Sunt sibian și-mi repugnă umilința concetățenilor mei cu slană pe creier și spirit de turmă, care se fac preș în fața celor 60 de sași valizi care mai sunt în tot orașul, pe care i-au făcut șefi, directori, consilieri locali și județeni. Nu a contat că unii erau fără școală, neisprăviți sau proști grămadă, ei aveau marele „merit” că s-au născut sași în țara românilor. Așa au ajuns consilieri locali în anul 2004 un clopotar de la biserica evanghelică și o femeie de serviciu, în lipsa unei baze de selecție, majoritatea sașilor sibieni emigrând, aici au rămas doar bătrânii, puturoșii, oportuniștii și cei cu misiune de la serviciile secrete gernane (BND/Stasi), aceleași lichelele trădătoare care făceau joc dublu și își turnau coreligionarii la Securitate.
După ce sașii le-au luat românilor cu japca imobilele în care aveau locuințele, liceele, școlile, grădinițele, Filarmonica și un cămin de bătrâni (declarând FDGR-ul succesor al organizației hitleriste Grupul Etnic German și primarul Iohannis retrocedând imobilele solicitantului, adică președintelui Iohannis de la FDGR), drept recunoștință că au fost jefuiți și ca o slugărnicie suplimentară, sibienii au „botezat” echipa de fotbal cu denumirea „Hermannstadt”, numele săsesc al orașului de pe vremea când iobagilor români le era interzis înnoptatul în cetate.
Despre „binele” făcut românilor de către concitadinii sași, citiți în continuare… Detalii despre reactivarea unei organizații hitleriste a sașilor și șvabilor, din Transilvania și Banat, de către FDGR-ul condus de Klaus Iohannis pentru a pune labele pe imobilele confiscate pe bună dreptate și legal asociației naziste Grupul Etnic German, desființate prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 și Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 semnat de regele Mihai și condamnate de Tribunalul de la Nürnberg pentru crime împotriva umanității aici: Jaf imobiliar la Sibiu, retrocedări ilegale către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German
Cu siguranță că vor citi acest text și parte din marionetele cosmopolite cu creierii spălați de Pro TV și alte trompete din mass-media sionistă, care deși aveau posibilitatea să citească toate dovezile imbatabile din link-ul de mai sus, ei, acești analfabeți funcționali cu creierii spălați de propaganda progresist-globalistă, o să o țină langa în continuare cu Batman, Batman și „Vrem să pupăm cururi de străini!” fiindcă bieții dobitoci nu sunt capabili să gândească cu propriile lor căpățâni! Dacă ieri lătra Rareș Bogdan că „Clujul este Barcelona României”, curând o să auzim pe altul spunând că „Sibiul este Bosnia României”.
Categoric tefeliștii, care vorbesc în lozinci, au să acuze cu puținele lor cuvinte standard: „autorul este pesedist, că-l atacă pe Iohannis!”, „comunistul”, „rusofilul”, „ciuma roșie”, „e cu chinezii”, „ba-i cu klingonienii”, „n-are bască”, „are bască” etc… Nu, băi soroșiștilor, nu am votat în viața mea cu PSD-ul, sunt printre cei mai vechi țărăniști din România, m-am înscris în PNȚCD în ianuarie 1990! Între anii 2009 și 2012 am fost președintele interimar al Organizației Județene PNȚCD Sibiu. Iată și o fotografie de la un congres al partidului.
Acum, că am lămurit și cum este treaba cu politica, să revenim la ăia care jefuiesc România și datorită cărora toți trăim greu, iar unii dintre noi și-au luat lumea în cap.
O dovadă, tot fotbalistică, a urmărilor nefaste ale cosmopolitismului, xenofiliei și germanofiliei imbecile duse la extrem este insistența impostorului Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, de a aduce neapărat un antrenor neamț la naționala de fotbal pe bani foarte mulți, că doar nu dădea de la el! Așa ne-am pricopsit în anul 2016 cu un alt impostor: germanul catastrofă Christoph Daum, plătit în România mai ceva decât un antrenor de top în Germania sau un director general de la „Mercedes-Benz”. Ca să fie pe placul neamțului de la Cotroceni, același Burleanu a avut ideea de a imita salutul masonic de obediență al lui Iohannis și a obligat jucătorii naționalei să-și pună mâna dreaptă pe piept la intonarea imnului național, gest care nu are nimic comun cu patriotismul, nici măcar cu cel de operetă. Este copiat de la americani, care-și imită președinții lor, convinși fiind că-și arată astfel iubirea față de patrie. SUA fiind fondate de masoni, toate simbolurile acestora se regăsesc peste tot, începând cu bancnotele americane, continuând cu arhitectura masonică de la construirea capitalei Washington și terminând cu gestica politicienilor americani. Tot antiromânul Burleanu l-a adus și pe grecul Kiros Vassaras la șefia arbitrilor, fiindcă, în viziunea fătălăului ochelarist și xenofil, românii nu sunt buni de nimic! Interesant este că tuturor acestor străinii le plac enorm banii mulți și câștigați ușor, cu eforturi minime, în corupta Românie: Străinilor le plac banii obținuți în „mlaștina” corupției din România
Distractivă este lipsa de imaginație a celor cu slană pe creier, adică: „Noi suntem DNA” al sibiencei care apără corupția prefăcându-se că luptă împotriva ei și „Noi suntem Hermannstadt”, așa cum se vede inscripționat pe autocarul echipei. Sintetizând într-un tot unitar, pot să concluzionez cu o lozincă pe același calapod: Voi sunteți niște lichele trădătoare!
Sibiul se numea Hermannstadt în întunecatul Ev Mediu, când românii nu aveau dreptul să intre în „burg” – cum numesc orașul slugarnicii scribălăi locali, musai germanofili – decât la târguri și contra unei taxe, înnoptatul în interiorul zidurilor cetății fiindu-le interzis cu desăvârșire! Aceiași lachei, mânuitori de condei, vând gogoși despre cultura și umanismul contelui sas Brukenthal, fostul guvernator al Transilvaniei și fondatorul muzeului cu același nume, făcând abstracție de cruzimea nefirească a acestuia, care asista cu o plăcere de psihopat la execuțiile sau schingiuirea românilor pe eșafodul din Piața Mare a Hermannstadt-ului. Majoritatea victimelor lui Brukenthal de la stâlpul infamiei sau de pe eșafodul amplasat în Großer Ring / Piața Mare erau români condamnați pentru „crima” de a înnopta în cetate sau refuzul de a merge pe „Calea vacii”, adică prin glodul de pe străzi, trotuarele fiind rezervate sașilor. La Sibiu a rămas împământenită denumirea de „Calea vacii” pentru carosabilul noroios destinat românilor pe Corso, strada ultracentrală pentru promenadă, unde trotuarele aparțineau doar plimbăreților sași, chiar și după anul 1918.Sub stăpânirea „umanistului” conte Samuel Brukenthal a avut loc și barbara ucidere, care a îngrozit Europa, a liderilor țăranilor români răsculați de prea mult bine austro-ungaro-săsesc, Horea și Cloșca, pe eșafodul construit la Alba Iulia de această dată.
Cât de mult ne-au iubit sașii de-a lungul zbuciumatei istorii a Transilvaniei, citiți aici un text scris de marele patriot român Vasile Stoica din Avrigul Sibiului, un ardelean care a fugit din imperiul austro-ungar ca să lupte cu arma în mână alături de frații români pentru Marea Unire: Propaganda mincinoasă despre armonia dintre sași și români este departe de adevărul istoric. Ca răsplată pentru atrocitățile săsești asupra românilor ardeleni, acum presa obedientă sasului de la Cotroceni le cântă ode de slavă acestor imigranți ai Evului Mediu, iar denumirile românești sunt înlocuite cu altele germane. Este bine să nu semănăm discordie între etnii, dar nici nu avem voie să uităm ceea ce s-a întâmplat în trecut, fiindcă atunci vom fi obligați să permitem istoriei să se repete. Este anormal și degradant să te umilești, lingușind și ridicând sașii în slăvi, după ce strămoșii tăi au fost uciși, exploatați și batjocoriți de către neamul lor!
Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și agent electoral iohannhist despre „parastasul” Brexit din anul 2019 – an electoral pentru Klaus Werner Iohannis: „Dorința mea este ca acest summit să fie ținut în frumosul oraș vechi Sibiu sau Hermannstadt, așa cum îl știu eu.” Manipulatorul post evreiesc Pro TV a tăiat, atunci când a prezentat știrea, partea cu „Hermannstadt, așa cum îl știu eu”. De unde știe boșorogul sterp, la fel ca Iohannis și Merkel, de Hermannstadt? De la Iohannis, fiindcă Juncker era premierul Luxemburgului în anul 2007, când Sibiu a fost capitală culturală europeană împreună cu orașul Luxemburg și cei doi s-au tot vizitat reciproc tot anul respectiv, amândoi fiind servitori devotați ai globalismului iudeo-masonic. Klaus Werner Iohannis, care vara trecută a numit Sibiul ca fiind capitala sașilor, în cuvântarea de la sărbătoarea anuală a acestora, a promovat permanent în străinătate denumirea germană Hermannstadt, în total dispreț față de români și de numele oficial al orașului.
Se promovează insistent denumirea Hermannstadt în locul numelui românesc Sibiu, care a devenit oficial începând cu anul 1919, după Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Numele Hermannstad reprezintă nostalgia după vremurile când Ardealul era parte a Austro-Ungariei! Este și acesta un pas spre secesionismul dorit de unguri, sași și unii români trădători (merită citit acest articol: Saşi corciţi şi români trădători militează pentru dezmembrarea României), dezintegrarea României fiind susținută și de Germania, care a dezmembrat Iugoslavia și Cehoslovacia conform vechiului dicton latin „Divide et impera” („Dezbină și stăpânește”). Acest plan, de rupere a Transilvaniei de România, este menționat în întelegerea germano-rusă de împărțire a sferelor de influență în Europa, după căderea Cortinei de Fier, dintre Helmut Kohl și Mihail Gorbaciov! Klaus Werner Iohannis este și el o piesă de joc pe această tablă de șah a marilor puteri: Klaus Iohannis instalat guvernator peste colonie pentru aplicarea înțelegerii germano-ruse din anul 1990?
Chiar și inscripționarea indicatoarelor rutiere, de intrare-ieșire în oraș, cu textul Sibiu – Hermannstadt este ilegală, deoarece sașii nu reprezintă 20% din populația Sibiului, ca să fie justificată astfel aplicarea Legii 215/2001 privind inscripționarea bilingvă!
Populația municipiului Sibiului la ultimul recensământ (2011): 147.245 locuitori, din care germani 1.561, adică 1,06 % din totalul populației.
Consilieri sași (FDGR) în Consiliul Local Sibiu, azi: 12, dintr-un total de 23. Deci, 52,17 %, ei au puterea decizională fiind majoritari! Așa a fost începând cu anul 2004, din al doilea mandat iohannisian. Vârful majorități germane în Consiliul Local Sibiu a fost atins în mandatul 2004-2008, când FDGR a avut 16 consilieri din totalul de 23, adică 69,57 %! Mă abțin să mai comentez, doar mă gândesc la cât trebuie să fii de lipsit de un minim instinct de conservare încât să-ți încredințezi soarta ta și a copiilor tăi unora străini de neamul tău? Mai ales că, într-un trecut nu chiar atât de îndepărtat, strămoșii tăi au fost uciși, exploatați și batjocoriți de către strămoșii lor!
Bine, trec și peste prezența foarte scăzută la vot de la alegerile local, între 30 și 35 %, unde votau disciplinați cu FDGR-ul toți angajațiii din aparatul mamut al primăriei și societățile comerciale subordonate, împreună cu familiile lor, ceea ce reprezenta cam 1/3 din cetățenii cu drept de vot, suficient să asigure victoria confortabilă a alogenilor din cauza indiferenței celorlalți sibieni, care nu se prezentau la urne.
Nu pot să trec însă peste prima intervenţie directă a Germaniei în politica românească şi primul amestec în treburile interne ale României. Acestea s-au produs în anul 2000, când Otto Schily, ministrul de interne al Germaniei la vremea respectivă, a vizitat Sibiul, înainte cu o săptămână de prima candidatură a lui Klaus Werner Iohannis. Atunci Schily a avut o întrevedere secretă cu colonelul Nechifor Ignat, şeful SRI Sibiu, întâlnire bisată și la alegerile din 2004. Urmarea? Iohannis a ieşit primar în primele două mandate, iar la scurt timp Ignat a fost avansat în grad (general de brigadă) şi mutat în structura centrală de la Bucureşti, devenind şef de direcţie în S.R.I. la nivel national. Apoi a urmat acapararea orașului de către sași „pas cu pas” – vorba sasului suprem – și transformarea Sibiului nostru în Hermannstadt-ul lor.
Nu puteau să lipsească idioții, că doar și ei au drept de vot! Vă spun o scurtă povestioară, relevantă pentru prostia unora dintre concetățenii mei sibieni. În preajma alegerilor locale din anul 2012, eram în Piața Cibin din Sibiu pentru cumpărături împreună cu nevastă-mea. Când să ieșim din piață, se întâlnește soția cu un fost coleg de serviciu, de la „13 Decembrie” – o fostă întreprindere de succes, cu produse de marochinărie exportate în SUA pe vremea lui Ceaușescu, pusă „pe butuci” imediat după „revoluție” – și o pune dracu’ să-l întrebe, din politețe, ce mai face. Mai bine ne-am fi văzut de drum. Ăla, încruntat, spune că e necăjit, are procese prin instanță, au revendicat sașii locuința lui din Piața Mică, nu mai țin minte care dintre sași, biserica evanghelică sau FDGR-ul și probabil că va fi evacuat, deja două familii din imobil au fost aruncate în stradă. Ca să schimbe subiectul, fiindcă se vedea că omul suferea intens, nevastă-mea îl întreabă cu cine votează, fiindcă peste câteva zile erau alegerile locale. Ăla, se luminează la față și zice: „Cu Iohannis și FDGR!”. Deci, prostălăul vota taman cu ăia care-l dădeau afară din casă! Era să fac infarct de uimire și abia am apucat să-i bolborosesc soției printre dinți: „Hai să ne cărăm rapid, poate tembelismul ăstuia este contagios.”, în timp ce o luasem la trap și o împingeam spre locul unde parcasem mașina.
Ce Hermannstadt vreți, băi slugoilor? Mai bine Hermannshit, că-i același rahat, da‘ pe engleză, că suntem în „partenereat” – vorba sasului național, mai cunoscător de „luxemburgheză” decât de limba română! – cu americanii, nu cu germanii!
Revenind la echipa de fotbal, denumirea germană F. C. Hermannstadt este similară – fiind la fel de jignitoare și provocatoare pentru românii ardeleni – cu denumirea ungurească Sepsi OSK (Sepsiszentgyörgy Olt Sport Klub) a echipei de fotbal din Sfântu Gheorghe, doar că aici populația maghiară este majoritară, în timp ce la Sibiu mai sunt doar 1.561 de etnici germani din totalul de 147.245 locuitori, așa cum am arătat mai sus. Dacă la Sfântu Gheorghe denumirea este agreată de localnicii unguri majoritari, la Sibiu cu siguranță că nu este dorința sibienilor ca echipa lor să poarte numele german al urbei de pe vremea când românii erau asupriți în oraș. Scopul acestor denumiri în ungurește și germană este crearea impresiei că Transilvania este o zonă multietnică și de aceea este necesară separarea ei de România. Orice european care vede că echipa de fotbal a Sibiului are nume german, va fi convins că locuitorii orașului sunt în majoritate nemți!
Nu urmașii sibienilor, care fuseseră umiliți de sași la Sibiu până în 1918 și după aceea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial când „Hermannstadt” a devenit enclavă germană – stat în stat, sunt cei care au ajuns slugile foștilor stăpâni, ci românii aciuați la Sibiu de prin alte părți. Aceștia au devenit mari germanofili, necunoscând nimic din istoria locală. Nici măcar faptul că sașii sibieni aveau propriile formațiuni paramilitare hitleriste care terorizau localnicii de etnie română la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care s-au bulucit toți să se înroleze voluntari în trupele Waffen SS: Înrolarea etnicilor germani din România în unități SS (1939–1943). Atât de dragă le-a fost uniforma neagră nazistă, încât nostalgicii sași care conduc Primăria Sibiu și-au îmbrăcat poliția comunitară și echipa de fotbal F. C. Hermannstadt tot în negru complet.
FC Hermannstadt activează în Liga a doua de fotbal și este finanțată de Primăria Sibiu, ceea ce explică parțial și denumirea imbecilă dată în cinstea lui Klaus von Strudel. În alte părți primarii au fost cercetați penal pentru susținerea echipelor de fotbal locale din bani publici. Nu este și cazul primăriței săsoaice Astrid Fodor, succesoarea marelui Klaus.
Președintele echipei de fotbal este un mason penal, cum le spune Iohannis la toți cei care au tangență cu procurorii, ăsta însă fiind chiar condamnat pentru contrabandă și evaziune fiscală, pe nume Teodor Birț, director la SC Piețe SA, firmă subordonată primăriei.
Pentru SC Piețe SA a fost declarat Iohannis incompatibil de către ANI, deoarece fostul primar făcea parte din Consiliul de Administrație al ăstora cu piețele, care fac și pe hingherii de mașini la Sibiu, fiind dotați cu două platforme pentru ridicarea autoturismelor.
În fine, ceea ce mă distrează enorm când privesc meciurile echipei F. C. Hermannstadt la televizor este numele galeriei sibiene, care-și spune „Dacii”. Păi cum băi, să zbieri „Hai Hermannstadt!” și tu să-ți zici „dacii”? Probabil că pentru țipuritorii respectivi regele dacilor a fost unu’ Werner și Sarmizegetusa se numea Klausenburg!
P.S.: Mărturisesc, „în nemernicia mea” – cum spunea marele actor Gheorghe Dinică în rolul Bastus din filmul „Columna” –, că sunt stelist de când mă știu, la fel și copiii mei, toți fiind urmașii unui ofițer de carieră. Răposatul meu tată a fost colonel, a predat la Catedra de Tactică a Academiei Militare din București și a făcut parte din Consiliul de conducere al clubului sportiv „Steaua” înainte de anul 1990. Cu toate acestea, ca sibian am dat dovadă de patriotism local și în adolescență am făcut parte din galeria echipei sibiene „Șoimii” Sibiu, cu care mergeam și în deplasări. Deși acest aspect nu are absolut nici o legătură cu cele scrise de mine mai sus, trebuie să spun că acum nu pot să fiu suporter al „hermannstadtienilor”, chiar dacă mi-am păstrat patriotismul local. Sau tocmai de aceea.
Autor: Marius Albin Marinescu
Sursa: Justitiarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu