de Andrei Pleşu
În istoria post-decembristă a României, eşecul politic al
USL e un eşec de o incontestabilă originalitate. Să cîştigi alegerile în chip
detaşat, să obţii o majoritate parlamentară uriaşă, să vii la putere pe un fond
de nemulţumire economică acută, imputabilă guvernelor anterioare, şi să
reuşeşti, în mai puţin de doi ani, să ratezi sistematic, pe mai toate
planurile, este o probă rară de inaptitudine managerială.
Inevitabil, cei identificaţi îndeobşte ca „băsişti” îşi rîd
în barbă contemplînd catastrofa. În ce mă priveşte, lucrurile mi se par mai
curînd înspăimîntătoare. Cînd o guvernare dă cu oiştea-n gard, toţi avem de
pierdut. Nu e loc pentru degustarea satisfăcută a prăbuşirii. Mai util ar fi,
poate, să încercăm evaluarea pedagogică a cauzelor ei.
1. Alianţa USL era greu plauzibilă politic şi ideologic. Un
partid de dreapta nu se poate împăca pe termen mediu şi lung cu unul de stînga,
decît, eventual, pornind de la un program negociat îndelung, consistent,
profesionist. Or USL nu a avut decît un singur program („Jos Băsescu”) şi nu a
avut de oferit decît o promisiune frugală, fără structură fermă, fără un
riguros calcul prealabil (”Vom repara tot ce au stricat Băsescu şi ai lui!”).
Rezultatul a fost dezamăgitor:
A. Lui Băsescu i s-a confecţionat, inabil, un adevărat cult
(negativ dar monumental) al personalităţii: are totul în mînă (cei de la putere
”n-au, de fapt, puterea”), e vinovat de tot ce nu le iese guvernanţilor, dar şi
de partizanatul justiţiei, de gestiunea autostrăzilor, de îmbrîncelile dintre
Ponta şi Antonescu, de meteorologie, de tot ce mişcă sau nu mişcă în patria
noastră.
„Anti-băsiştii” nu mai realizează că frizează comicul şi
nevroza. De ani de zile, scot mereu din buzunar aceeaşi panglică zdrenţuită,
indiferent despre ce e vorba. Au ales soluţia cea mai la îndemînă: se culcă şi
se scoală cu numele preşedintelui pe pernă, îl înfierează cu mînie proletară,
îi pun coarne, îi dau cu tifla, îi scormonesc biografia şi afacerile. Din
nefericire, toate astea nu schimbă nimic în bine şi nu pot explica, raţional,
nenumăratele gafe politice şi administrative ale guvernanţilor.
B. Populaţia a fost îndopată cu aşteptări zgomotoase şi
nerealiste, a căror neîmplinire provoacă frustrare şi nervi. Invocînd obsesiv
pe cei cca. 7,4 milioane de români care, votînd contra lui Băsescu, ar fi
îndrăgostiţi orbeşte de uselişti, useliştii au uitat cu totul de cei 11
milioane care, dintr-un motiv sau altul, n-au mers la urne, dar au o egală
legitimitate şi acelaşi drept de a fi „serviţi” cuviincios de conducătorii
ţării.
2. Liderii partidelor aliate sunt inşi de mîna a doua. Cel
de la PC e de o remarcabilă paloare, Ponta nu poate scăpa de reflexele unui
şmecheraş ţanţoş, Antonescu e inconsistent, inapt să ofere altceva decît o
anumită surescitare demagogică, însoţită de mici crize de nervi. Toţi sunt
neconvingători şi nu dau senzaţia vreunei competenţe specifice verificate în
timp.
3. Membrii „normali” ai PSD şi PNL par să se fi resemnat cu
o conducere perdantă, inadecvată adesea, mediocră clipă de clipă. Nici
pesediştii, nici liberalii nu se mai arată interesaţi de prestigiul partidelor
lor. Ori nu-şi mai dau seama că cei pe care i-au pus la vîrf şi pe care îi
susţin deservesc imaginea comunităţii lor politice, ori îşi dau seama, dar
acceptă situaţia ca pe o fatalitate.
4. Guvernanţii au avut ghinionul de a fi sprijiniţi mediatic
de un mic grup de lăudători fără strălucire, aceiaşi seară de seară, oamenii
unei singure teme (anti-băsismul) şi, de regulă, ai unei unice obedienţe: Dan
Voiculescu. Legănaţi dulce de monotonia unei susţineri gata-făcute, guvernanţii
au putut moţăi impenitent, călcînd neamendaţi în toate străchinile existente.
Cei cîţiva critici rămaşi au fost evacuaţi scurt drept „băşişti”. De la o vreme
însă, chiar şi anti-băsiştii sunt destabilizaţi de ceea ce se întîmplă în
propria tabără şi dau semne de derută. Să fie cu Ponta? Să fie cu Antonescu? Să
fie contra ambilor? Noroc că, pînă una alta, a rămas în picioare, marele
adversar de la Cotroceni: singurul reper clar într-un discurs care şi-a pierdut
mai toate criteriile!
5. Membrii guvernului, ca şi o sumedenie de parlamentari au
făcut, cu o regularitate jenantă, proba unei incompetenţe profesionale,
gramaticale, morale, culturale greu de acceptat cînd e vorba de „elita” politică
a unei ţări. Cinci miniştri ai învăţămîntului în mai puţin de doi ani, patru
miniştri ai culturii, portofolii oferite unor personaje aflate în anchetă
penală, parlamentari semi-analfabeţ i (vezi Gheorghe Coman…), sau de o
golănească iresponsabiltate (vezi S.R.Stănescu citind în plen documente false)
sunt „accidente” greu digerabile, după ce ni s-a spus că a venit vremea marilor
realizări, a politicii „cinstite”, a instituţiilor credibile. Ştiu, desigur, că
pentru toate aceste derapaje e de vină Băsescu, dar niţică autocritică n-ar
face rău şi dinspre tabăra nevinovaţilor…
6. Scena politică a avut de suferit şi de pe urma profilului
artificial şi a influenţei absurde pe care le-au căpătat, în spaţiul public,
figuri dubioase sau ridicole. Dan Voiculescu are toate atributele jucătorului
descalificat, ocupat strict cu interesele şi umorile proprii, Dan Diaconescu a
reuşit, în chip stingheritor, să păcălească o mulţime de români, pentru a
furniza, ulterior, noi membri de partid PSD-ului, iar Gigi Becali şi-a exersat
cu succes farmecele asupra liberalilor, făcînd, din fiecare ieşire a sa la
televiziune, un penibil moment de circ. Cu asemenea actori, dezbaterea politică
eficientă a sucombat în nesemnificativ şi haotic, cu sprijinul sprinţar al
mediilor hămesite de rating.
7. Guvernanţii au avut, în sfîrşit, dezavantajul unei
opoziţii nule. Oameni merituoşi din zona de dreapta n-au reuşit să devină
suficient de simpatici, n-au reuşit să coaguleze în formaţiuni de perspectivă
decît căznit sau superficial. Cît despre PDL, el pare condamnat la o
convalescenţă perpetuă. Aşa stînd lucrurile, reprezentanţii partidelor din
afara spectrului guvernamental ar face bine să nu se considere nici ei
inocenţi, cînd contemplă situaţia generală. Deocamdată, sunt în război cu
propria lor marginalitate, cu portretul pe care şi l-au făcut în trecutul
apropiat şi în prezent, cu inexperienţa (sau neînzestrarea) lor electorală. Dar
despre asta, poate, altădată. Preluare http://www.revista2 2.ro/usl-
sau-cum-se- organizeaza- un-esec-36094. html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu