joi, 30 aprilie 2020

Semnătura notarului

                                                                                             de Gheorghe PÂRJA
Pentru mine, notarul era personajul cel mai important din viața satului, întrucât, el era primul cu semnătura pe actul de naștere, el căuta colțul de lege, cel bun, că ai dreptul să moștenești ce ți-au lăsat alții prin vorbă. Apăsata semnătură a notarului era, și este, partea de liniște și orgoliu din viața fiecăruia. Notarul, în literatură, are aura personajului de echilibru, de împăcare a conflictelor. Mă gândesc la notarii din opera lui Liviu Rebreanu. Sunt studii de referință despre rolul esențial al notarilor în făurirea statului național român. Celebru, sau anonim, cu sacrificiu și modestie de muritor, notarul s-a dedicat unei misiuni înalte și unice de a promova dreptul ca instrument al păcii și al înțelegerii. Făcând parte din elita intelectuală și culturală a vremii, notarii români din provinciile aflate sub stăpânire străină s-au aflat în primele rânduri pentru făurirea României Mari.
Notarul român a fost o luciditate a legii, în condițiile istorice ale acelor vremuri. Orice societate are nevoie de cunoașterea temeinică a legislației notariale. Pârghiile esențiale ale liniștii lumii erau validate de semnătura notarului. De la notarii publici regești, la cel care mi-a înregistrat nașterea cu câteva zile mai târziu. Dintr-o pricină motivată de vremea aceea. Am făcut această prefață pentru a aduce un omagiu notarului Vasile Dragoș, plecat să pună semnătură pe pricini, dacă sunt, din rânduiala Cerului. Adică, pe înțelesul tuturor, a murit notarul Vasile Dragoș! Omul care, după cunoașterea mea, a dat un ton muzicii profesionale.
Eu l-am cunoscut în două împrejurări convingătoare, pentru a-mi permite, și motiva, să-i conturez portretul din cuvinte. Știam prin urbe de notorietatea notarului Vasile Dragoș. Numele lui îmi evoca un nume de pe la noi. Adică din Desești. Când ne-am cunoscut mai aproape, prin timp, mi-a confirmat din plin priceperea profesională. Vorbea despre dreptul notarial cu inteligență culturală. Asta mi-a atras atenția în repetate întâlniri de ocazie. Numele notarului Vasile Dragoș, pentru mine, era garanția părerilor de care aveai nevoie. S-a dovedit un bărbat curajos și priceput, în proaspătul păienjeniș legislativ după 1990. Aveam misiunea, în noua împrejurare, să consult un specialist notarial pentru adecvarea ziarului nostru în noua lume în care intrasem. Notarul Vasile Dragoș a limpezit, cu garanția legii, consolidarea cotidianului „Graiul Maramureșului” în noul peisaj al presei județului.
Ca un om cu experiență în diplomația notarială, ne-a fost de mare folos în consolidarea juridică a statutului nostru prin celebra Lege 31. Prin gesturile lui, legal percepute, ziarul nostru a rămas într-un curs de viață legislativă care i-a dat viață lungă. Notarul Vasile Dragoș a fost un bărbat din Finteușul Mare, care a scris, pe cerul satului și pe fața pământului, un desen sufletesc de marcă. Ce se vede și acum în satul lui. Consăteanul notarului, profesorul Andrei Dragoș, dirijorul celebrului cor bărbătesc din Finteușul Mare, mi-a spus că a fost un om excepțional, legat de sat, prin toată fibra lui. Făcea parte din eșalonul de tineri, veniți dinspre sat, pentru a se impune, prin studiu și pricepere, în vâltoarea unei profesii cu multe necunoscute. Pe care a slujit-o cu înțelepciune.
În ore mai liniștite ale întâlnirilor noastre, descopereai un interlocutor preocupat de istoria ținutului, de cultura lui, având un reazim salvator în credință. Știam că a urmat și cursurile Seminarului Teologic de la Cluj. Și de aceea avea o evlavie a cuvântului, care răspândea liniștea necesară unei conversații așezate. Era un admirator al unei atmosfere de curățenie și frumusețe a valorilor satului românesc. L-am surprins relaxat la Finteușul Mare, ori la Desești, între un concert coral și un recital de poezie. Știa că notarul nu poate fi niciodată singur, din pricina rigorii legii și a întâlnirii cu oamenii.
Notarul Vasile Dragoș și-a înnobilat profesia făcând-o utilă celor din jur. A fost apreciat de confrați. Era omul căruia-i simțeai prezența în lume. O lume din care s-a retras definitiv, dar a lăsat în urmă o semnătură care-i poartă numele. Asemenea oameni ne fac mai siguri în matca bunătății. De aceea rămân în memoria noastră ca oameni de omenie. Memorie binecuvântată, Vasile Dragoș!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu