Mesaj din partea şefului unuia dintre cele mai mari fonduri de pensii private din România: „Toți suntem pe cont propriu”

Abordarea autorităților în legătură cu Pilonul II de pensii administrate privat este una superficială, care riscă să producă efecte inclusiv pe piețele financiare, avertizează Radu Crăciun, președintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România și director BCR Pensii.Întrebat dacă i se pare normală modalitatea prin care s-a ajuns la schimbarea reglementărilor pentru Pilonul II, Radu Crăciun a detaliat două motive pentru care răspunsul lui este negativ.

„Sunt două motive principale pentru care răspunsul meu e nu. Vorbim de un sistem care a livrat, nu a dezamăgit. Până la urmă a fost un sistem care a funcționat transparent, a avut un randament foarte bun și atunci prima întrebare e de ce vrem să-l schimbăm. Aici nu a existat nicio dezamăgire.

Al doilea motiv pentru care răspunsul e nu este că e vorba de un sector oarecum tehnic. E vorba de investiții semnificative pe piețe financiare, cu consecințe asupra economiei, listării la bursă. Când îți propui să evaluezi și să îl modifici, nu se poate face decât în urma unor discuții tehnice, foarte așezate, în niciun caz nu arunci idei în spațiul public pe care le retragi, vii cu altele. E o abordare superficială care riscă să producă efecte inclusiv pe piețele financiare”, a spus Radu Crăciun la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Radu Crăciun a subliniat că, dincolo de discuțiile despre Pilonul II, este important ca oamenii să rețină că „sunt pe cont propriu” și că nu mai pot conta pe „statul binefăcător” care să aibă grijă de ei atunci când vor ieși la pensie.

„Toți suntem pe cont propriu din punct de vedere al prosperității noastre la pensie. În niciun caz nu mai putem conta pe statul binefăcător, care să aibă grijă de noi, peste 15 ani statul nu va mai avea suficienți bani. Cred că fiecare trebuie să începem să economisim pe cont propriu, pentru că altfel vom sfârși cu toții într-o sărăcie”, a punctat Crăciun.

În opinia lui, există riscul ca România „să devină bătrână înainte de a fi bogată, bătrână și săracă”.

„România e în criză de timp și acesta e motivul pentru care toți trebuie să economisim mult mai mult decât facem în momentul de față pentru pensionare”, este sfatul lui Radu Crăciun.

Emisiunea „În fața ta”, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită la Digi24 sâmbăta și duminica, după miezul nopții.

Deutsche Welle: Înțelege România că sistemul feroviar e ”coloana vertebrală” a transportului european sau ”un arbore care moare, dacă i se taie prea multe ramuri”?

Fie că pledează pentru investiții în autostrăzi, fie că susțin reabilitarea cu prioritate a căilor ferate, specialiștii din domeniu invocă prognoze foarte nesigure. Dar există criterii mai bune?

Pe unele tronsoane se circulă azi mai încet decât acum 100 de ani. Dar în general se circulă prost și scump și de aceea e firesc să ne întrebăm: ce se va întâmpla pe viitor cu căile ferate române? Sigur, la drept vorbind, nimeni nu știe, dar mai ciudat este că proiectele oficiale sunt echivoce și întrețin interpretări contradictorii.

Spre sfârșitul anului trecut, Guvernul a aprobat una așa-numit ”Master Plan General pentru Transporturi”, un document pe care îl pretinde UE pentru a finanța proiectele naționale. Documentul nu e ușor de citit pentru cine nu se găsește în miezul problemei, căci tabelele de investiții, modernizări, reabilitări pot ascunde chiar faptul că, pe alocuri, unele trasee ar putea fi închise. De altfel, un raport al Societății Academice din România susține chiar acest lucru, că autorii strategiilor guvernametale, deși evită să spună explicit, se pregătesc să abandoneze 40% din actuala rețea de căi ferate, pe acele ramuri considerate nerentabile (româniacurată.ro). SAR a luat și un interviu europarlamentarului verde Michael Cramer, un om cu o lungă carieră în domeniul transporturilor europene și care a lucrat anterior în domeniul transporturilor din Germania.

Un lucre e cert: lui Michael Cramer îi plac căile ferate și nutrește cu privire la ele o viziune aproape organică: ”Căile ferate sunt asemenea unui copac: dacă tai toate ramurile, întreaga plantă moare”. Metafora susține varianta conservării integrale a rețelei existente din motive ”organice”, dar Michael Cramer aduce în discuție și experiența negativă a acelor țări care au închis căi ferate și apoi au cheltuit de câteva ori mai mult pentru redeschiderea lor decât ar fi fost necesar pentru modernizare. După opinia lui, România nu ar trebui să repete aceste erori. În toată lumea – susține el – căile ferate renasc, iar UE își face planuri în același sens: ”Carta albă a UE privind transporturile definește un obiectiv clar: treizeci la sută din transportul rutier de marfă la distante de peste 300 km ar trebui să fie mutat pe alte moduri de transport până în 2030, cum ar fi transportul feroviar sau pe apă. În ceea ce priveşte transportul de călători, până în 2050, majoritatea transporului pe distanţe medii ar tebui să fie pe cale ferată”, susține Michael Cramer.

Chiar dacă guvernul s-a schimbat de atunci, în acest domeniu nu s-a schimbat mare lucru, căci specialiștii care lucrează la marile strategii sunt, de obicei, cam aceiași. Cert este că oficialii nu au admis că ar pregăti abandonarea a aproape jumătate din traseele existente, punând dimpotrivă accentul pe lucrări de întreținere și modernizare. Abandonul la care se referă raportul SAR ar reieși de fapt din ceea ce nu se spune, din termenele de execuție, din priorități și din suma totală a investițiilor, care reprezintă abia jumătate din sumele destinate transportului rutier.

De fapt nu intrăm în această polemică. E cert însă că transportul feroviar a decăzut dramatic, că unele linii au fost închise și altele par să nu mai aibă mult și că atenția guvernelor câte s-au succedat s-a îndreptat în primul rând către rețeaua rutieră. Până la un punct era inevitabil, căci șoselele românești aveau nevoie de extindere și modernizare (și continuă să aibă), dar apoi a început să se pună problema teoretică și practică a alegerii: șosele sau căi ferate? Ori șosele și căi ferate, dar în ce proporție? Și care ar fi prioritățile de moment?

Am asistat în anii trecuți la mai multe dezbateri pe acest subiect, care luau în considerare cu precădere criteriul economic și care recomandau o direcție sau alta. O Strategie adoptată în 2008 recomanda, de altfel, revenirea la căile ferate:”Ajustarea treptată a structurii transporturilor prin diminuarea, într-o primă etapă, a ritmului de creştere a transportului rutier şi reorientarea fluxurilor de mărfuri şi călători spre celelalte moduri de transport în următoarele etape (”Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030”).

Prin urmare, ideea că s-a ajuns la un punct de cotitură și că ar trebui pus accentul pe căile ferate nu e străină nici specialiștilor români din ministere. Numai că, după toate aparențele, lipsesc criteriile sigure ale unei decizii politice. Pe ce se bazează aceste studii și strategii? Pe prognoze economice și demografice incerte. Fie că pledează pentru investiții în autostrăzi, fie că susțin reabilitarea cu prioritate a căilor ferate, specialiștii din domeniu invocă date nesigure și exprimă, în mod nemărturisit, preferințe personale. Nu e deloc clar cum va evolua cererea de transport pentru persoane și mărfuri în anii care vor veni și de aceea este nevoie de alte criterii decât analiza economică, oricât prestigiu ar avea ea în prezent.

Pe ce temei, de pildă, oamenii din vestul Europei au continuat să îngrijească casele vechi, să le întrețină, să le reabiliteze, să le modernizeze, fără să îngăduie demolarea lor? Proiectul parizian al lui Haussmann este de fapt o excepție în urbanismul Europei occidentale, care nu a mai raționalizat niciodată un oraș într-un mod atât de brutal. În general, fără nicio deliberare și analiză critică, oamenii au preferat să conserve, iar peste secole au descoperit cu uimire și entuziasm că mizaseră pe cartea câștigătoare.

Dacă îl citim cu atenție pe Michael Cramer, din interviul citat la început, o să observăm că, dincolo de argumentația economică și de calculul rațional al eficacității, există o viziune care desfide analiza și potrivit căreia sistemul feroviar e ”coloana vertebrală” a transportului european sau ”un arbore care moare, dacă i se taie prea multe ramuri”. Or, aceste metafore organiciste mărturisesc mai curând o înțelepciune practică moștenită decât un calcul matematic al eficacității. E de preferat, pare să spună el, să păstrezi ceea ce a funcționat bine, să conservi și să adaugi doar ceea ce îți lipsește, dar fără să distrugi vechiul ”sistem”. Să complinești, nu să înlocuiești. E o viziune care înțelege progresul prin dezvoltarea unei tradiții și nu prin discontinuitate sau inovație radicală.

După 1990 în România nimeni nu a distrus cu premeditare sistemele de irigații, dar le-a abandonat pur și simplu, iar astăzi toate proiectele serioase privind dezvoltarea agriculturii românești vorbesc despre necesitatea imperioasă a recreării sistemului. Dar punerea în funcțiune a unor rețele noi costă mult mai mult decât ar fi costat întreținerea celor vechi, ca să nu mai vorbim de tot ce s-a pierdut în anii unei agriculturi fără irigații. Morala este că s-ar putea întâmpla exact la fel cu căile ferate. Cândva, nu peste multă vreme, vom descoperi că am greșit lăsându-le să ruginească sub ierburi și că am avea nevoie de investiții masive pe care nimeni nu va mai fi dispus să le finanțeze.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

UNIUNEA EUROPEANĂ LA 60 DE ANI: FRACTURARE ORI COLAPS?!

 Securitatea tarii, democratia si statul de drept sunt valori fundamentale pe care le impartasim si promovam. Iar cind ele sunt periclitate ne exprimam parerea. O facem din nou astazi la 60 de ani de la fondarea Uniunii Europene. Atmosfera prilejuita de aceasta aniversare e sumbra. Cosmarul Uniunii Europene continua. E un cosmar, insa, pe care, indraznim sa o spunem, si l-a creat singura. Aparentele deseori insala si declaratiile cosmetice nu pot ascunde faptul ca Uniunea Europeana vopseste peste rugina. Asa a fost si Sambata, 23 Martie, cind liderii UE s-au intrunit pentru aniversarea fondarii Uniunii Europene. Intrunirea s-a tinut la Roma unde acum 60 de ani Tratatul de la Roma a fost semnat, intr-un context istoric total diferit. Tancurile si trupele sovietice erau inca stationate in inima Europei, provocarile economice erau serioase, iar occidentalii aveau nevoie de o resuscitare psihologica. Inceputurile Uniunii au fost umile, fondatorii ei fiind barbati si femei cu o orientare crestina bine cunoscuta, dar care, din nefericire, e ignorata in zilele noastre si chiar ascunsa. Dar inceputul umil a pus Uniunea Europeana pe o traiectorie a succesului. Europa s-a bucurat de securitate in raport cu lumea comunista si Uniunea Sovietica si a cunoscut un succes economic fara precedent.

 

UE - ascensiune

 

Traiectoria succesului unional a continuat si dupa prabusirea sistemului comunist in Europa de Est in 1989 si a Uniunii Sovietice un an mai tarziu. Nu doar Europa ci intreaga lume occidentala erau pline de euforie privind perspectivele de succes care se reliefau pe orizontul Europei. O euforie care spera ca Uniunea Europeana va depasi Statele Unite, va deveni puterea politica si economica dominanta a lumii, iar Secolul XXI va fi Secolul Europei. Inceputul noului mileniu dadea semnale pozitive in sensul acesta. In 1998 Uniunea Europeana a adoptat euro ca moneda rivala dolarului, iar in primul deceniu al Secolului XXI majoritatea tarile Est Europene au fost absorbite in Uniunea Europeana. De ambele parti ale Atlanticului comentatorii au inceput sa pronunte declinul, iar unii chiar decesul, Americii, si sa proclame pax europaea ca substitut a lui pax americana. In 2002 Charles Kupchan, Director pentru Afaceri Europene a Counsiliului Securitatii Nationale SUA sub Bill Clinton si Barak Obama, a publicat The End of the American Era: US Foreign Policy ("Sfarsitul Erei Americane: Politica Externa a SUA"). Dupa cum chiar titlul cartii denota, autorul, expert in relatiile Americii cu Uniunea Europeana, declara sfarsitul pozitiei dominante a Americii in politica mondiala si transferarea acestei pozitii influente Uniunii Europene. Rivalul principal al Americii in Secolul XXI, pretindea Kupchan, urma sa fie nu China ci Uniunea Europeana.  Iar in 2005 Mark Leonard, Director la European Council on Foreign Relations, a publicat mult aclamata Why Europe Will Run the 21st Century ("De ce Europa va domina Secolul XXI") in care promova notiunea ca Europa si-a redescoperit destinul ei istoric de lider al societatii globale.

 Euforia aceasta, care, privind in urma, o putem numi doar infantila, a fost scurta. Suntem doar in martie 2017 si pina acum deja au fost publicate, doar in America, nu mai putin de patru (4) carti, scrise de autori influenti, care pretind sa prezica prabusirea ori fracturarea inevitabila a Uniunii Europene, sub ochii nostri, si chiar colapsul liberalismului european. Avem motive sa fim sceptici privind aceste afirmatii pesimiste care, de acum in zece (10) ani vor fi, foarte probabil, privite ca fiind la fel de imature ca si euforia inceputului Mileniului III privind Uniunea Europeana. Dar, totusi, ceva se intimpla. Exista semne care se manifesta direct sub ochii nostri ca Uniunea Europeana, colosul cu picioare de lut, se clatina.

 

UE: declin

 

Analizam astazi una din recentele carti care prezic dezintegrarea ori colapsul Uniunii Europene. Autorul ei e James Kirchick, iar titlul cartii lui eThe End of Europe: Dictators, Demagogues, and the Coming Dark Age ("Sfarsitul Europei: dictatori, demagogi, si Evul Mediu intunecat") (Yale University Press). [Recenzie: http://www.nyjournalofbooks.com/book-review/end-europe] Kirchick, zicem noi, e prea tanar sa se aventureze sa faca astfel de afirmatii alarmiste privind Europa. Dar, din neferice, carti cu astfel de titluri se vand bine si atrag atentie. Kirchick a fost jurnalist la Radio Europa Libera si Radio Liberty, iar acum lucreaza pentru Foreign Policy Institute in Washington. Treaba principala a celor ca Kirchick e sa scrie, sa-si justifice salarul si sa atraga atentie. Din cind in cind Kirchick, la fel ca intelectuali de seama lui de dincolo de Atlantic, petrec saptamini la rind in Europa unde isi formeaza opinii despre prezentul ori viitorul Uniunii Europene iar la intoarcere scriu si publica. Kirchick ne informaza ca, in opinia lui, Uniunea Europeana e divizata in patru, estul fiind divizat de vest de-a lungul liniei de demarcare a Europei Occidentale si a Europei de Est din vremea comunismului, iar sudul Europei fiind demarcat de nordul Europei de o axa care se extinde de la Atlantic la Atena si separa tarile instarite ale Uniunii Europene de cele mai putin dezvoltate din sudul Uniunii Europene.

 Divizata in patru, zice Kirchick, Uniunea Europeana nu va mai putea dainui mult. Axa nord-sud divizeaza tarile Uniunii Europene pe criterii de securitate. Tarile din Estul Europei vor o Uniune ferma la adresa Rusiei care sa le poata asigura securitatea. In contrast, tarile din Vestul Europei nu au determinarea necesara sa confrunte o Rusie agresiva cu un apetit pentru expansiune teritoriala, nu vor sa-si mareasca bugetul militar, si, mai ales, sa puna la dispozitia tarilor din Est militari occidentali pentru a le asigura securitatea nationala. Situatia e si mai complicata, adauga Kirchick, avind in vedere politica "America First" a lui Trump care ii pune pe est europeni intre ciocan si nicovala. Iar divizarea Europei intre nord si sud pe criterii economice,  face ca tarile de la sudul axei, Portugalia, Spania, Italia, Cipru si Grecia, sa fie vazute ca un balast care ar putea cauza colapsul economic al Uniunii Europene. Peste problemele de securitate si economice se suprapune migratia musulmana interminabila in Europa. In 2015 un milion si jumatate de azilanti musulmani au intrat in Europa, la fel ca in 2016. Trei milioane in doar doi ani!

 

UE: colaps?

 

Kirchick simpatizeaza cu tarile estice privind dilema securitatii lor, observind, pe buna dreptate, ca Rusia, anexind Crimea, a intreprins prima anexare de teritoriu prin forta de dupa al Doilea Razboi Mondial in Europa. Prinse intre o Uniune Europeana care vrea sa evite cu orice pret o  confruntare cu Rusia, o Administratie Trump care propovaduieste doctrina "America First", si o migrate islamica fara precedent in Europa, tarile Est Europene sunt fortate sa priveasca cu simpatie catre Rusia lui Putin, cazul Ungariei in acest sens fiind bine cunoscut. Ba mai mult, Kirchick e critic atit la adresa liderilor occidentali cit si a Administratiei Obama pentru ca au ignorat avertismentele liderilor Europei de Est, in principal Havel si Walesa,  ca Rusia inceputului de Mileniu III a devenit o putere revizionista care promoveaza o agenda a Secolului XIX prin mijloace si tactici ale Secolului XXI. Kirchick e putin si sarcastic, criticind  occidentalii si amintindu-le ca, la urma urmelor, est europenii cunosc mult mai bine agresiunea ruseasca decit occidentalii. Zice el, "Central and Eastern European leaders ... know a thing or two about Russian aggression" ("Liderii Europei Centrale si de Est stiu citeva ceva despre agresiunea Rusiei") pentru ca au suferit-o pe pielea lor.

 Kirchick e deasemenea aspru privind ceea ce el numeste revansismul maghiar. Numeste Ungaria o democratie fara democrati si e ingrijorat de tonul supra nationalist al liderilor maghiari. De fapt, Kirchick devota un intreg capitol al cartii lui Ungariei, paginile 40 - 70, ceea ce e mult pentru o carte deosbit de ambitioasa in scop, cu doar 230 de pagini de text si doar 8 capitole. E aspru si cu Franta, fiind socat de antisemitismul care-l intilneste acolo. In general, insa, Kirchick e socat de mai tot ce vede in Europa de la colapsul economic din 2008 incoace: subminarea drepturilor omului, a libertatii religioase si a libertatii cuvintului, invazia musulmana, atitudinile anti-capitaliste ale tinerilor europeni, si intoleranta fata de cei care gandesc diferit de elita intelectuala la moda a Europei. [Oferim un exemplu recent al intolerantei Parlamentului European la adresa cetatenilor Uniunii care dezagreaza cu ideologia de gen: https://agendaeurope.wordpress.com/2017/03/29/european-parliament-lgbt-ideologues-launch-massive-attack-against-democracy-and-free-speech/] Nu e de mirare, adauga el, ca britanicii au ales sa paraseasca vasul european care, in opinia lui, se scufunda. La toate aceste probleme, Kirchick adauga discutii intersante despre demografia europeana. Poate fi Europa resuscitata, intreaba el, in final? Exista sperante, zice el, in special la tineretul european care nu vrea fracturarea Casei Europene pe care au cladit-o parintii lor. Alternativa ar fi de neimaginat, Kirchick incheindu-si cartea cu atentionarea ca un colaps european ar insemna reintoarcerea la epoca intunerecului: "such a collapse would usher in nothing less than a new dark age". (Pagina 230).

 

Prezentismul - boala Europei

 

Celelalte trei carti publicate tot la inceputl acestui an prevad colapsul liberalismului european. Tema lor comuna e o critica aspra a ceea ce autorii numesc prezentismul european, o maladie a gandirii intelectuale europe de inceput de Mileniu. Prezentismul, cunoscut in cercurile academice ca "presentism", e explicat ca o atitudine, o intelegere gresita a istoriei care pretinde ca prezentul va dainui vesnic, ca istoria e in neutru, s-a oprit din miscare, si ca gandirea europeana liberala contemporana, fondata pe ideile iluministilor Veacului XVIII, va ramine neschimbata si va dainui vesnic. Ca e unica si cea mai buna reteta cunoscuta istoriei pentru organizarea sociala si politica a societatii umane. Gandirea aceasta, zic autorii, e o prejudecata intelectuala, un bigotism european, o aroganta de imense proportii. Amintim in mod special cartea lui Pankaj Mishra Age of Anger ("Epoca maniei"), in care autorul ataca din nou si din nou elita intelectuala globala (a se citi occidentala) care refuza sa ingaduie oamenilor de rind sa-si traiasca viata in mod traditional, si sa-si pastreze identitatea proprie, definita la nivel de familie, clan, neam ori tara.

 Teza fundamentala a lui Mishra, jurnalist Indian care locuieste la Londra, e ca radacinile mizeriei conditiei umane contemporane si starea de manie a cetatenilor lumii pot fi trasate inapoi in timp la iluministii francezi. Dispretul acestora fata de viata de zi cu zi a oamenilor de rind, inabilitatea lor de a intelege rolul si rostul religiei pentru fiinta umana, rolul central pe care familia si casatoria il au in dezvoltarea personalitatii umane, solidaritatea umana bazata pe criterii de credinta, limba si traditii. Europa zilelor noastre e dezancorata, zice Mishra, pentru ca elitele ei s-au lansat impotriva acestor formule traditionale de indentificare  a fiintelor umane, falimentind, in sensul ca nu au putut sa le inlocuiasca cu un substitut viabil si adecvat sufletului uman. El insusi vizibil frustrat de elita intelectuala occidentala, Mishra ne aminteste ca "the twentieth century is a graveyard of such attempts, or, rather, is filled with graveyards of people crushed by such attempts" ("Secolul 20 e un cimitir al acestor incercari ori, mai bine spus, el insusi e  plin de cimitire pline de oameni striviti de astfel de incercari")

 

Romania si prezentismul german

 

Din nefericire, Romania si tarile din Est au devenit victime ale prezentismului occidental, provincii ale Noului Sfant Imperiu Roman (German). Spulberat de tancurile sovietice si americane pe cimpurile de batalie acum mai bine de 70 de ani, prezentismul german, atunci manifestat in ideologia nazista, inca e in viata astazi si persista prin dominatia economica a Germaniei. Dominatia militara nu mai e un deziderat al Germaniei, dar dominatia economica si politica inca sunt la ordinea zilei. Si asta se simte, pregnant zicem noi, in directia pe care elita europeana o traseaza Europei, nu de romani ori tarile est europene ci de elita politica germana. Fie ca e vorba de Europa cu viteze multiple, federalizarea ori reconfigurarea Uniunii Europene, ce vedem din nou si din nou, este un grup mic de politicieni care desemneaza traiectoria Europei. Din acest grup fac parte, fara exceptie, oameni cu nume anglo-saxone, fie germani, scandinavi ori olandezi. Numele est europene lipsesc cu desavarsire, doar din cind in cind observind, ici si colo, un nume francez, italian ori spaniol. Prezentismul german si occidental e o mare provocare pentru Romania, dar mai ales pentru diplomatia ei. E o provocare la fel de serioasa si pentru celelalte statele est europene. A refuza sa fii o privincie a Noului Sfant Imperiu Roman ar fi un act de suicid. Ungaria si Polonia au invatat lucru acesta pe pielea lor. Ramine de vazut cum Romania se va pozitiona si cum isi va juca de bine cartile intr-o Uniune Europeana care sub ochii nostri se clatina, se reconfigureaza, ori, posibil, se indreapta spre colaps.

 Notă. AFR va recomanda: Asupra subiectului de astazi recomandam si comentariul lui MG Oprea din presa americana: http://thefederalist.com/2017/03/29/britain-exits-world-leaders-nervously-insist-eu-undivided-indivisible/

                                  ASOCIAŢIA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Gluma zilei - Aştia ştiu cu cine se pun?!

Ne-au cucerit romanii; Imperiul Roman s-a prăbușit.S-au luptat cu noi turcii; Imperiul Otoman s-a făcut pulbere...  Ne-au ocupat rușii; Imperiul Țarist și URSS s-au destrămat.
 UE ne-a integrat... și este aproape de colaps.
 Ăștia încă nu și-au dat seama cu cine se pun?!