vineri, 30 iulie 2021

Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu vor fi propuşi spre canonizare


 Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei originari din judeţul Botoşani, vor fi propuşi spre canonizare, a declarat, vineri, la Botoşani, mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei.

Acesta a declarat, cu prilejul unei vizite la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani, aflată în proces de reabilitare, că toţi cei trei ar urma să fie canonizaţi în anul 2025.

„Nădăjduim, nu în cel mai scurt timp, că nu ardem etapele, să avem încă trei case memoriale legate de părintele Paisie Olaru, de părintele Ilie Cleopa şi de părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei pornind din această zonă, trei părinţi care sunt deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025, peste patru ani, când se împlinesc 100 de ani de la obţinerea rangului de patriarhie şi cred că 140 de ani de la obţinerea autocefaliei. Şi se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care cei trei pe care i-am amintit şi care s-au născut în această zonă”, a afirmat mitropolitul Teofan.

                                                                                       Cristian LAURENŢIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu