joi, 10 mai 2018

Duşmăniile politice, răul suprem din România


 Politicienii, din motive care ne scapă, vor cu orice preţ să fie ironici. Reuşesc deseori, dar în acelaşi timp se întâmplă şi un lucru curios: dorind să facă mişto de alţii se fac ei înşişi de râs. Situaţia generală din ţară nu este deloc veselă. Nimic nu îndreptăţeşte glumele, nici reuşite, nici proaste. În unele medii s-a instaurat o stare de panică, în altă zonă a societăţii domină îngrijorarea.
Tensiunea socială este în creştere. Dacă în politică există tot mai multe grupuri rivale, în societate sunt puse în situaţia de adversitate diferite grupuri sociale. Angajaţii de la privat împotriva bugetarilor, medicii împotriva personalului din sănătate. Antagonismul se datorează legii salarizării. În timp ce unora li s-au majorat salariile, altora le-a scăzut sau în cel mai bun caz au rămas aceleaşi, în vreme ce toate s-au scumpit.
Indiferent ce ce întâmplă în ţară, de-a lungul timpului s-a văzut că politicienii nu se schimbă. Ei rămân egali cu ei înşişi, indiferent de pregătirea profesională, indiferent de vârstă, indiferent până la urmă de generaţia din care fac parte. Un politician tânăr are aceleaşi metehne ca unul îmbătrânit în rele. Preşedintele în funcţie, indiferent cine este, moşteneşte năravul celui care a plecat.
Este momentul, în ultimul an al mandatului, să se pună întrebarea ce s-a schimbat sub mandatul lui Klaus Iohannis faţă de mandatele lui Traian Băsescu. Greu de răspuns. Cel care a câştigat cu sloganul „Să trăiţi bine!” a tăiat salariile, iar cel ce a defilat victorios sub faldurile sloganului „România lucrului bine făcut!” nu a reuşit să îmbunătăţească nici măcar mersul pe bicicletă.
Suntem tentaţi să spunem că schimbări majore s-au făcut în atitudine. Dar aroganţa nu a fost inventată nici de Liviu Dragnea, nici de Klaus Iohannis, ca să-i amintim numai pe cei din capul piramidei puterii. Aroganţa este un apendice al puterii. Un fel de ardei iute care amorţeşte papilele gustative.
Aroganţa înlocuieşte cu succes lipsa calităţilor reale, la fel cum ironiile trădează lipsa talentului şi inteligenţei reale. Aşa se explică replicile acide la replicile ironice sau replicile ironice la replicile acide ale unor politicieni postate pe contul lor de socializare. Întrebarea este dacă situaţia generală din ţară permite o asemenea atitudine.
În niciun caz nu trăim într-o epocă de înflorire, de entuziasm social, cetăţenesc. Se munceşte din obligaţie, cu o imensă plictiseală şi chiar lehamite. :i asta numai din cauza clasei politice de la vârf. Când nu sunt aroganţi şi ironici, politicienii afişează mutre acre, pline de ură la adresa celor care le-au devenit duşmani de moarte, nu adversari politici. Dorinţa aprinsă a fiecăruia este să-şi bage duşmanul de partid în puşcărie.
Adversitatea PSD faţă de Klaus Iohannis, ura lui Dragnea şi Tăriceanu faţă de Iohannis, până la urmă duşmăniile personale estompează curentele radicale, şovine, extremiste.
La următorul etaj al puterii se regăseşte aceeaşi stare de spirit revoluţionară. Atitudinea lui Ludovic Orban împotriva Gabrielei Firea urmează aceeaşi linie imprimată de Tăriceanu şi Dragnea împotriva preşedintelui Iohannis.
În centrul atenţiei se află deocamdată nucleul de la vârf, liderii de rang naţional. La nivel local lupta, deocamdată, nu se dă pe faţă. Cu timpul, pe măsură ce se apropie momentul alegerilor, răul se va extinde. Vom vedea aceleaşi atacuri murdare şi la nivel local.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu