să nu fie hirotonită episcop, preot sau diacon;
§ Niciuna din părţi să nu fi depus voturi monahale;
§ Să aibă naşi de religie creştină ortodoxă, cununaţi religios. Atragem atenţia că nu se admit ca naşi fratele cu sora sa, ori mama cu fiul, ori tatăl cu fiica.
În cazul în care există impedimente, să aibă dispensă de la episcop.
b. Condiţii morale:
§ Să aibă responsabilitate, adică să fie conştienţi de importanţa actului la care participă;
§ Să consimtă în mod liber şi independent, nesiliţi de nimeni;
§ Să nu fi săvârşit infracţiuni grave, care să-i descalifice şi să-i treacă în rândul oamenilor periculoşi;
§ Candidaţii la preoţie să-şi ia de soţii fecioare, ci nu văduve sau divorţate;
§ Părţile să nu fie în grade de rudenie oprite de legile bisericeşti. Despre acest aspect vom vorbi mai mult în numerele viitoare;
§ Să aibă dispensă de la episcop, în cazul în care există impedimente;
c. Condiţii fizice:
§ Să nu fie de acelaşi sex;
§ Să nu sufere de boli, care ar pune în pericol viaţa celuilalt;
§ Să fie în deplinătatea facultăţilor fizice necesare unei bune convieţuiri, adică să nu fie lipsit de organele genitale, impotent etc.
§ Ambele părţi să fie majore, adică de vârstă legiuită. Bărbatul să aibă peste 18 ani, iar fata poate să aibă şi sub 18 ani, adică 16 sau 17, dar numai cu acordul părinţilor săi. Pentru vârsta de 15 ani, fata trebuie să mai aibă şi dispensa episcopului şi a prefectului;
§ Să fie prezente în mod fizic la încheierea căsătoriei;
§ Să nu existe între părţi legături de înrudire oprite de legi şi de canoane;
§ Să aibă dispensă pentru eventualele impedimente ;
d. Condiţii sociale:
§ Să fie cetăţeni ai statului în care încheie căsătoria şi să fie în deplinătatea drepturilor civile, neavând vreo interdicţie;
§ Să fie în deplină libertate socială. În ultima vreme observăm că se practică încheierea unor căsătorii civile şi între părţi aflate în detenţie;
§ Să aibă aprobarea autorităţilor superioare, în cazul în care profesiunea vreunuia o cere în mod special(candidatul la hirotonie, de exemplu);
§ Să fi încheiat în prealabil căsătoria civilă;
§ Să aibă dispensele necesare, în cazul vreunui impediment.(Va urma).
*
Mânăstirile şi robia. Într-una din emisiunile interactive, pe care le-am avut cu oarecare vreme în urmă la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, cineva a întrebat dacă învăţătura creştină acceptă robia şi dacă nu, cum se face că mânăstirile noastre au practicat robia mai multe secole.
Desigur, întrebarea telespectatorului parcă era desprinsă dintr-o carte de materialism istoric şi dialectic, când, pentru a susţine aşa-numita ,,luptă de clasă” puteai răstălmăci lucrurile aşa cum vreai, mai ales că cei denigraţi nu aveau cum să răspundă, neavând acces la mijloacele de informare mass-media. Pentru că astfel de întrebări pot bântui şi pe unii dintre cititorii ,,Scrisorii pastorale”, ne facem o datorie de conştiinţă să includem în paginile ei câteva precizări pe această temă.
În primul rând, precizăm că învăţătura creştină nu admite robia şi exploatarea omului de către om. Ea socoteşte că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu! Creştinismul s-a adresat tuturor categoriilor sociale, de la sclavi până la împăraţi, fără deosebire. Era o adevărată revoluţie în gândirea antichităţii, când sclavii nici nu erau consideraţi oameni, ci obiecte însufleţite, iar stăpânii de sclavi aveau drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Aşadar, când a apărut robia în evul mediu, Biserica nu a admis-o, dar nu putea nici s-o elimine din societate, fiind o problemă politico-socială, iar Biserica îşi avea atribuţiile ei în cadrul fiecărui stat bine delimitate.
Mânăstirile din Principatele Române au avut proprietăţi în evul mediu, mai precis până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când averile mânăstireşti au fost secularizate(confiscate) de Alexandru Ioan Cuza. Averile mânăstireşti proveneau din cumpărări şi donaţii. Unele dintre mânăstiri aparţineau de episcopiile sau mitropoliile din Principate, dar altele erau închinate, adică erau subordonate altor mânăstiri de la Muntele Athos, Locurile Sfinte din Palestina sau altor mânăstiri din Imperiul Otoman. Tot venitul acestor mânăstiri ieşea din ţară şi mergea la mânăstirile cărora le fuseseră închinate de către voievozi, domnitori şi boieri români. Pe moşiile tuturor acestor mânăstiri se practica acelaşi sistem de învoieli agricole, care erau legale la acea vreme şi erau practicate de către toţi proprietarii de pământ.
O parte din lucrătorii de pământ mânăstiresc erau călugării din mânăstirile respective; altă parte o formau moşnenii(în Ţara Românească) sau răzeşii (în Moldova), adică acei oameni liberi din satele noastre, care aveau pământul lor propriu, dar luau anumite suprafeţe de teren din moşiile mânăstireşti sau ale altor mari proprietari, pe care le munceau în dijmă; altă parte din lucrători o formau pălmaşii sau clăcaşii, adică acei locuitori ai satelor, care nu aveau pământ propriu, ci munceau ,,în dijmă” pe moşia boierească sau mânăstirească. Uneori aceşti pălmaşi veneau din alte localităţi, căutând condiţii cât mai avantajoase de muncă şi atunci se putea întâmpla ca să primească o bucată de teren, să fie ajutaţi să-şi facă o casă şi astfel se formau sate noi, ori mahalale noi în unele sate.
În satul Bârda se poate observa şi azi asemenea categorii între locuitori. Astfel, mahalalele Muceşti, Memeşi, Roleşti şi Lucheşti erau mahalale de moşneni, iar Linia Cocoanei şi Dealul Corbului erau mahalale adăugate în timp satului, fiind formate din venetici, deveniţi clăcaşi pe moşia boierească. Se poate observa aceasta şi după numele de familie. În mahalalele de moşneni numele de familie venea de la un strămoş unic (Mucioniu, Mema, Rolea, Luca) şi majoritatea familiilor din acele mahalale aveau acelaşi nume de familie. În mahalalele de clăcaşi sau pălmaşi numele de familie sunt foarte împestriţate, ceea ce dovedeşte faptul că au venit din diferite locuri şi s-au aşezat acolo.
Pe moşiile mânăstireşti şi boiereşti mai era o categorie de lucrători, aceea a robilor. Robii nu erau alţii decât ţiganii nomazi, care veneau tocmai din îndepărtata Indie, ca să-şi caute norocul. Ei nu aveau decât o căruţă şi unul sau doi cai. Asta în situaţiile cele mai bune. Aceşti ţigani apelau la marii proprietari, inclusiv la mânăstiri, să-i primească la curte şi să le dea cele necesare, fiindcă nu aveau nici o posibilitate de supravieţuire. Atunci intervenea înţelegerea sau contractul verbal între părţi. Ţiganii sau robii îşi luau angajamentul să presteze anumite munci la curte sau pe moşie, iar proprietarul, respectiv mânăstirea să le asigure adăpost, hrană, căldură, îmbrăcăminte şi, probabil, ceva bani. Unii dintre robii ţigani practicau anumite meserii, precum fierăria, prelucrarea metalelor (aramă, aur, argint), îngrijirea animalelor. Alţii erau adevăraţi artişti într-ale muzicii. Robii erau de trei feluri: domneşti, boiereşti şi mânăstireşti. Când se vindea, ori când se dăruia o moşie, în actul de vânzare-cumpărare erau menţionate şi sălaşele(familiile) de ţigani-robi, care însoţeau moşia.
Au existat proprietari care au dat libertate robilor ţigani, fiind influenţaţi de ideile revoluţionare europene. Amintim aici pe poetul Vasile Alecsandri, care a eliberat pe ţiganii de pe moşia sa de la Mirceşti. Mare bucurie a fost atunci. Trei zile au sărbătorit ţiganii de bucurie. Au plecat de la curtea boierească, dar, după o săptămână s-au întors lihniţi, cu coada între picioare şi l-au implorat pe Vasile Alecsandri: ,,-Boierule, primeşte-ne înapoi, că murim de foame!” Le dăduse libertatea, dar nu le dăduse şi baza materială, ca să poată supravieţui. Robia aceasta a fost desfiinţată oficial sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848.
Aşadar, mânăstirile au aplicat aceleaşi metode, care erau folosite şi legalizate în Principate la vremea respectivă. Nu văd ce rău făceau mânăstirile că acordau loc de muncă şi asigurau cele necesare traiului unor familii de oameni nomazi, care n-aveau nici un dumnezeu. Ai noştri care emigrează azi şi colindă toată lumea, dar mai ales ţările europene, sunt fericiţi când găsesc de lucru la particulari sau la diverse firme. Negociază condiţiile de muncă şi de retribuţie şi trec la treabă. Altă Mărie cu aceeaşi pălărie!
*
In memoriam: Ing. Melania Caragioiu. Am aflat cu profundă tristețe, că la data de 2 august a. c. inima celei ce-a fost Doamna Melania-Alexandrina Rusu-Caragioiu din Canada a încetat să mai bată.
S-a născut la 24 mai 1931 la Ilteu (Arad). A muncit din greu toată tinerețea, ca să absolve școli de renume, ca să obțină titluri cât mai onorabile. În 1956 obținea mult-râvnitul statut de ,,Diplomat în agronomie” al Universității Politehnice din Timișoara. A lucrat aproape douăzeci de ani ca inginer agronom în Banat. Absolvind între timp studii de biblioteconomie, s-a retras, ca bibliotecară, la Biblioteca Județeană din Timișoara (1974-1988). A fost căsătorită cu Gheorghe Caragioiu și a avut doi copii, Alexandrina și Theodor. În 1999 s-a stabilit la Montreal, alături de fiica sa și nepotul Victor Nicolae.
Nu știu de unde până unde ne-am cunoscut, dar repede mi-am dat seama că face parte din galeria marilor oameni, care au însemnat mult în viața mea.
Debutul literar s-a produs în 1979, în revista ,,Orizont” din Timișoara. Prima carte semnată de Melania Rusu-Caragioiu a fost una dedicată copiilor, Basm și poeme în versuri pentru copii, care a apărut în 2006 la Editura ,,Cuget Românesc” din Bârda, România. Tot la Bârda i-au mai apărut și alte cărți, precum: Doi pisoi cu ochi de stele(2007); Furtuni fecunde(2012); Spre ceruri sacre (2012); Mingea(2015); Prin urzici și bruscălani(2015); Oanea(2017). Acestea au fost doar câteva din bogata zestre spirituală, pe care s-a străduit s-o lase celor prezenți și viitori. Scria cu ușurință, în versuri și proză.
La Montreal s-a remarcat printr-o bogată activitate literară în cadrul mai multor grupuri și asociații de limbă română, franceză și italiană. A fost o prezență nelipsită și apreciată la Clubul de Aur al Asociației Culturale Române, în cadrul Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN), în calitate de cofondator și vicepreședinte, precum și la Anneau Poétique, o asociație quebecheză de poezie, la a cărei creare, în 2003, a contribuit, numărându-se și de această dată printre fondatori. Între 2005 și 2007 a fost secretara asociaţiei Congresul Român-Canadian.
Melania Rusu Caragioiu a primit o serie de distincții pentru activitatea literară și culturală și pentru implicarea sa comunitară, dintre care amintim: Diplomă de onoare acordată de orașul Băile Herculane în 1986 pentru activitatea sa de conservare a cărților rare; Diplomă de excelență din partea Ambasadei Republicii Moldova din Canada, decernată în 2016 în cadrul Festivalului Focul din Vatră; Diplomă de Cetățean al Culturii Naționale, decernată în 2017 de Consulatul General al României la Montreal; Medalia Centenarului Unirii acordată în 2018 de către regruparea asociațiilor comunitare și culturale românești din Montreal.
La acestea se adaugă o serie de diplome și mențiuni din partea unor reviste: ,,Starpress” (România – Canada - SUA), ,,Bogdania” (București), ,,Destine literare” (ASRAN, Montreal), ,,Claviaturi” (Brașov), precum și din partea Asociației Culturale „Constantin Brâncuși” din Timișoara, a Festivalului Internațional al Scriitorilor și Artiștilor de la Val-David (QC, Canada), a Cenaclul Mihai Eminescu din Montreal și a Ligii Scriitorilor Români.
Știa multe și vorbea frumos, cu înțelepciune. Nu mai știu în ce an a venit la Bârda. Avusese nu știu ce probleme funciare cu niște rude din Mehedinți și nu scăpase prilejul de a-mi face o vizită. M-am convins cu ușurință de modestia ce-o caracteriza. Știa să asculte, era foarte respectuoasă, povestea frumos. Privea cu nostalgie și în tăcere meleagurile mehedințene, parcă ar fi vrut să le înțeleagă graiul, să le povestească multe. Nu o înțelegeam întru totul, fiindcă nu gustasem niciodată nostalgia dorului de casă, de țară, povara depărtărilor!
Doamna Melania credea cu tărie în viitorul luminos al neamului românesc. Își iubea țara mai mult decât mulți dintre cei din țară și asta s-a văzut cu prisosință din activitatea pe care Domnia Sa a desfășurat-o acolo, pe pământ canadian. Scria cărți, colabora la reviste românești și străine, îi întâlneai semnătura în diverse volume colective, alături de reprezentanți de seamă ai culturii române. Oceanul era prea mic s-o împiedice să țină legătura cu țara și cu cei din țară. Scria pentru adulți, dar mai ales pentru copii, fiindcă vedea rolul deosebit de mare pe care tinerele generații îl au pentru viitorul nației. Iubea copiii cu sinceritate, poate și pentru faptul că o bună parte din sufletul său păstrase curățenia și gingășia copiilor. Primea premii literare și acorda stimulente tinerelor talente. Era nelipsită de la manifestările culturale organizate de prestigioasa revistă românească ,,Observatorul” din Toronto. Nu uita, însă, ca-n duminici și sărbători să pășească pragul câte unei biserici sau mănăstiri și să se roage pentru dânsa, pentru cei dragi de aici și de dincolo.
Doamna Melania a fost printre marii prieteni pe care Parohia Malovăț i-a avut. An de an, de marile sărbători, de câte ori a avut prilejul, a trimis ajutoare, convinsă fiind că-și găsesc întrebuințarea cuvenită. A urmărit presa din țară și unde a simțit că vreo bibliotecă publică n-are bani să achiziționeze cărți, ne-a ,,trasat” plăcuta sarcină de a trimite acolo, din partea dumneaei unul sau mai multe colete cu cărți. Era de-o generozitate rară!
Ar mai fi multe de spus și, cu siguranță, se vor spune, pe măsură ce cărțile sale vor fi mai bine studiate, pe măsură ce-și vor da drumul la amintiri cei ce-au cunoscut-o mai bine.
Cu durerea sinceră de a fi pierdut o mare prietenă, ne alăturăm și noi celor ce au șoptit ca pe o rugăciune rostită din inimă: Dumnezeu să te ierte, Doamnă Melania!
*
Oaia lui Dumnezeu. La Sfodea trăia o familie de oameni simpli, dar foarte deosebiţi între ei. Maria era o femeie credincioasă, care nu lipsea niciodată de la biserică în duminici şi sărbători, indiferent dacă era slujba la Sfodea sau la Balta. Ea se angajase să asigure prescurile necesare pentru Sfânta Liturghie şi părintele se îngrijea ca la câteva luni să-i dea câte un sac de făină pentru aceasta. Maria îşi făcea cu regularitate rugăciunile, ţinea posturile cu sfinţenie şi ducea o viaţă de adevărată femeie creştină. Ion era mai lumesc. ,,Uita” întotdeauna că este zi de post sau sărbătoare, ,,uita” întotdeauna că este slujbă la biserică, la mânie înjura şi drăcuia de trosneau încheieturile cerului; era unul din obişnuiţii cârciumii şi, din când în când, mai sărea şi gardurile încoace şi încolo.
Într-o sâmbătă seara au venit copiii cu vitele de la câmp, dar, ajunşi acasă, au observat că le lipseşte o oaie. Imediat Ion a dat alarma. A mobilizat pe toţi ai casei, a chemat vecinii şi alţi vreo câţiva şi au plecat după oaie. Maria i-a spus:
,,- Ioane, eu nu pot să merg! Mâine este slujbă la Balta şi eu trebuie să fac prescurile. Altcineva nu le face şi eu nu-l pot lăsa pe părintele fără prescuri şi să nu poată face slujbă! Eu zic să nu te alarmezi, că are Dumnezeu grijă şi de oaia noastră!”
Atât i-a trebuit lui Ion. O rafală de înjurături a lansat asupra femeii sale şi a plecat după ceilalţi. Au căutat până târziu în noapte, dar n-au găsit-o.
Dimineaţa, Maria a plecat dis-de-dimineaţă spre biserica de la Balta cu cele cinci prescuri într-un coşuleţ de nuiele, iar Ion a plecat aiurea să caute oaia cu copiii. N-a uitat însă ca să mai sloboadă încă o rafală de înjurături la adresa soţiei. Pe la prânzul cel bun, Maria s-a întors de la biserică şi a pus masa. A venit şi Ion din pădure cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, supărat şi obosit şi iarăşi a luat-o la înjurături pe Maria. Ea tăcea şi-şi vedea liniştită de treabă. Când el s-a mai potolit, i-a spus iarăşi:
,,- Lasă, Ioane, că ne dă Dumnezeu oaia înapoi! Ştie El unde este oaia noastră!”
Lui Ion îi venea să înnebunească, auzind-o cu câtă linişte şi siguranţă vorbeşte. Destul umblase el şi nu găsise oaia, nici vie, nici moartă.
După ce au mâncat, Ion s-a culcat. Maria a luat-o prin grădină, fără să ştie nici ea încotro vrea să meargă. La un moment dat a auzit o oaie zbierând înfundat. S-a uitat în toate părţile şi a priceput. Într-un colţ al grădinii era groapa în care astâmpăraseră var pentru casă. Varniţa rămăsese o groapă uitată, peste care crescuseră rugii an de an. Oaia ajunsese acolo, mâncase frunze de rugi şi la un moment dat căzuse în groapă. Cu cât încercase să scape din capcană, cu atât de înfăşurase în rugi. Maria a văzut-o, a zâmbit fericită, s-a închinat şi în sinea ei I-a mulţumit lui Dumnezeu, apoi s-a dus acasă. L-a trezit pe Ion şi i-a spus:
,,- Ioane, du-te şi ia oaia din varniţă! Ţi-am spus eu că ne-o dă Dumnezeu înapoi, nu ne lasă El să avem pagubă! Apoi, Ioane, de acu’ să n-o mai dai răului, că asta-i oaia lui Dumnezeu, să ştii!”
Peste tot căutase Ion, numai în varniţă nu. A plecat ruşinat şi poate a înţeles şi el că nimic nu trebuie să facă fără Dumnezeu.
*
Cuvinte duhovnicești. Din cărțile regretatului Părinte Iustin Pârvu am selectat, pentru meditație, un text plin de învățătură, cu titlul Despre muncă și jertfă: ,,Măi, să știi, că cel care muncește cu jertfă, acela știe și să se roage. Cel care face lucrul său cu lenevie și căutând să scape cât mai repede de treabă, acela nici nu știe ce înseamnă bucuria adevărată a unei rugăciuni. Cine se protejează pe sine, acela nu va gusta această Înviere a Domnului în inima sa. Dispoziția spre pocăință și rugăciune ne-o dă renunțarea la noi înșine și grija față de aproapele de lângă noi. Uite, eu primesc de dimineața până seara târziu, oameni și nu obosesc, pentru că îi iubesc. Și simt că aceasta este datoria mea în fața lui Dumnezeu. Și cum să nu ne facem datoria? Întotdeauna să ne silim să fim primii la împlinirea datoriilor noastre față de Dumnezeu, pentru că noi nu facem nimic în plus, nimic deosebit, decât ceea ce eram datori să facem. Să nu ne credem noi mai speciali, că nu suntem!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Fefmi Ekmen din Bruxelles(Belgia): 336 lei; Domnul Gen. Vasile Hermeneanu din Constanța: 310 lei; Domnul Gheorghe-Adrian Ștefănescu din Rm. Vâlcea și Domnul Dumitru Ionuț-Mihai din Moșnița Veche(TM): câte 200 lei; Doamna Bașulescu Maria din Tr. Severin: 60 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda și Domnul Ungureanu Jan din Cerneți: câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească!
*
Vineri, 2 august, am făcut o vizită la Azilul de la Cujmir. Conform celor solicitate de directorul acelui așezământ, am dus 30 de costume de pijama și 30 cearșafuri de pat. Am mai dus, în plus, 30 perechi de teniși, pe care i-a donat patroana magazinului chinezesc din Tr. Severin. Nu este prima dată, când face asemenea gesturi. Cu acest prilej mi-a spus că are patru copii și pe toți i-a botezat creștini ortodocși. Dânsa cu soțul încă nu s-au hotărât să se convertească, dar….! Costul pijamalelor și cearșafurilor l-a suportat o persoană care nu vrea să i se știe numele.
Dumnezeu să răsplătească tuturor celor ce au contribuit la această acțiune!
*
La începutul lunii septembrie vom face o vizită la Azilul de la Bâcleș. Au nevoie de patru televizoare și 32 burdufuri de pernă de o persoană. Orice donație e binevenită.
*
Excursii. Pelerinaje. Excursia la Curtea de Argeș nu o putem face din lipsă de solicitanți.
În a doua parte a lunii septembrie organizăm o excursie pe următorul traseu: Tr. Severin –Malovăț – Bârda – Motru - Tg. Jiu – Mănăstirea …….- Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg - Mănăstirea Prislop – Biserica Densuș – Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea …………- Orșova – Mănăstirea Vodița – Tr. Severin – Malovăț – Bârda.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Oferta de carte – iulie 2024, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2024, 9 iul. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); ,,Deschiderea cărții”…. Nu, nu există așa ceva! în ,,Națiunea”, București, 7 iul. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 520, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română, Australia, iulie, 2024 (https://bentodica.blogspot.com); Ultimul otcoș, ultima brazdă…., în ,,Națiunea”, București, 30 iul. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare pastorală” – 522, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 11 aug. 2024, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 13 aug. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Struțocămila(I), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1239, 1 aug., p. 12; Struțocămila(II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1240, 8 aug., p. 12; Păcatele gurii, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1241, 15 aug., p. 12; Sfintele Moaște, în ,,Națiunea”, București, 11 aug. 2024(https://ziarulnatiunea.ro); Ciudățenii sectare, în ,,Națiunea”, București, 18 aug. 2024, ediție și on-line(h ttps://ziarulnatiunea.ro).
*
Zâmbete. ☺Nu lua viața prea în serios, nimeni nu a scăpat viu din ea. ☺,,- Domnule, aveți 103 ani, care este secretul longevității dumneavoastră?” ,,- N-am bani de înmormântare…!” ☺Dacă vrei să schimbi lumea, fă-o când ești burlac. După căsătorie nu vei mai putea schimba nici canalul tv. ☺,,- De ce cântă cocoșul toată ziua?” ,,- De bucurie: are puicuțe pe săturate și nici o soacră!” ☺Caut de lucru: cerşesc impecabil în opt limbi. ☺Un român se laudă că a vorbit cu Florin Piersic la telefon fără să i se descarce bateria. ☺Tragedie într-un muzeu: hoţ român, de etnie neprecizata, în stare gravă, după ce a vrut să fure tabloul electric!
*
Înmormântări. În ziua de 1 August am oficiat slujba înmormântării pentru Toma Teodora (61 ani) din Malovăț, iar în ziua de 7 August pentru Bobiți Claudiu-Valeriu(61 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Anunțuri. ❋Dacă cineva nu are posibilități să cumpere cele necesare copiilor pentru începerea școlii, să ia legătura cu preotul; ❋Cineva din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la șosea; ❋Cineva are purcei de vânzare. Relații la preot.
*
Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 1 Sept.(Malovăț); 7 Sept.(Malovăț-Bârda); 8 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 14 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 15 Sept.(Malovăț); 21 Sept.(Malovăț-Bârda); 22 Sept. (Bârda); 28 Sept.(Malovăț-Bârda); 29 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu