marți, 9 august 2022

Moştenirea preşedintelui Iohannis

 

Dacă până acum circula doar un zvon că PNL nu ar fi dispus să cedeze funcţia de prim ministru la data stabilită pentru rotativă, iată că de la Iaşi, prin deputatul Alexandru Muraru, vine un prim semnal de război.

Pe de o parte s-ar părea că PSD şi-ar dori funcţia de prim ministru pentru Marcel Ciolacu, iar pe de altă parte PNL nu ar mai fi dispus să lase şefia guvernului în anul electoral.

Niciun partid până acum nu a respectat vreun protocol.

Toate alianţele, toate coaliţiile, sar în aer în anii pre-electorali.

Cum anul 2022 nu prea are evenimente majore înafara crizelor, politicienii nerăbdători atacă, fac planuri pentru anul 2023. Care dintre cele două partide îi va trage preşul de sub picioare celuilalt? PNL are în preşedintele Iohannis un aliat.

După opt ani în care a deţinut cea mai înaltă funcţie în stat, preşedintele Klaus Iohannis nu pare dispus să plece înainte de a se implica în jocurile politice care să influenţeze alegerile din 2024.

După două mandate, după zece ani, un preşedinte nu poate pleca pur şi simplu de la Cotroceni fără să-i pese ce lasă în urmă. Propus de PNL, susţinut de PNL la bine şi la rău, este de datoria lui să nu lase în urmă un partid pe cale să se prăbuşească. Klaus Iohannis nu-şi poate permite să lase un PNL în opoziţie după zece ani de mandat.

Are în faţă exemplul lui Traian Băsescu. După zece ani în care a dominat scena politică, profitând de susţinerea PDL, la plecare Traian Băsescu a lăsat un partid care şi-a pierdut identitatea, care şi-a pierdut numele. Moştenitorul lui este micul PMP care nu a reuşit să intre în parlament la alegerile din anul 2020.

Un politician adevărat suferă la fel de mult când nu are adversari ca şi atunci când duce lipsă de admiratori. Ce adversari are acum omul politic Iohannis? PSD, adversarul său natural fiind la guvernare, iar PNL având nevoie de el, preşedintele s-a aruncat asupra micului UDMR. Era cât pe ce să-l dea afară de la guvernare pentru declaraţiile premierului ungar Viktor Orban.

Furtuna a trecut la fel de repede cum a sosit. Preşedintele Iohannis are nevoie să arate că reprezintă o voce încă puternică în viaţa politică. Poate demonstra acest lucru implicându-se în relaţia dintre PNL şi PSD.
Se zice că deputatul Alexandru Muraru este omul prin care preşedintele îşi spune punctul de vedere. Marcel Ciolacu însuşi spunea cu ceva vreme în urmă că lucrurile merg bine la guvernare lăsând să se înţeleagă că nu şi-ar dori să-l înlocuiască pe Nicolae Ciucă.

Numai că liderii PSD nu ar fi de acord cu opinia lui Ciolacu şi în consecinţă ar propune o altă persoană de la PSD pentru funcţia de prim ministru.

Mai înţelege cineva ceva? Tocmai asta înseamnă joc politic subtil, la vârf. De regulă un lider al unui partid se antrenează cam doi, trei ani până să devină un bun negociator cu alte partide, dar şi un bun strateg pentru sine şi pentru partidul său.

A atins Marcel Ciolacu acel nivel în care îşi permite să facă jocuri politice? Sunt semnale că da. Faţă de Nicolae Ciucă este cu un pas sau cu o etapă în faţă. Preşedintele PNL este încă doar şef al partidului, nu lider al acestuia. Dacă pierde funcţia de prim ministru, la fel ca predecesorii lui, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, îşi va pierde şi poziţia politică, şefia PNL. La PNL şi PSD funcţia de preşedinte de partid când este la guvernare este strâns legată de funcţia de prim ministru. Ai pierdut şefia guvernului, ai pierdut şi şefia partidului.

Este posibil ca anul 2022 datorită crizei să nu fie un an al răsturnărilor politice de anvergură. În schimb următorul an va fi unul al analizelor, al contestărilor, al reproşurilor. 2023 va fi anul în care se vor plăti costurile politice ale guvernării din timpul crizei energetice, al crizei războiului, anul când se va da seamă pentru împrumuturile uriaşe, pentru toate greşelile făcute sau închipuite.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu