Pe o hartă a Transilvaniei furate, dovezile jafului sistematic, din 1990 încoace, prin retrocedările ilegale ale unor sute de mii de hectare de pădure, ale imobilelor, terenurilor agricole şi păşunilor, pierdute de Statul Român, prin falsuri strigătoare la cer şi prin complicitatea şi lăcomia unor funcţionari publici, sunt tot mai evidente, într-o continuă, îngrijorătoare şi alarmantă situaţie. A avut loc, mai ales în marile oraşe transilvane, un jaf sistematic, urmaşii de-a şaptea spiţă ai unor grofi şi conţi redobândindu-şi, integral, averile din Transilvania, cu toate că aceştia au fost plătiţi şi răsplătiţi cu bani-aur după „Procesul optanţilor”, iar prin legile retrocedărilor de după decembrie 1989 s-a omis să se specifice că Reforma agrară din 1921 rămâne în vigoare, legile retrocedărilor aplicându-se doar pentru confiscările comuniste de după anul 1945. Şi o necesară precizare. „În Ungaria, retrocedările s-au făcut în limita a 15.000 de dolari, bisericile au primit maximum 2.000 de metri pătraţi, iar clădirile au fost retrocedate doar dacă erau nelocuite.” În schimb, s-au dat acţiuni la un fond, cum ar fi „Proprietatea”. Atât. Ciudat! Cu toate acestea, „Ungaria naţionalizează clădiri istorice, păduri şi terenuri agricole din Ardeal!”.
România s-a dovedit din cale afară de generoasă, de darnică cu acei urmaşi ai invaziei horthyste de după 30 august 1940, pe timpul Dictatului de la Viena, în nordul Ardealului. Se ştie că, după Unirea de la 1 Decembrie 1918, „Ungaria şi optanţii unguri, adică foştii grofi şi conţi, s-au adresat Societăţii Naţiunilor şi au dat în judecată Statul Român, dar şi Slovacia şi Serbia, ţări care şi-au recuperat teritoriile pierdute”, pretinzând despăgubiri pentru bunurile avute în timpul Imperiului Austro-Ungar, până la 1918. „Procesul optanţilor” s-a desfăşurat la Tribunalul de Arbitraj de la Paris, conducătorul delegaţiei române fiind Nicolae Titulescu, ministrul de Externe, delegaţia ungară, care pretindea plata în aur a despăgubirilor, fiind condusă de contele Albert Apony. Procesul s-a încheiat abia în anul 1930, România fiind obligată să despăgubească Ungaria şi pe optanţii unguri în coroane-aur, totalizând 100 de tone (unii cercetători vorbesc chiar despre 300 de tone) de aur, de 24 de carete!, plăţile fiind făcute printr-un fond agrar deschis într-o bancă din Elveţia, la Basel, între 1931-1937, toţi proprietarii fiind despăgubiţi, bunurile lor intrând, astfel, în proprietatea Statului Român, prin cumpărare. Aşadar, după acel „Proces al optanţilor”, România nu mai are nicio obligaţie, nicio datorie faţă de ei, retrocedările de azi fiind ilegale, în toate privinţele, ei fiind atunci definitiv despăgubiţi. Deci, imobilele, pădurile, terenurile care au aparţinut Ungariei, bisericilor maghiare şi ungurilor, până în anul 1918, au revenit, de drept, în urma despăgubirilor, Statului Român.
Statusul romano-catolic, deşi nu deţinea proprietăţi şi pretinde, de fapt, ce n-a avut, niciodată, a primit, ilegal, totul! Printr-un judecător de etnie maghiară din Miercurea-Ciuc, în luna august 2001, Arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia, niciodată recunoscută, ca persoană juridică, de către România, Ungaria sau Vatican, solicită instanţelor judecătoreşti din România să recunoască faptul că ea este urmaşa, de drept, a Statusului romano-catolic. Profesorul clujean Onisfor Ghibu, extrem de documentat în acest sens, a scris şi a lămurit, la timpul potrivit, acest aspect: Statusul niciodată n-a avut proprietăţi! Cu toate acestea, în urma mutării procesului de la Alba-Iulia la Miercurea-Ciuc (Statul Român neavând reprezentant în proces!), Statusului romano-catolic i se dă câştig de cauză!
Aşa se face că Emil Boc, pe atunci primar fiind, dă Ungariei şi Statusului 60 de imobile din centrul municipiului Cluj-Napoca! Într-o singură seară, fostul viceprimar Boros Janos, pe o filă ruptă dintr-un caiet studenţesc, înşiră vreo 60 de imobile pe care Statusul romano-catolic le revendică, susţinând că i-au aparţinut. Documentul nu-i înregistrat în arhiva Primăriei, este semnat „viceprimar Boros” şi-i pusă ştampila Consiliului Local. Reprezentantul Arhidiecezei se grăbeşte să ajungă la Bucureşti, la Comisia specială (cu preşedinte român!) de retrocedare a imobilelor către cultele religioase, având vicepreşedinte un udemerist. Fără nicio verificare, comisia decide împroprietărirea bisericilor unitariană şi reformată din Cluj-Napoca cu 60 de imobile, clădiri în care funcţionau instituţii ale Statului Român (majoritatea licee, şcoli, grădiniţe), iar Primăria plăteşte peste o jumătate de milion de euro, pe an, chirie hoţilor de imobile!
Cazul de la Timişoara este, şi el, foarte grav! Patru spitale, nouă colegii şi licee sunt date Statusului. Incredibil! Consiliul Judeţean Bihor plăteşte, aceluiaşi status, 7-800 de mii de lei chirii. Furate au mai fost şi clădiri din Carei, Aiud, Ocna-Mureş, Târgu-Mureş. Să nu mai vorbim de retrocedările ilegale de prin marile oraşe din Harghita şi Covasna, unde peste 80 la sută dintre proprietăţile amintite nu mai aparţin românilor sau Statului Român. Cu toate că există o lege, pentru că se ştia că „în foarte multe cărţi funciare au fost efectuate falsuri, nu au fost operate radierile corespunzătoare”! De reţinut şi faptul că, în vara şi în toamna anului 1944, „o mare parte din arhivele din Ardeal au fost duse în Ungaria”! S-a uitat apoi, din păcate, intenţionat, că Statul Român a cumpărat aceste proprietăţi, proprietarii au fost despăgubiţi, aşa cum aminteam, în urma „Procesului optanţilor”. Aşadar, ele nu pot fi revendicate!
Ce s-a întâmplat? După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, administraţia horthystă, din nordul Ardealului ocupat vremelnic, a falsificat cărţile funciare. În perioada 1940-1944, toate cărţile funciare au fost scrise, din nou, în limba maghiară, în favoarea şi în proprietatea celor despăgubiţi din Fondul Agrar. Aşadar, toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiului Habsburgic! Falsuri flagrante prin modificările făcute! În februarie 1945, Statul Român „dă o lege (nr. 260) prin care stabileşte că toate înscrisurile făcute, în cărţile funciare, în ungureşte, în Ardealul ocupat, sunt nule de drept”. Cu toate acestea, Biserica Reformată din Sfântu-Gheorghe a fost împroprietărită cu clădirea Colegiului „Szekely Miko”, prin şmecheriile şi abuzurile lui Marko Attila Gabor, fost subsecretar de stat, azi deputat, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
În Arhivele Naţionale din Bucureşti există aceste documente originale! De ce nu s-a ţinut cont de ele? Statul Român a pierdut în Cluj-Napoca, între 2004-2014, prin retrocedările în natură, către bisericile ungureşti, Statusul romano-catolic, ordinele călugăreşti maghiare, urmaşii grofilor, asociaţii, ligi şi fundaţii de pe timpul ocupaţiei horthyste, fiind revendicate: Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Colegiul Naţional „George Bariţiu”, Liceul „Gheorghe Şincai”, Liceul „Emil Racoviţă”, Liceul Economic, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, Liceul de Coregrafie, Grupul Şcolar Tehnologic, Grupul Şcolar „Anghel Saligny”, Şcoala Ajutătoare Nr. 1, 10 grădiniţe, Centrul maternal, Centrul de primire a minorilor, Hotelul Continental, Facultatea de Litere, Muzeul de Artă etc., pentru a aminti doar câteva cazuri. Clădirea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea a fost revendicată, deşi niciodată n-a fost proprietatea lui, de Ordinul Premonstrates, reprezentat prin avocatul Kincses Elod. Pe rol este şi procesul de retrocedare a clădirii Filarmonicii din Oradea.
Contele Kalnoky, un apropriat al prinţului Charles al Marii Britanii, face cadou familiei regale britanice (cuplului princiar William şi Catherine), un câmp de flori rare, pentru micuţul George, probabil viitorul rege al Marii Britanii, o pajişte din Valea Zânelor - Covasna. Numai că, în mărinimia lui, contele a uitat ceva foarte important: el o moştenise pe Ludmila Bess, văduva contelui Felix Kalnoky, care a acceptat exproprierea averii contelui, încasând bani grei pentru toate terenurile expropriate din Trei Scaune. Pe la Arcuş, Valea-Crişului, Bicfalău au fost retrocedate sute de hectare de teren, imobile, contelui Kalnoky de Covasna, după ce doamna Ludmila şi-a luat banii, în urma „Procesului optanţilor”.
Legi strâmbe, falsuri, complicităţi, trădări la cel mai înalt nivel! Toate însoţite de o tăcere suspectă din partea autorităţilor române. Mecanismul de jefuire a Ardealului nu i-a interesat pe mai-marii zilei şi nu-i interesează! Totul este la cheremul unor comisii locale şi judeţene, „înfrăţite” cu un sistem judiciar diabolic! „România şi românii îşi pierd proprietăţile obţinute prin jertfa moşilor şi a strămoşilor!” Uneori, clădiri din oraşele Transilvaniei au fost retrocedate unor falşi urmaşi ai unor grofi sau ai unor criminali de război. Sate întregi sunt deja luate, cu totul, sau urmează a fi «rupte», bucată cu bucată, pădurile sunt defrişate, munţi întregi sunt luaţi în stăpânire, foste IAS-uri şi CAP-uri, poligoane ale armatei, grădini, iazuri, păşuni, case ale românilor, prin acele cărţi funciare falsificate, ajung în mâinile unor lacomi, prin trădările unor cozi de topor din administraţia românească sau ale unor avocaţi şi parlamentari lacomi, care sprijină, complice, acest jaf de proporţii. Sub ochii noştri se află într-o plină derulare afaceri de zeci de miliarde de euro, în urma jafului postdecembrist, cu urmări nefaste în zona siguranţei naţionale. „Statul Român plăteşte, anual, zeci de milioane de euro, pentru chiriile cerute - culmea! - de noii proprietari ai imobilelor luate ilegal!”
Revoltător, de-a dreptul, este „Cazul Nadăş” (un sat din judeţul Arad, furat cu totul, cu biserică, păduri, case, cu cimitir cu tot!). Oamenii, lăsaţi de drumuri, luptă acum să-şi recupereze satul pierdut, luat cu japca de nişte şmecheri. Acum luptă, prin tribunale, să-şi recupereze pământurile furate, cum luptă pentru drepturile lor şi cei din Zădăreni, Valea-Mare! Mai an, nişte urmaşi de-a şaptea spiţă ai grofului din Brâncoveneşti cereau jumătate din pădurile şi din satul Idicel-Pădure!
Topliţa Română ne oferă un alt caz. Fostului viceprimar al oraşului, Szabo Koloman Emeric, i-au fost retrocedate mii de hectare de pământ, clădiri de patrimoniu, considerându-se urmaşul lui Urmanczy Nandor, unul dintre autorii morali ai masacrului de la Beliş, din noiembrie 1918. La Beliş avea domenii şi un castel fratele lui Nandor, Urmanczy Janos. Prizonierii români, sârbi, italieni, ruşi, din Primul Război Mondial, care munceau pe exploatările forestiere ale lui Urmanczy Janos, au cerut alimente, ca să poată pleca acasă. La refuzul de a li se da cele cerute, prizonierii au dat foc castelului. Familia Urmanczy a organizat acţiuni represive. La ordinul lui Janos, fiind plecat la Budapesta, fratele Nandor organizează „Batalionul Urmanczy”, pentru a se deplasa la Beliş să-i pedepsească pe răsculaţi. „A urmat acea cumplită baie de sânge! Comisia întrunită pentru elucidarea împrejurărilor şi a răspunderilor pentru oribila crimă comisă a stabilit vinovăţia lui Urmanczy Nandor: 20 de cadavre, între ele şi trei femei, au fost puse pe jăraticul depozitului incendiat, iar acestea, în ziua de 12 noiembrie 1918, în timp ce comisia mixtă de anchetă se găsea la faţa locului, ardeau fumegând.” Cu ocazia venirii trupelor maghiare, în frunte fiind un alt frate, Bandi, mare fascist, în toamna anului 1940, familia Urmanczy Jeronim a ţinut o consfătuire, şi, în aceeaşi noapte de duminică, pe la ora trei, au fost ridicaţi toţi fruntaşii români şi duşi la jandarmii horthyşti, unde au fost bătuţi şi maltrataţi într-un mod barbar. Cei din familia Urmanczy au declarat că „în 24 de ore, nu mai vor să vadă, în Topliţa, opincă de valah. (…) În castelul lor se ţineau şedinţele secrete. (…) Dumnealor au plecat, cu avioanele germane, cu o zi înainte de intrarea trupelor aliate în Topliţa”. La 23 aprilie 1945, moşia Urmanczy a fost expropriată „în întregime!”. Prin diferite tertipuri, Szabo Koloman Emeric acaparează fostele proprietăţi ale familiei Urmanczy, „în calitate de strănepot al fratelui celui decedat” (Urmanczy Jeronim). Nu demult, noul grof Koloman, făcând o vizită la fostul castel al lui Urmanczy, unde la acea vreme se afla Centrul Cultural al Topliţei, moştenind sentimentele antiromâneşti ale „unchiului”, era gata-gata să-i dea afară pe românii care lucrează acolo, purtându-se ca un stăpân, deoarece - zice el - „clădirea este proprietate privată ungurească, iar toată Topliţa Română se află pe pământ unguresc”. Ciudat, prin retrocedare, Szabo Kolaman Emeric a obţinut cu mult mai mult pământ decât i-a fost luat lui Urmanczy Jeronim prin Reforma agrară din anul 1945. Pe baza căror acte a obţinut el cele aproximativ 2.000 de hectare? Prin actele falsificate în perioada ocupării nordului Ardealului prin Dictatul de la Viena! Deşi există, cum aminteam, chiar o lege, din 4 aprilie 1945, care „anulează întreaga legislaţie maghiară din Transilvania de Nord, din perioada 1940-1944”, de ea, sub presiunea UDMR, nu s-a ţinut cont.
Astfel s-a ajuns la o situaţie alarmantă, de-a dreptul dezastruoasă! Se vorbeşte că 500.000 de hectare de pădure, după 1990, au fost tăiate ilegal, alte 500.000 de hectare sunt lăsate de izbelişte în urma unor retrocedări frauduloase. Suntem singura ţară din Europa care mai retrocedează păduri „în natură”! „Marea dramă o reprezintă retrocedările abuzive, ilegale… Munţi întregi au fost cheliţi deja, acum pregătindu-se un alt val de retrocedări. Cele petrecute prin judeţele Harghita şi Covasna sunt o dovadă incontestabilă.” Deloc întâmplător, multe procese privind retrocedările de păduri „au fost strămutate la Sfântu-Gheorghe, unde magistratul Ordog Lorand Andras, şcolit la Budapesta, taie şi spânzură prin pădurile din Carpaţi” (tăia, nu taie, că acum se află la arest - n.r.).
Din păcate, autorităţile române, complice, prin nepăsare, sunt parte a uriaşului furt. Nimeni nu-i vede pe judecătorii care au restituit, prin acte false, proprietăţi, mii de hectare de pădure, munţi, sate, imobile. Împroprietăririle banditeşti, ale urmaşilor unor grofi, în Transilvania, trebuie oprite! Retrocedările cu cântec, de fapt donaţii făcute Ungariei, unele fiind clădiri-monument istoric, care fac parte din averea şi patrimoniul cultural al României, trebuie stopate şi aduse în proprietatea Statului Român! Nepoţii horthyştilor „ne iau pădurile, clădirile statului, râd de noi, după ce ne-au maltratat, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, în nordul Ardealului cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena”. Prin slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din Parlament, din Guvernul de la Bucureşti, din anumite instituţii ale Statului Român, prin încrengăturile mafiote, au fost posibile aceste ilegalităţi strigătoare la cer. La mijloc este un abil plan de culise pentru dezmembrarea României, pentru destructurarea ei. Toate acestea - scria, în „Cotidianul”, Marcel Bărbătei, organizatorul Forumului „Transilvania furată” - sunt „elemente ale sistemului mafiot care au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania!”.
Cei de făcut? Suspendarea, cel puţin pe trei ani, a retrocedărilor de acest fel! Parchetul, DNA-ul, organele statului în drept trebuie să cerceteze penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale, referitoare la imobile, păduri, terenuri agricole pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar! Printr-o sesiune extraordinară, Parlamentul să dezbată modul în care au fost făcute, din 1990 încoace, retrocedările ilegale din Ardeal! Iar asta, cât mai urgent!
Autor: Lazăr Lădariu (Târgu-Mureş)
Sursa: condeiulardelean.ro
![Val[eriu] Condurache](/imgupl/author/val-eriu-condurache--xs-2250.jpg)
