Se afișează postările cu eticheta paduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paduri. Afișați toate postările

joi, 29 octombrie 2020

Declarație de presă

 

                                                                                                                             29.10.2020


   “Nu lăsați pădurile să piară, un arbore sădiți și îngrijiți pentru că doar așa putem să fim fericiți!“

 

 Poate am înțeles prea târziu cât de mult am greșit în 2001 prin fuziunea realizată de partidul din care făceam parte, partidul istoric Social Democrat Român și fostul PDSR, continuatorul și moștenitorul zestrei socialiste din perioada comunistă a României. Am crezut în unificarea stângii  și am mai crezut că  PSD-ul format atunci, va merge pe o politică a creșterii nivelului de trai pentru toți românii. Din păcate mai târziu am observat că lucrurile nu stau deloc așa. Am încercat prin tot ceea ce am putut, să îmbunătățesc abordarea politicilor publice ale PSD. În unele domenii am reușit, dar din păcate per ansamblu, lucrurile au bătut pasul pe loc.

 

    Preocupările mele, în afară de cele care m-au consacrat, respectiv finanțe-bănci și transporturi, sunt preocupări legate de mediu înconjurător. Așa am fost educat, am înțeles din familie cât este de nobil să plantezi un copac și să fii înconjurat de verdele naturii.

 

   Văd că în prezent activitățile omului afectează sănătatea planetei mai mult decât în orice altă perioadă istorică. Mediul în care trăim reprezintă spațiul în care ne desfășurăm toate activitățile, tocmai de aceea toate elementele lui componente trebuie să se păstreze într-un echilibru perfect. Din păcate dezechilibrele la nivel politic se reflectă și la nivelul politicilor actuale de mediu. Sunt singurul parlamentar care a făcut de două ori, împreună cu prietenul meu Mihai Tatulici, în Maramureș, două acțiuni de împădurire prin intermediul Campaniei “România prinde rădăcini”. Am făcut numeroase interpelări și am sesizat neregulile legate de defrișările si transporturile ilegale, a unor cantități foarte mari de lemn din Maramureș. Desigur preocupările mele nu s-au oprit aici și m-am opus vehement redeschiderii iazurilor și exploatării aurului pe bază de cianuri.

    Au fost mediatizate si binecunoscutele mele reglementări respectiv Legea nr. 37 din 2018 prin care transportul public devine ecologic în următorii 5 ani, prin obligativitatea înnoirii parcului auto cu un procent de 30% în fiecare an cu autovehicule ecologice, electrice, hybrid, pe gaz și alte tehnologii care vor apărea și vor fi implementate.

 

   Conștientizez acum mai mult decât oricând, în aceste momente de încercare la nivel de sănătate a semenilor noștri, că nu putem să fim cu adevărat sănătoși fără un habitat curat. Planeta trage un semnal de alarmă vizavi de derapajele omului contemporan avid în a stăpânii cu ferocitate mediul din care face parte.

    Natura în care trăim reprezintă testamentul lăsat moștenire prin grija și dragostea înaintașilor noștri. Intrebarea este ce lăsăm noi moștenire copiilor noștri? Un mediu otrăvit de indolență și nepăsare? Am văzut din păcate cum nepăsarea ucide la orice nivel.

     Gesturi precum a admira un copac sau să a oferi o floare vor însemna mai mult decât ne imaginăm noi peste sute de ani. Sunt acțiuni pe care nu le mai putem amâna, trebuie să conștientizăm că aici și acum e necesar să facem tot ce este mai bine. Mai târziu poate să fie mult prea târziu…..Nu trebuie să reacționăm doar atunci când Uniunea Europeană ne trage de mânecă și ne pune la colț…

 

                                                        Deputat independent,

                                                          Marius Sorin Bota

 

duminică, 21 februarie 2016

De ce oare în România nu se aplică soluţia albaneză de stopare a jafului silvic?!

Raportul de audit dat publicităţii recent de către Curtea de Conturi a României privind „Situaţia patrimonială a fondului forestier din României, în perioada 1990-2012″ scoate în evidenţă dimensiunile incredibile ale jafului forestier din ţara noastră.

„În perioada 1990-2011 s-au tăiat nelegal şi s-au valorificat peste 80 milioane metri cubi de lemn. Un calcul în care s-a luat preţul cel mai mic, de 70 euro/metru cub lemn de foc, ne arată că valoarea acestor tăieri depăşeşte cifra de 5 miliarde euro. Această cifră este departe de a fi cea reală, întrucât cea mai mare parte a arborilor tăiaţi din pădurile României au luat calea străinătăţii (către ţări din Europa, Nordul Africii, Adia, s.a.) la preţuri cu mult mai mari decât preţul minim stabilit pentru lemnul de foc”, este concluzia Curţii de Conturi a României. Incredibil, dar adevărat!
Mai mult, potrivit unui studiu realizat de Greenpeace reiese că în România se taie peste 3 ha de pădure în fiecare oră, iar din datele/prezentate de RNP-Romsilva rezultă că zilnic se exploatează, în medie 41 ha, din care o mare parte o reprezintă tăierile nelegale adică furturile. Totodată, conform informaţiilor furnizate de către Ministerul Mediului şi Romsilva, volumul total al tăierilor ilegale din fondul forestier proprietate de stat şi privată în perioada 2005-2011 a fost de 633.500 m.c. Astfel, având în vedere volumul mediu de 217 m.c lemn/ha, rezultă că în perioada analizată s-a tăiat/defrişat ilegal pădurea pe o suprafaţă de 291.932 hectare.
Dacă ar fi să aplicăm modelul celor de la meteorologie privind declanșarea codurilor în caz de inundaţii sau calamităţi, fără nici o exagerare, la cât s-a furat şi se fură din pădurea românească ar fi trebuit de mult să se fie cod roşu în codrii României. Chiar dacă s-au făcut câţiva paşi destul de serioşi pentru stoparea jafului silvic, sunt o mulţime de cozi de topor în Parlamentul României care de ani de zile fac jocurile băieţilor deştepţi din silvicultură şi, ca atare, ei depun permanent eforturi disperate de menţinere a acestui jaf. Practic, nu se doreşte stoparea jafului silvic pentru că în joc sunt interese enorme şi sume uriaşe de bani.
În schimb, Albania ne-a dat o lecţie dură de ce înseamnă guvernare responsabilă şi, recent, a luat o măsură radicală de stoparea a jafului silvic. Parlamentul albanez a votat o lege prin care sunt interzise defrişările de păduri în scopuri industriale în următorii zece ani. “Albania se confruntă cu o catastrofă ecologică şi suntem obligaţi să luăm măsuri drastice împotriva exploatării forestiere în scopuri comerciale şi a comerţului asociat”, declara ministrul albanez al Mediului, Lefter Koka, înainte ca legea să fie adoptată. Mai mult, noua lege interzice exporturile de lemn şi de orice produse derivate. Totuşi, lemnul va putea fi folosit pentru încălzirea locuinţelor, dar va fi nevoie de o autorizaţie pentru tăierea copacilor în acest scop.
Insă, încălcarea prevederilor acestei legii se pedepseşte, atenție, cu până la zece ani de închisoare. Potrivit Ministerului Mediului, pădurile mai acoperă astăzi doar 25% din teritoriul Albaniei, faţă de 50%, în 1990. Numai între 2007 şi 2013, peste 17% din pădurile ţării au fost afectate de defrişări sau de incendii criminale. Practic, autoritatiile din Albania au conştientizat efectele catastrofale ale defrişărilor ilegale şi, ca atare, au declanşat codul roşu în pădurile ţării. De ce oare în România nu se aplică soluţia albaneză de stopare a jafului silvic? Simplu. Pentru furtul de lemne a devenit aproape sport naţional în anumite zone ale României, adică ceva normal şi banal, iar pedeapsa pentru furt este invers proporţională cu valoarea furăciunii.
                                                                                             Autor: Ion Teleanu
Sursa: Ziua News