Olimpiada de la Tokyo sub semnul artei

 Ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Tokio a scos în evidență o idee tare dragă mie, am avut chiar senzația minunată că regizorul spectacolului, Kentaro Kobayashi, mi-a citit cartea ARTA SPORTULUI, unde fac o pledoarie pentru îngemânarea dintre artă și sport. Ce sudură fantastică rezultă din îmbinarea acestor două activități umane, se poate vedea în toate sporturile, atunci când ele depășesc perfecțiunea fizică și ating frumusețea estetică. Un balerin se antrenează ca un atlet, și un gimnast ca un dansator. Arta cere un antrenament sportiv, așa cum sportul tinde spre armonie, spre perfecțiunea estetică. Am analizat pe larg acest fenomen în cazul tenisului și al fotbalului.

Aici, transmisia de la Tokio ne-a revelat această idee prin două momente antologice, limbajul circului și asocierea sportului cu muzica. Limbajul teatrului Noh, asemănător cu al teatrului elizabethan și cu al commediei dell’arte, este universal. Spectacolul Noh, susținut pe filosofia Zen, având legături cu shintoismul, avea ca țel crearea „a ceea ce este nespus”, adică a frumuseții. Uluitor a fost momentul numit „tâmplăria”, când s-a creat o pantomimă a construirii din lemn, din copaci de toate soiurile, a celor cinci cercuri ale Olimpiadei! Totul prin dans și cântec. Și plastica actanților, mulți clowni și sute de dansatori, se îmbina cu simbolurile olimpice.

Iar senzațională a fost secvența care asocia un concert simfonic cu toate sporturile. Mișcările dirijorului, de pildă, erau montate în paralel cu mișcările atleților sau ale jucătorilor de crocket, la fel mânuirea fiecărui instrument al orchestrei găsea echivalență cu mișcările din diferite sporturi. Racordurile dintre oboi, corn, harpă sau violoncel și mișcările sportivilor erau de un sincronism perfect. De pildă, când un trompetist apasă pe clapele instrumentului, un gimnast sare vertical pe o saltea. Multe asocieri de o sublimă poezie. Ingenios montaj, o muncă de echipă, desigur, efortul de a găsi elementele de legătură între sport și muzică. O secvență de nota zece.

Asocierea sportului cu arta s-a făcut încă de la origini, de când grecii au inventat Olimpiada. Apollo, zeul artei, era și zeul sportului. Dansul lui cu cele nouă Muze este emblematic. Scopul Olimpiadei a fost cel exprimat de Hercule, când a stins conflictul dintre spartani și atenieni, spunându-le: „În loc de bătălii armate, care se lasă cu morți, nu-i mai bine să ne batem în alergări sau aruncări cu sulița, care se lasă cu iubire?”.

Scopul olimpic a fost clar, acela de a uni națiunile, oameni diferiți, de a aduce pacea și iubirea între semeni, indiferent de culoare și apartenență politică.

În defilarea olimpică de la Tokio s-au perindat peste 200 de națiuni, unele state mici, de care auzi foarte rar sau deloc. Unele n-au luat nici o medalie, dar au participat la multe Olimpiade. De la aceste țări, mai degrabă insule, la Statele Unite, țara cu cele mai multe medalii cucerite, peste 2 200, se creează o sudură, care nu mai ține seama de nici un sistem. Dacă ne luăm după criteriile politice, cum se făceau înainte clasamentele, categoric, după SUA, domină lotul fostelor țări socialiste, cu multe medalii, în frunte cu fosta URSS. Lângă ele, se țin aproape țările occidentale, foarte puternice, precum Germania și Marea Britanie. Dar toate țările occidentale arată că se ghidează după o politică în care sportul este apreciat ca o valoare quijntesențială în viața popoarelor respective.

Sportivii, în defilarea lor, în costume naționale, distincte, ne arată că frumusețea sportului este soră cu frumusețea artei. Cei mai frumoși oameni de pe pământ sunt acești sportivi pe care i-am văzut defilând la ceremoniua de deschidere, așa cum în artă cei mai frumoși oameni sunt la Hollywood. Este omagiată Frumusețea unor sportive ca atleta Alicia Schmidt, Germania, fotbalista Alex Morgan, SUA, țară care e în top cu 7 frumuseți, dar și România se ține aproape, cu 4 (Ana Maria Popescu, Bernadette Szocs, Laura Ilie, Larisa Iordache), sigur, lipsește marea frumusețe „Simo”, care n-a putut participa, fiind accidentată, dar, chiar în ziua deschiderii Olimpiadei, s-a putut căsători cu un bărbat aflat la al treilea mariaj, și a spus „da” exact în momentul când Naomi Osaka aprindea flacăra olimpică! O suplinesc sute alte frumuseți, ca Danusia Francis (Jamaica, gimnastică), Leticia Bufoni (Brazilia, skatebord), Tess Wester (Olanda, handbal), Daria Klishina (Rusia, atletism), nu mai vorbesc de frumusețile tenisului, ca Elina Svitolina (Ucraina), Camila Girogi (Italia), Donna Vekic (Croația), Sloane Stephens (SUA) sau Paula Basosa (Spania). Îmi cer scuze că nu le pot înșira și pe altele, vă las plăcerea să admirați frumusețea în mișcare și să le comparați cu frumusețile de top de la Hollywood, precum Angelina Jolie, Uma Thurman, Milla Jovovich, Salma Hayek, Cameron Diaz, cele trei Eva (Green, Mendes, Longoria), Jessica Alba, Sandra Bullock, Halle Berry, Megan Fox, Charlize Theron, Kate Winslet, Kate Bleckinsale, Keira Knightley, Julia Roberts, Scarlett Johansson, Chaterine Zeta-Jones, Kristen Stewart, Demi Moore și încă sute. Să nu le uit pe cele două Jennifer (Lopez și Aniston), mult iubite și de români.

Și toate aceste frumuseți se află sub cumplita teroare a controalelor pandemice. Japonezii au cerut insistent oprirea acestor jocuri, datorită infectărilor masive din țara lor. Vedem un stadion olimpic complet gol, fără spectatori! Spectatorii sunt doar în sufletul sportivilor. E de necrezut după atâta așteptare! Această imagine a mascaților și a golului, îi condamnă pe medicii care nu au fost în stare timp de doi ani să găsescă leacul bolii. Suntem atât de departe cu sportul și arta, și la pământ cu grija față de om. Zburăm în cosmos și nu găsim o soluție pentru o tuse măgăreață. E un blam masiv asupra celor care au declanșat epidemia. E un blam masiv asupra Pfitzer, care spune că vaccinul are și efecte contrare, că nu este un vaccin perfect și că vaccinarea nu trebuie să fie o măsură obligatorie. Dovadă îmbolnăvirile masive ale celor vaccinați, ca în Israel. E un blam asupra OMS, care abia acum spune că izvorul virusului poate fi Wuhan! Nu este cazul să intru aici în toate ițele încurcate de factorii responsabili cu nevindecarea, cu amatorismul de care au dat dovadă, cu răspândirea și menținerea alertei virotice! Am făcut-o pe larg în cartea CORONA LISA. Ni se dau mereu statistici, nu și soluții! Este o rușine pentru stadiul la care a ajuns medicina omului care vrea să se mute pe altă planetă!

Și Olimpiada a fost amenințată cu anularea. Totul s-a precipitat, a devenit alarmant când, cu o zi înainte de startul ei, directorul artistic al ceremoniei de deschidere a fost destituit! Stupoare internațională! Da, dar nu pentru vreun fapt legat de Olimpiadă, ci fiindcă s-a descoperit că în urmă cu mulţi ani a făcut o glumă nelalocul ei despre Holocaust! Japonezii nu se joacă cu moralitatea. Categoric, frumusețea jocurilor este umbrită de acestă presiune pandemică incredibilă. Cum joacă sportivii? Cum se întrec? Cum își iau singuri medaliile, fiindcă n-au voie să se atingă organiztorii de ele? Nu este permis să se strângă mâinile, nu se acceptă nici o îmbrățișare. Nimic omenensc. Este un control sever. Mai mulți supraveghetori decât sportivi. Parcă ar fi o competiție pe Marte sau care anunță sfârșitul lumii, într-o viziune dystopică!

Și, în contrast, zâmbetul sportivilor, bucuria lor competitivă, elanul, dorința de victorie. Dar și tristețea, marea dezamăgire. „Fură și vei câștiga!”, este mesajul olimpic al sportivei Laura Ilie, care a fost furată în finală de China și Rusia, veșnicele rivale ale României. Dacă acuzele ei dovedite nu vor avea nici un efect, înseamnă că virusul politic a intrat și în Olimpiadă. Chinezii, cel puțin, se comportă foarte primitiv, cum i-am văzut la concursul de haltere. Nu acceptă să piardă. NU știu să piardă. Au sarcină să câștige tot aurul!! Ar fi în stare să vină și cu tancul, pentru asta. Încă nu au spirit olimpic.

Olimpiada este singura mare competiție planetară asupra căreia nu ar trebui să planeze nici o pată morală. Numai la Olimpiadă vezi concentrate atâtea sporturi minunate, care în mod curent nu sunt în prim-plan, dar care presupun muncă și talent ca sporturile populare, precum fotbalul. Ce frumoase sunt sporturile nautice, hocheiul pe iarbă, ciclismul sau luptele, scrima, tirul, voleiul pe plajă, skateboard și celelalte sporturi programate în primele zile ale jocurilor! Și nu exagerez dacă spun că toți sportivii sunt frumoși. Fiindcă sunt tineri ca zeii olimpieni. Ar fi păcat ca jocurile de culise sau aparatele electronice, așa cum s-a întâmplat la concursul de înot (unde-i perfecțiunea japoneză!?), să strice competiția.

Peste 11 500 de sportivi din 208 țări, care se întrec în 339 de probe din 33 de sporturi, constituie o sinteză a omenirii, o imagine a puterii omului, a civilizației la care a ajuns, care ne demonstrează orientarea sa esențială spre JOC, jocul, harul ludic, care este suprema definiție a sportului și a artei, a îmbinării celor două dimensiuni ideale ale ființei umane. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de frumusețea întrecerilor și să ne întrebăm dacă nu suntem dotați să le imităm?

Grid Modorcea