După câteva luni de criză, fiecare ţară în parte începe să-şi facă bilanţul. Îşi numără morţii, îşi analizează sistemul sanitar, cele mai multe constatând că a fost pregătit pentru o epidemie de proporţiile, de amplitudinea şi periculozitatea acestui virus. Dincolo de victimele umane se află însă o realitate economică peste care nu se poate trece. Primele date arată că o asemenea scădere într-un timp atât de scurt este fără precedent. Pentru prima oară în istoria omului, salariaţilor din lumea întreagă li s-a cerut să nu mai meargă la muncă.
Este o grevă globală pe care nu au declanşat-o sindicatele, ci guvernele.
În trecut când muncitorii refuzau să lucreze patronii încercau să-i forţeze să reia lucrul apelând la orice mijloace, inclusiv la Justiţie. Acum guvernele interzic munca în sectoare care până mai ieri păreau de neînlocuit. Cum să-şi imagineze cineva lumea fără cafenele, baruri, restaurante şi hoteluri?
În secolul vitezei autostrăzile sunt aproape goale, şoselele aproape pustii. S-au închis până şi atelierele de reparaţii auto.
Este o realitate că politicienii nu erau pregătiţi pentru o guvernare în care cuvântul de ordine este „staţi acasă”. Niciun partid nu şi-a introdus în programul său electoral măsuri de protecţie împotriva unei eventuale epidemii.
Cum să concepi un asemenea program? Şi totuşi exista o variantă: promisiunea că va fi susţinut un domeniu care acum se arată a fi vital. Este vorba despre sistemul sanitar. Va învăţa ceva omenirea din această tragedie?
Infecţioniştii spun că va trebui să ne obişnuim cu purtatul măştilor, al mănuşilor, cu spălatul pe mâini, toată viaţa. Nu este o perspectivă de viitor prea îmbietoare. Cine va trăi, va vedea.
Dacă până acum lupta s-a dat pentru viaţă, pe măsură ce rezervele, ca şi răbdarea oamenilor, încep să se epuizeze, încep să se facă planuri pentru salvarea economiei.
Pentru România sărbătoarea Paştilor a fost luat drept reper, aşteptându-se ca în săptămâna imediat următoare să se atingă vârful epidemiei. Cu cât va creşte de la o zi la alta numărul infestaţilor, câte victime vor fi înregistrate zilnic? Este de înţeles că nimeni nu poate oferi cifre exacte.
În schimb în ceea ce priveşte starea economiei este de neînţeles de ce guvernul nu are o situaţie clară.
Ministrul Economiei nu excelează în comunicare. Omul nu transmite optimism, încredere în viitor. Mai degrabă pare un cetăţean oarecare ce-şi postează opiniile pe pagina de facebook. Este mai preocupat să se certe cu adversarii politici decât să-şi vadă de calcule.
Dacă ne interesează viitorul economiei naţionale primul ministru ar trebui să-l pună în primul rând pe ministrul de Finanţe.
Obligaţi să stea în case, oamenii nu simt că undeva cineva munceşte zi şi noapte pentru ei, pentru revenirea la viaţa de dinainte. Mai degrabă oamenii neajutoraţi sunt certaţi decât consolaţi.
Indiferent când va fi vârful epidemiei, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, problemele se vor ivi pe măsură ce populaţia îşi termină rezervele. Odată cu explozia de infestaţi creşte şi teama de viitor. Foarte multe firme nu-şi vor putea relua activitatea. Guvernul a anunţat măsuri, dar ele încă nu se concretizează. Practic nu se face un bilanţ economic, nu se socotesc pierderile în ritmul în care se numără zi de zi decedaţii.
Şi totuşi, mai devreme sau mai târziu va sosi vremea bilanţurilor reale. Unde se va situa România?
Blocajul economic nu ar trebui să blocheze şi mintea guvernanţilor.
Dimpotrivă, acum ar fi nevoie de iniţiative curajoase care să dea încredere.
Autor: Dumitru Păcuraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu