joi, 29 iulie 2021

Absolvenţii promoţiei 2021 așteptați să se înregistreze la AJOFM MM


 Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureș informează absolvenţii promoţiei 2021 că sunt aşteptați să se înregistreze în evidenţele instituţiei, pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM Maramureș în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obținerii indemnizaţiei de şomaj în cazul în care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menționat.

Absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de 16 ani pot beneficia de îndemnizația de șomaj în valoare de 250 de lei, pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50 % din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare (acum de 500 de lei).

Pentru absolvenţii de liceu promoţia 2021, ziua de 3 august 2021, este ultima zi în care  se  pot înregistra, dacă nu au reușit la o formă de învățământ superior, pentru a beneficia ulterior la cererea lor, de indemnizație de șomaj,  în valoare de 250 de lei.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele A.J.O.F.M., ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:

  1. actul de identitate;
  2. diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
  3. declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (anexa 1^1) – https://www.anofm.ro/persoanefizice

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor stabilită prin reglementările normative în vigoare.

În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Alte informaţii privind acordarea indemnizaţiei de şomaj pentru absolvenţii de învăţământ sunt afișate pe site-ul instituţiei www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Îndemnizații de somaj și venituri de completare.

Sursa: AJOFM Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu