joi, 30 aprilie 2020

Profesorii primesc vaccinare gratuită și un set de analize medicale, plus două salarii minime brute, 4.460 de lei în acest an, pentru cursuri de formare și materiale didactice – Lege aprobată de Senat, trimisă la promulgare

Profesorii primesc anual două salarii minime brute, echivalentul sumei de 4.460 de lei în anul 2020, bani destinați cursurilor de formare și materialelor didactice, asta revede legea de aprobare a OUG 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei, adoptată marți de Senat în calitate de cameră decizională. Actul normativ mai prevede acordarea unei prime de instalare cadrelor didactice care se titularizează în mediul rural şi a unei indemnizaţii cadrelor didactice cu o vechime de 30 de ani care se pensionează, scrie Agerpres.ro.
Senatorii au votat telefonic pentru acest act normativ, fiind exprimate 90 de voturi “pentru” şi 40 “împotrivă”. OUG 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei şi pentru prorogarea unor termene a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor pe 25 februarie, iar Comisia de învăţământ a Senatului a adoptat-o, cu unele amendamente, care au fost însuşite marţi de plen.
“Personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea profesională şi evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice şi curriculare necesare procesului instructiv educativ”, se arată în actul normativ iniţiat de Guvern şi amendat de Senat.
“Cadrele didactice care se titularizează în mediul rural beneficiază în termen de un an de la ocuparea postului, prin concurs, de o indemnizaţie de instalare în cuantum reprezentând echivalentul a trei salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu condiţia de a preda pe post la catedră, în mediul rural, cel puţin cinci ani şcolari.
Fondurile necesare pentru plata indemnizaţiei de instalare se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cadrul didactic este obligat să restituie indemnizaţia dacă, înainte de împlinirea termenului de 5 ani, îşi schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban din motive imputabile lui, precum şi în cazul demisiei”, prevede un alt amendament adoptat de Senat şi care completează OUG 79/2019.
De asemenea, actul normativ a fost completat cu prevederea potrivit căreia “personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale”.
Examinările medicale periodice şi vaccinarea gratuită se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
“Măsurile active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Ministerului Sănătăţii”, mai stipulează actul normativ amendat.
De aceleaşi măsuri urmează să beneficieze şi personalul din învăţământul superior.
O altă măsură reglementată de Senat prevede că “după o vechime efectivă în învăţământ de peste 30 de ani, cadrele didactice beneficiază, la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionarii pentru limită de vârstă, de o indemnizaţie în cuantum reprezentând echivalentul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”.
Legea urmează a fi trimisă pentru promulgare Președintelui României, Klaus Iohannis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu