joi, 23 aprilie 2020

Post-criză

La orizontul relaxării treptate a vieții sociale în Europa, dar nu numai, cred că putem să riscăm cîteva concluzii premergătoare. Așadar, referitor la România:
  1. Ce sare mai întîi în ochi, orbitor (vorba scriitorului), este calitatea mizerabilă a lidership-ului, a conducătorilor noștri vremelnici. Indiferent de poziție, cam toți au arătat că au o înclinație stranie către totalitarism, că nu ar refuza un joc democratic cu sumă nulă, că, la rigoare, pot suspenda principii, drepturi și libertăți fundamentale, invocînd indisciplina (reală) a unei populații isterizate de o media penală.
  2. Vechile și persistentele slăbiciuni ale statului, puse în evidență de „oazele” anomice din cadrul unor comunități specifice, au ieșit și mai mult în evidență. Concret, dai amendă nesimțită unui bătrîn că a întîrziat la cumpărături peste ora permisă, dar asiști neputincios la umilirea organelor de ordine. Direct și simplu, statul este varză. Cu o sumedenie de servicii, nu avem coerență. Fiecare vrea să se facă util și își pun unii altora piedici, dorind să iasă în evidență. Ticăloșie sistemică, tipică tovarășilor.
  3. Ca la vreme de război, nici acum nu au lipsit corbii care au făcut volute insistente peste cadavrul bugetar al statului. Nu este deloc întîmplător apelul unor înalți funcționari ca, după criză, să nu fie întrebați despre modul cum au făcut achizițiile. S-a furat și se fură ca în codru. De la echipamentele de protecție la medicamente, de la rezervele de stat la amenzile disproporționate, s-a profitat cu cinism. Inclusiv în următoarele săptămîni, se va putea observa forțarea prețurilor la raft, criza devenind scuza ideală pentru speculă.
  4. Înclinația totalitară s-a văzut cel mai limpede în planurile de separare a „bătrînilor” de restul societății. Ce minți bolnave au putut gîndi așa ceva? Să fie România un teren propice de experimentare a noii eugenii sau prostia diriguitorilor insondabilă? Indiferent de răspuns, la scară istorică, cele spuse sau propuse zilele acestea vor intra în memoria socială, dînd măsura reală a ticăloșiei unei elite incapabile să acționeze coerent, uman, constructiv.
  5. Acuzată și hulită, Biserica Ortodoxă Română și-a confirmat rolul, verificat în istorie, de coloană vertebrală a națiunii. Cu cîteva excepții, ierarhia nu a știut ce și cum să comunice, fapt care se va reflecta în raporturile de autoritate de după. Prin implicarea socială însă, la firul ierbii, Biserica a fost prezentă și eficientă. A dat bani, mulți bani, a mîngîiat de la distanță și a ținut moralul. Membrii ei s-au validat ca fiind cetățeni cu valoare adăugată. Inclusiv în diaspora, prin comunicare și prezență, Biserica nu și-a abandonat fiii și fiicele. S-a rugat pentru toți și a încercat, în condițiile date, să nu piardă pe nimeni.
  6. Media, iarăși, cum spuneam, penală. Un spectacol de isterie și morbiditate. Fără pauză. 24 din 24. Nu este, pe viitor, permis să mai fie tolerată maniera „jurnalistică” de menținere a tensiunii sociale, de exacerbare a fricilor personale. Dacă vrem să învățăm ceva din criza actuală, trebuie reașezat complet peisajul mediatic. Licențele trebuie reînnoite după criteriile gestionării unei situații grave. Or, la acest capitol, cu excepția (la limită) a TVR, toate celelalte, dar chiar toate, cad.
  7. O tăcere asurzitoare în aceste săptămîni: intelectualii. De regulă vocali, partizani, moralizatori, directorii de opinie au dispărut, s-au refugiat în scorburile supraviețuirii personale. Cu două-trei excepții, mulțumesc Andrei Pleșu, vocile cetății și-au luat vacanță. Au lăsat terenul liber pe care, din plictis, golanii, gen Caramitru jr, au jucat după pofta inimii mingea, au înjurat, au scuipat semințe și au lipit guma de bancă. Ce spectacol!
  8. Una peste alta, cu economia la pămînt, cu prețul petrolului la minime istorice, după ce, sper, că s-a înțeles că nu poți avea în China fabrica lumii, este de așteptat să se tragă consecințele obligatorii care, într-o criză viitoare, să ne permită decizii mai bune.
  9. Singura mea preocupare, omenește vorbind: realegerea lui Trump.
Pr. Radu PREDA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu