joi, 30 aprilie 2020

Cu Evlavie și Iertare: THEODOR ARE NEVOIE DE AJUTOR, DOAMNE! - Strigătul de ajutor al mamei lui Theodor



ADDENDA

Sunt împreună cu fiul în Vietnam.

Înainte de a veni in Vietnam am consultat peste 20 medici din Romania si nu am reușit sa ajungem la o înțelegere.

Ni s-a spus că DE CE nu am fi mers la un anumit doctor sau la celălalt sau …
Este ușor de zis…

(ca să nu dau nume de doctori care ne-au dezamăgit, scriu aici doar spitalele la care am fost: Bagdasar-Areseni, Universitar, Monza – din București, spitale din Cluj, Sibiu, Timișoara, Constanța, dacă aș putea să scriu prin câte am trecut…)
Dau un singur exemplu cu un mare doctor:
Doctorul Sergiu Stoica de la Monza.
– un doctor extraordinar, care face minuni, este adevărat – dar el operează numai țesuturi moi, tumori –

Am si vorbit înainte de a pleca in Vietnam si ne-a recomandat un alt doctor care pune proteze craniene, dar … din păcate nu am fost mulțumiți de acela – nu pot spune mai mult.
Este vorba de neurochirurgi care operează/ oase/țesuturi tari

După consultarea a zeci de medici din spitalele de Stat, am încercat și la clinici particulare. Orice Clinică privată din România, așa cum ar fi, de exemplu,  Regina Maria, dar, repet orice Clinică din România percepe niște prețuri fabuloase.
Numai pentru o operație de apendicită se ajunge la 5000 EURO.
Iar pentru operația de cranioplastie a fiului meu ar costa, cel puțin,  20.000 EURO la care s-ar adaugă spitalizarea, analize, investigații, etc.
Ne-am interesat si ne-am îngrozit de sumele percepute de clinicile din țară.
Doi ani de zile din noiembrie 2016 pana in august 2018 am consultat medici, am analizat situații asemănătoare, ne-am zbătut extrem de mult si nu, nu a fost nimic bun pentru fiul meu.
Am încercat, am dorit sa rezolvam in Romania.  Când era una, apărea altceva si tot așa …  Repet că am ajuns in Vietnam pentru că:
- nu am găsit in România medicul potrivit pentru aceasta operație
- aici era medicul chirurg care știa cazul si DA,
 -DA, recunoaștem am fugit și de infecțiile nosocomiale  din spitalele României
Cat privește importul protezei, fie si pentru că noi am făcut tot felul de demersuri pe la spitale, doctori, Minister, directori din domeniu am reușit sa urnim lucrurile si în AUGUST 2019  am aflat că se poate importa proteza craniană din PEEK și în Vietnam – s-a obținut licența de import!
Dar, fiind țară socialistă au trebuit tot felul de aprobări și de abia acum urmează  Licitația, dar chiar nu mai este mult până la confecționarea protezei.
Așadar, acum este rezolvată și problema protezei, aici în Vietnam.
Evident că pentru ABSOLUT TOT vom avea acte/facturi.
Avem și un Cont deschis, dar Dacă ar dori cineva să sponsorizeze/doneze direct la Spital sau la Firma care confecționează proteza, noi suntem de acord. NU dorim să primim nici un ban în mână, este bine cum va dori acel sau acei care vor să ne ajuta.
PAGINA  de Facebook creată pentru fiul meu: ”Donează Speranță pentru Theo”.
Într-unul din mesajele mele chiar este o rugăminte pentru unele mari companii sau/și persoane fizice care ar putea ajuta financiar.
Mă doare sufletul pentru oamenii modești care ajută.
Pe noi pagina de pe FB creată special pentru Theo nu ne-a ajutat.
Inițial am primit prin FB câteva sume foarte mici: 400 lei si 250 lei si 37 EURO.
Iar, acum, după reluarea anunțului s-au primit 210 lei – la peste 9500 vizionări a paginei FB si 1200 de interacțiuni.
Oameni cu suflet care au rămas în inimile noastre și le mulțumesc mereu, dar sume insuficiente pentru asemenea operații.

Mă tot întreb, iar fiul meu îmi spune să nu mai scriu așa ceva, dar, nu știu, nu pot să nu mă întreb mereu și mereu:
UNDE SUNT ACEI OAMENI CARE DAU 100.000 EURO PE O STICLĂ DE ȘAMPANIE, ÎNTR-O NOAPTE, ÎNTR-UN BAR?
Oare aceștia nu citesc niciodată asemenea mesaje disperate de la oameni cu o soartă atât de grea?
Credeți-mă că nu-mi este ușor să scriu.
Îmi este atât de greu!

Cum am ajuns eu la 70 de ani cu această situație din care nu mai pot ieși!
Sunt încurajată de mulți oameni care îmi spun să nu renunț.

De asemenea cuvintele unui Preot bătrân mă încurajează:
Cereți, doamnă că NU cereți de la oameni, ci de la Dumnezeu!”

Așa sunt îndemnată și aceste cuvinte mă încurajează și mă fac să revin și să cer, să cer, să mă umilesc… Doamne câtă Umilință!
... Să îndur, să plâng pentru că mă umilesc, o spun cu durere, dar pot să nu o fac, spuneți-mi Dvs. ?!

Pot, altfel?!

Vă rog, faceți ceva ȘI pentru fiul meu.
Chiar este o situație urgentă și gravă.

Va mulțumesc din inimă,

Vasilica  (Vali) Constantinescu – mama lui Theodor

2 comentarii:

  1. Salut tuturor, astăzi sunt super încântat. Am văzut comentarii de la persoane care au primit deja un împrumut de la Sabinehelps@gmail.com și apoi am decis să mă înscriu pe baza recomandărilor lor. În urmă cu câteva ore, am confirmat un total de 10.000 de euro pe care i-am solicitat din contul meu bancar. Aceasta este o veste foarte bună și sfătuiesc oricui are nevoie de un împrumut real pentru a depune o cerere prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau whatsapp la +79267494861.

    RăspundețiȘtergere
  2. Locuiesc în SUA Florida și sunt azi o femeie fericită? Mi-am spus sinelui că orice creditor împrumutat care mi-ar putea schimba Viața și familia, mă voi referi la orice persoană care le caută împrumut. Dacă aveți nevoie de împrumut și sunteți 100% sigur că veți plăti împrumutul, contactați-le și vă rugăm să le spuneți că doamna Marina v-a referit la acestea. sabinhelps@gmail.com sau whatsapp-o pe +79267494861.

    RăspundețiȘtergere