Se afișează postările cu eticheta masti neconforme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta masti neconforme. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

ANPC: România a emis o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piață

 
România a emis o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, vineri dimineaţa, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, pe Facebook.

Potrivit Agerpres, ANPC a retras recent de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse.

Preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, a precizat pe 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că acele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

Potrivit acestuia, una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului „CE” – certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.

„Printre abaterile pe care le-am găsit, acestea sunt privitoare la informare parţială sau totală, am descoperit că nu a fost aplicat marcajul CE, deci produsul nu corespunde normelor europene, nu a fost certificat de o autoritate recunoscută pe plan european, nu au fost însoţite de certificate de conformitate, nu au indicaţii de utilizare, nu au indicaţii de manipulare sau de înmagazinare. De asemenea am găsit şi multe abateri de practici comerciale incorecte, astfel încât prin anumite denumiri consumatorul era indus în eroare să cumpere acel produs în ideea că îi asigură o protecţie a sănătăţii. Aceste măşti (arată către un pachet de măşti retrase de la comercializare, n.r.) nu au un certificat de conformitate care a fost agreat de către Uniunea Europeană. Ele poate sunt bune, nimic de spus, dar în momentul în care nu au un astfel de certificat, deci nu se poate aplica CE-ul pe ele, nu pot fi vândute în România”, a menţionat atunci preşedintele ANPC.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.

Sursa digi24.ro

duminică, 18 octombrie 2020

Alertă europeană de la Protecția Consumatorului: Măști neconforme găsite pe piață. Cum le deosebim?!


 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit trei alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, emise de autorităţile din Luxemburg, Italia şi Letonia. Alertele au fost transmise prin sistemul RAPEX, a anunțat Paul Anghel, director în cadrul ANPC.

„Alerta RAPEX emisă de Luxemburg: produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către organismul relevant. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele privind sănătatea şi siguranţa şi să nu fie protejat în mod corespunzător atunci când nu este combinat cu măsuri suplimentare. Nu respectă regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie”, a scris Paul Anghel pe Facebook.

În ceea ce priveşte alerta emisă de Italia, este vorba despre o mască de protecţie cu retenţie insuficientă de particule.

„Alertă RAPEX emisă de Italia:-Retenția de particule/filtrul materialului este insuficientă (valoarea măsurată ≤ 50 % în testul de penetrare și ≤ 76 % în testul de penetrare).În consecință, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin mască, sporind riscul de infecție în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecție suplimentare./produsul/produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”, a avertizat directorul ANPC.

Alerta emisă de Letonia precizează că produsul neconform promovează un potenţial de protecţie împotriva particulelor virale, dar capacitatea sa de filtrare nu a fost certificată de un organism european relevant.

„Alerta RAPEX emisă de Letonia:-Produsul promovează un potențial de protecție împotriva particulelor (virale), dar capacitatea sa de filtrare nu a fost certificată de un organism (european) relevant.Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele în materie de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare./produsul/produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”, a menționat Paul Anghel.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.

Sursa digi24.ro