Dictatură şi pandemie

 

Ce au în comun o dictatură şi o pandemie? Ambele distrug ţesătura socială. Dictatura: în mod programat, brutal, fără menajamente. Totul se face în numele libertăţii,  a egalităţii,  a dorinţei de a face dreptate. În numele independenţei, suveranităţii, dreptului la autoguvernare, nicio pedeapsă nu este suficientă.

Duşmanii trebuie distruşi, omorâţi, şterşi de pe faţa pământului. Pentru salvarea Patriei niciun sacrificiu nu este inutil. Nicio pedeapsă, de la condamnarea la moarte la închisoarea pe viaţă, nu este prea aspră pentru duşmanii Patriei.

Am avut parte de o dictatură şi ştim cum este.

Ştim ce mijloace se folosesc într-o dictatură pentru a ascunde crimele, abuzurile, samavolniciile, încălcarea celor mai elementare drepturi şi libertăţi ale individului. Ştim la ce metode  perfide se recurge pentru a face din negru alb, pentru a îmbrăca o realitate sumbră în culori vii, strălucitoare.

Dacă dictatura vine de la om, pandemiile vin de la natură, poate de la Dumnezeu. Ca şi dictatura, pandemia distruge în primul rând ţesătura socială.

Românii, în timpul regimului Ceauşescu, nu puteau părăsi ţara. Grănicerii păzeau România cu armele îndreptate spre interior.

În pandemie, graniţele se închid fără să fie nevoie de grăniceri să le păzească. Germania nu mai primeşte cetăţeni din ţările în care  face ravagii noua tulpină a virusului.

A nu putea călători, a nu putea merge la cafenea, a nu putea organiza o nuntă, un botez, o înmormântare, după vechile ritualuri, înseamnă distrugerea ţesăturii sociale, şi culturale, care guvernează de sute de ani legile relaţiilor dintre oameni.

Unde au fost în timpul „restricţiilor” din comunism o  doamnă Şoşoacă? Unde au fost #reziştii? Dacă  au fost, ei trebuie căutaţi în gropile comune.

Pandemia este mai rea decât dictatura?  Dictaturile pot fi dărâmate prin revolte spontane. Pandemiile  sunt la voia întâmplării. Omoară la întâmplare, fără discernământ.

Dictatura, în schimb, are discernământ. Îşi alege victimele, le triază, bagă în puşcării, execută indivizii pentru a da exemple, pentru a înfricoşa.

Chiar şi când într-o localitate are loc o crimă oribilă, în comunitate se instalează pentru mulţi ani un sentiment de groază şi nesiguranţă. Înfricoşaţi, timoraţi, locuitorii acelei localităţi, devin victime sigure ale puterii, ale manipulării.

Ca să dăm un exemplu concret, să luăm Satu Mare. Autorul rămânând în libertate, crima odioasă de pe malul Someşului, uciderea actriţei Gabriela Dorgai, a indus în comunitate un sentiment de groază şi nesiguranţă.

Pe lângă faptul că autorul a rămas necunoscut, memoria colectivă s-a încărcat cu o nouă crimă odioasă: uciderea tânărului Beniamin Oiegaş de către un boschetar în plină zi, în centrul oraşului.

Cât timp va trebui să treacă până să se vindece comunitatea de teamă, de nesiguranţă? Acestea sunt crime pentru care nicio pedeapsă nu este prea mică. Dar pe cine să pedepseşti?

Asasinul actriţei Dorgai nu a fost prins, iar criminalul care l-a ucis pe Beniamin nu este întreg la minte.

Dar „ţesătura socială” poate fi distrusă, conştient sau din prostie, de autorităţile statului, locale şi naţionale. Prostia şi răutatea, ignoranţa şi incultura, se manifestă cu aceeaşi tărie şi în dictatură şi în democraţie. Când mai survine şi o pandemie  sunt întrunite toate condiţiile pentru ca individul să-şi piardă cu totul toate drepturile şi libertăţile pe care credea că le are şi nimeni nu i le poate lua.

Micii dictatori, locali sau naţionali, apar fără voia lor. Ei nu ştiu că sunt dictatori. Pentru că îşi pot ascunde faptele după  articolele unor legi.  Partidele de opoziţie au obiceiul de a-şi acuza adversarii politici aflaţi le guvernare că abuzează de funcţii, mergând până la acuzaţia de dictatură.

Când le vine rândul să guverneze fac exact ceea ce au făcut predecesorii lor. Acelaşi lucru se întâmplă la nivel local, în cazul primarului mai bun care câştigă în faţa primarului mai slab, pentru ca apoi să se dovedească mult mai slab decât predecesorul său.

Există multe faţete ale dictaturii, dar până la urmă toate conduc la acelaşi rezultat: pierderea încrederii în actul de guvernare şi administraţiei, creşterea sentimentului în fiecare cetăţean că îi sunt încălcate drepturile şi libertatea.

Unde ne aflăm acum? În plină pandemie. Avem sentimentul că  este ceva trecător sau suntem cuprinşi iremediabil de un sentiment  tot mai acut de groază şi nesiguranţă?

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Satu Mare