Într-o țară în care unii plâng de fericirea că sunt bogați, alții prin nevoia că sunt săraci, alții că sunt bolnavi, iar alții prin satisfacția că s-au însănătoșit, într-un cuvânt, toți plângând, n-au învățat nici bunele maniere prin care să știe cât se cade să plângă, mai mult sau mai puțin, pentru a nu crea impresia că o fac sau că se opresc din orgoliu sau din considerația față de celălalt de lângă el (care de asemenea plânge pentru un anumit motiv) cum că celui bogat i se cade sau nu a plânge mai mult ca cel sărac, iar celui sănătos i se cade sau nu
a plânge mai mult ca cel bolnav…
Dar să învățăm măcar
bunul simț de a nu mai plânge de fericire, lângă cei ce plâng de durere…
