VECIA NOASTRĂ

Când sufletul ți-e greu și întristat

De anii mulți ce-i duci de-acum în spate,

Întoarce-te în timpul cel lăsat

În urma ta, cu tot și câte-s toate.

Coboară deci, cărarea urcătoare

Și du-te până-n cea copilărie,

Rămâi acolo-n clipă de visare

Să-ți îndulcești a vieții cea trăire.

Si fiecare pas ce l-ai făcut

Atuncea fără griji,  făr-de căință,

Sărută-mi-l, că n-a fost prefăcut,

Ș l-ai făcut cu-ntreaga ta voință.

Clătește-ți ochii, cu un cer senin,

Cu florile ce se desfată-n luncă,

Cu-n ciripit și-un tril duios și fin,

Cu dorul nesătul mereu de ducă.

Fii peste tot pe unde pașii tăi

Mi te-au purtat în ceea amintire,

La stână-n deal, în luncă și pe văi,

Lăsând în urmă-ți bobi de fericire.

Și de îmi treci cumva pe cea cărare

Ce urcă la biserica din deal,

În poarta ei îmi lasă-n lăcrimare

O rugă pentru sfântul meu Ardeal.

Să-l țină Domnu-n liniște și pace,

Cu noi cei răbdători pe a lui humă, 

C-aice cât vom fi mereu ne-om face

Vecia nostră, apăsată-n urmă.

21.04.2020

      Mircea Dorin Istrate