NOUA ORDINE MONDIALĂ, pregătită sub pretext de război în Ucraina

 

Conflictul din Ucraina nu a fost deschis de Rusia pe 24 februarie, ci de Ucraina cu o săptămână înainte. OSCE este martor la acest lucru. Acest conflict periferic fusese planificat de Washington pentru a impune o Nouă Ordine Mondială din care Rusia, apoi China, urmau să fie excluse. Nu vă lăsați păcăliți!

Operațiunile militare ale Rusiei în Ucraina se desfășoară de mai bine de o lună, iar operațiunile de propagandă ale NATO de o lună și jumătate.

Ca întotdeauna, propaganda de război a anglo-saxonilor este coordonată de la Londra. De la Primul Război Mondial, britanicii au dobândit un know-how de neegalat. În 1914, ei reușiseră să-și convingă propria populație că armata germană a comis violuri în masă în Belgia și că era datoria fiecărui britanic să vină în salvarea acestor femei sărmane.

A fost o versiune mai curată a încercării lui Kaiser Wilhelm al II-lea de a concura cu imperiul colonial britanic. La sfârșitul conflictului, populația britanică a cerut despăgubiri victimelor. S-a făcut un recensământ și s-a constatat că faptele fuseseră extraordinar de exagerate.

Președintele Zelensky a declarat război Rusiei, ordonând trupelor banderiste încorporate în armata sa să atace cetățenii ruși în Donbass din 17 februarie. Apoi a fluturat cârpa roșie în fața liderilor politici ai țărilor membre NATO și a declarat că va achiziționa bomba atomică cu încălcarea tratatelor internaționale.

De data aceasta, în 2022, britanicii au reușit să-i convingă pe europeni că pe 24 februarie rușii atacaseră Ucraina pentru a o invada și a o anexa. Moscova încerca să reconstituie Uniunea Sovietică și se pregătea să atace succesiv toate fostele sale posesiuni.

Această versiune este mai onorabilă pentru Occident decât evocarea „capcanei lui Tucidide” – voi reveni la asta. În realitate, trupele Kievului și-au atacat propria populație în Donbass în după-amiaza zilei de 17 februarie.

Apoi, Ucraina a fluturat o cârpă roșie în fața taurului rus cu discursul președintelui Zelenski către liderii politici și militari ai NATO reuniți la Munchen, în timpul căruia a anunțat că țara lui urma să ACHIZIȚIONEZE ARME NUCLEARE pentru a se proteja de Rusia.

Nu mă crezi? Iată lecturile OSCE de la granița Donbass. Nu au existat lupte de luni de zile, dar observatorii organizației neutre au observat 1.400 de explozii pe zi în după-amiaza zilei de 17 februarie. Imediat, provinciile rebele Donețk și Lugansk, care încă se considerau ucrainene, dar pretindeau autonomie în cadrul Ucrainei, și-au mutat. peste 100.000 de civili pentru a-i proteja. Majoritatea s-au retras în interiorul Donbassului, alții au fugit în Rusia.

În 2014 și 2015, când, în urma războiului civil dintre Kiev și Donestk și Lugansk, pagubele materiale și umane au fost doar o chestiune de afaceri interne ale Ucrainei. Cu toate acestea, în decursul timpului, aproape întreaga populație ucraineană din Donbass s-a gândit să emigreze și a dobândit dublă cetățenie rusă. Prin urmare, atacul Kievului asupra populației din Donbass din 17 februarie a fost un atac asupra cetățenilor ucraineni-ruși.

Cronologia este incontestabilă. Nu Moscova a vrut acest război, ci Kievul, în ciuda prețului previzibil pe care ar trebui să-l plătească. Președintele Zelensky și-a pus în mod deliberat poporul în pericol și poartă singura responsabilitate pentru ceea ce îndure astăzi.

De ce a făcut asta? De la începutul mandatului său, Volodimir Zelenski a continuat sprijinul statului ucrainean, care a început cu predecesorul său Petro Poroșenko, pentru deturnarea de fonduri de către sponsorii săi americani și pentru extremiștii din țara sa, banderiștii. Președintele Putin l-a numit pe primul „o grămadă de dependenți de droguri”, iar pe cei din urmă „o grămadă de neo-naziști”.

Nu numai că Volodymyr Zelensky a declarat public că nu dorește să rezolve conflictul din Donbass prin implementarea Acordurilor de la Minsk, dar le-a interzis concetățenilor săi să vorbească rusă în școli și administrații și, mai rău, a semnat o lege rasială la 1 iulie 2021. , excluzând de facto ucrainenii care își revendică originea slavă de la exercitarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Armata rusă a invadat mai întâi teritoriul ucrainean, nu din Donbass, ci din Belarus și Crimeea. A distrus toate instalațiile militare ucrainene folosite de NATO ani de zile și a luptat cu regimentele de bandiți. Acum este dedicată anihilării lor în estul țării. Propagandiștii de la Londra și cele aproape 150 de agenții de comunicare ale lor din întreaga lume ne asigură că, respinsă de glorioasa Rezistență ucraineană, armata rusă învinsă a renunțat la obiectivul ei inițial de a lua Kievul.

Cu toate acestea, niciodată, absolut niciodată, președintele Putin nu a spus că Rusia va lua Kievul, îl va răsturna pe președintele ales Zelensky și îi va ocupa țara. Dimpotrivă, el a spus întotdeauna că scopurile lui de război erau denazificarea Ucrainei și eliminarea stocurilor de arme străine (NATO). Acesta este exact ceea ce face.

Populația ucraineană suferă. Descoperim că războiul este crud, că omoară mereu oameni nevinovați. Astăzi suntem copleșiți de emoțiile noastre și, pe măsură ce ignorăm atacul ucrainean din 17 februarie, dăm vina pe ruși, pe care îi numim greșit „agresori”. Nu simțim aceeași compasiune pentru victimele războiului simultan din Yemen, cei 200.000 de morți, inclusiv 85.000 de copii, care au murit de foame. Dar este adevărat că yemeniții sunt, în ochii Occidentului, „numai arabi”.

Faptul de a suferi nu trebuie interpretat a priori ca o dovadă că cineva are dreptate. Criminalii suferă ca nevinovații.

Grafic: Numărul de explozii înregistrate în Donbass (14-22 februarie 2022) Sursa: Raport zilnic al OSCE SMM

https://www.europereloaded.com/the-new-world-order-thats…/

Autor: Angelo Davidescu

Patriotismul, un bun pretext de a-ți trăda poporul

Iubirea propriilor copii și iubirea de țară sunt, în ierarhiile afectului uman, două superlative absolute. Între ele există însă o imensă deosebire: în vreme ce prima este o iubire de creație, cea de a doua este o iubire de recunoștință.

Copiii ne vin din materia noastră esențială, prin chimia miraculoasă a sângelui cu extazul. Ei suntem noi într-o formă de prelungire a unicității noastre.

Și țara ne prelungește, dar altfel. Nu prin ce avem unic ci prin ce avem comun.

Iubirea de creație este una egoistă. Cea de recunoștință este una altruistă. Iată de ce prima este mult mai ușor de recunoscut în vreme ce a doua trebuie adeseori explicată, nuanțată, redefinită.

Acestea fiind zise, lansez următoarea întrebare de interes național: prin comportamentul lor față de recentele dezvăluiri despre unele abuzuri din justiție și SRI, Klaus Iohannis și Laura Kovesi dovedesc că sunt patrioți sau că își trădează poporul?

Din păcate, în cazul celor doi lideri menționați nu putem pune în discuție și iubirea față de copii, pentru că nu sunt, încă, părinți. Dar iubirea lor de patrie și popor (parte a definiției patriotismului) suntem aproape obligați să o cercetăm. Pentru că ei conduc, azi, țara, și nu ne poate fi indiferent dacă ne îndreaptă spre o propășire sănătoasă sau spre disoluție.

Nu voi încerca să judec acum patriotismul celor doi prin alianțele adoptate, prin poziția stabilită unei țări mici prinsă în menghina marilor puteri. Nu am nici calificarea, nici informațiile și nici timpul necesare unei atât de complexe intreprinderi.

Demersul meu se limitează doar la analizarea, foarte pe scurt, a relației dintre patriotismul conducătorilor unei țări  și onestitate acestora față de propriul popor. Pot fi mincinoși și patrioți în același timp?

Istoria ne dovedește că, în cazuri excepționale, da! În marile încleștări moderne, când pronunțarea adevărului ar fi slujit mai mult inamicilor țării decât propriului popor, s-au văzut numeroase cazuri de dezinformare voită, de intoxicare, de luptă pe frontul inducerii în eroare.

În toate aceste cazuri, însă, vorbesc de cele cu un profund filon patriotic, poporul a fost mințit de conducătorii săi pentru protecția și binele lui în fața unor pericole externe de esență și nu pentru interesele egoiste ale mincinoșilor.

Ce se întâmplă în prezent în România cu președintele țării și cu șefa DNA nu se încadrează deloc în excepția onorabilă amintită anterior. Ei mint țara, ei mint poporul pretinzând, ipocrit, că fac asta din patriotism, când, de fapt, o fac din cel mai pur și abject interes personal.

Suntem în plină prăbușire a încrederii românilor în justiție. O demonstrează și sondajele interne și multe rapoarte internaționale. Președintele Klaus Iohannis ne minte însă de la obraz că totul e bine în justiția română,  că domnia sa are încredere deplină în marile parchete și în conducătorii acestora. Este o astfel de mințire a poporului un act patriotic? Este o astfel de minciună utilă națiunii?

Nu are cum!

Pentru că hoția și corupția nu pot fi eradicate prin hoție și corupție. Atâta vreme cât niște mincinoși nu doar dovediți ci și asumați sunt în fruntea luptei pentru dreptate și adevăr, totul este putregai.

Laura Kovesi ne minte abundent și inept prin omisiune și  texte pentru presetați. Nu neagă participarea ei la diverse întâlniri private (căci nu se știe niciodată ce probă vizuală poate apărea să o contrazică) dar încearcă să ne convingă, mai nou, că a fost acolo în calitate oficială. Fără să înțeleagă că, participarea ei la „sufrageria lui Oprea” ca procuror general al României în misiune. e ceva mult mai grav decât dacă s-ar fi dus pe persoană fizică să bea și ea un whisky cu păpușarii de la Țăndărică.

Cea mai bună dovadă că acești doi lideri ai României mint poporul cu premeditare, și o fac din lașitate și egoism, nicidecum din patriotism, este că le-ar fi atât de simplu să stabilească adevărul, au în mână toate instrumentele necesare, și, totuși, nu o fac!

Dacă, de pildă, Daniel Dragomir minte când afirmă că Laura Kovesi se întâlnea după orele de program cu șefii SRI, la sediul acestora, pentru a pune la cale sentințe ce urmau să se pronunțe a doua zi în instanță, ce ar fi mai ușor pentru Klaus Iohannis și pentru Laura Kovesi decât să demonstreze că nu e așa?

Președintele țării ar putea să ceară și să primească documentările SRI care să-l lămurească. A fost sau nu Kovesi atunci, acolo? Cu cine a vorbit? Ce? Au existat consecințe în justiție? Apoi comunicat public către țară: Dragomir minte! Case closed! Nu o face! De ce? Pentru că, de fapt, știe că Dragomir spune adevărul.

Kovesi, de asemenea, ar putea cere ea însăși desecretizarea unor documente care să o disculpe. Apoi, o singură demonstrație dusă la capăt în favoarea ei și ar urma comunicatul devastator pentru credibilitatea lui Dragomir: „așa cum v-am demonstrat că a mințit aici, minte peste tot!”

Nu se întâmplă aceste atât de simple clarificări. Care i-ar arunca în ridicol pe toți denigratorii Laurei Kovesi. De ce? Limpede ca lumina zilei: pentru că lucrurile s-au petrecut exact așa cum declară Ghiță și Andronic și Dragomir și din ce în ce mai mulți oameni din interior care s-au hotărât să vorbească.

De fapt, să fim siguri că președintele Iohannis a verificat și știe. Preferă însă, din oportunism sau lașitate (ambele?), Să-Și trădeze poporul, mințindu-l, decât să scoată adevărul la iveală.

Care adevăr, până la urmă, tot se va afla.

Deviza SRI – Patria a priori!

Chiar așa?

Sursa: Contele de Saint Germain