Luminiţa Arhire: Kafka, pe înțelesul lui Tudor Chirilă

 

MOTTO: „Deci suntem în Kafka. Aflăm că ministerul justiției propune un prag de 9000 de lei până la care e liber să ciordești ca funcționar public fără răspundere penală. Cum motivează suma? Și dacă se poate 9000 de lei, de ce nu s-ar putea 9 lei? Sau 0,90 de bani? Bătaia de joc continuă. Asta e țara pe care o lăsăm copiilor noștri. Lăsăm copiilor noștri o țară care nu le aparține. Tăcem și niște nulități mediocre cu pensii nesimțite care probabil că n-ar putea să-și câștige existența muncind în regim privat se agață de banii ăștia nemeritați cu o disperare care te lasă fără glas. Am ajuns la mâna unor netrebnici fără scrupule. Și nu suntem în stare să spargem drobul de sare. Ziua de azi e miercurea neagră a lui 2023. Să disprețuiești în halul ăsta poporul care te plătește, echivalează cu genocidul.” (Tudor Chirilă, 30 martie pe pagina lui de FACEBOOK)

…………………………………………………………………………………….................................

Păi, hai să vedem cum e cu poporul „care te plătește”… sau, mai curând, CARE PLĂTEȘTE…

Așa cum s-a dovedit în ultimii ani, infracțiunea de „abuz în serviciu” dar și cea de „instigare la abuz în serviciu” reprezintă ceva extrem de nebulos în tânăra noastră democrație. Aceste infracțiuni nu înseamnă „ciordeală”, așa cum scrie Chirilă, ci pot însemna orice altceva susceptibil de a trimite la pușcărie un lider care enervează statul de drept! De exemplu, să luăm cazul lui Liviu Dragnea care a luat 3 ani și jumătate de „cantonament” pentru că două dudui nu s-au dus la serviciu ci au prestat la partid, fiind plătite în acest timp de o instituție publică la a cărei conducere nu era, evident, dânsul! Aici acuzația de „instigare la abuz în serviciu” nu a însemnat că Liviu Dragnea ar fi „ciordit” ceva, ci s-a formulat în trena declarației unei doamne cum că liderul PSD avea un „ascendent moral” asupra ei și de aceea a făptuit dânsa ceea ce a făptuit, iar „onorata instanță”, credulă la maximum, a lăcrimat din greu la această declarație…

Pentru 5 000 de euro, adică 25 000 de lei, „instigatorul” la abuz în serviciu Liviu Dragnea a luat 42 de luni de pușcărie… Cât costă o lună de „răcoare” în România? Păi, numai cazarea și masa cam 1000 de lei, dar, dacă punem și cheltuielile cu personalul ajungem la o prea-frumoasă sumă de 3 000 de lei… adică 126 000 de lei pentru întreaga perioadă de recluziune. Cine plătește felicitările, masa și dansul? După cum bine zice Chirilă, poporul, desigur! Deci, recuperăm de la infractor 25 000 de lei și plătim boierește pedeapsa ăluia cu 126 000 de lei! Avantaj, poporul, care dă cu larghețe 101 000 lei pentru ca să se poată răcori aruncând cu suluri de hârtie igienică în duba cu infractor la pachet!

Toți ipocriții ăștia la „doi lei grămada”, adică Tudor Chirilă, Ramona Ursu, Gabriel Diaconu, ziariștii de la G4 MEDIA, Mircea Marian, Grigore Cartianu și alții ca ei, nu cred că n-au înțeles că abuzul în serviciu nu este „ciordeală”, așa cum frumos se exprimă Chirilă, deoarece s-a dovedit că justiția din România încadrează la „abuz în serviciu” multe fantezii erotice și eroice ale DNA-ului; pe de altă parte, prejudiciul se cam recuperează, nu ca în cazul altor infracțiuni boierești când rămâne numai pe hârtie ca să aibă cu ce se lăuda doamna Codruța la Bruxelles. De ce se recuperează? Deoarece sumele nu sunt astronomice -o sumă de 9 000 de lei, adică 1 800 de euro fiind ușor de recuperat… Ei, de-asta și spuneam că alta-i situația cu prejudiciile din dosarele „grele”, unde zecile de milioane de coco aprind imaginația poporului, dar cam atât, că de ajuns în visteria statului nu vor ajunge vreodată!

Sigur, se-ntâmplă și cazuri, cum a fost cel al lui Adrian Năstase când „onorata instanță” i-a dat „infractorului” peste una sută mii de dolari, încăpățânându-se să spună că-s ai lui și trebuie musai să-i primească!… în timp ce Adrian Năstase susținea cu obstinație: „ba nu, mulțumesc, nu-mi aparțin!”

Pe scurt, fostul consul al României în China, Ioan Păun, martor-cheie al acuzării în „Dosarul Zambaccian”, pentru care ex-premierul a mers „în cantonament” în ianuarie 2014 (pedeapsa a fost de 4 ani de închisoare cu executare), a predat cu grăbire procurorilor DNA Lucian Papici și Mariana Alexandru, suma de 118 650 dolari, susținând că i-ar fi primit de la Adrian Năstase și Dana Năstase. Că banii despre care Ioan Păun susținea că au fost primiți ca mită între anii 2002 și 2004 erau, de fapt, tipăriți de Trezoreria Statelor Unite ale Americii în 2005-2006, adică la vreo 2-3 ani distanță de la comiterea așa-zisei infracțiuni, conform seriilor de pe bancnote, nu a emoționat pe nimeni. Nici amănuntul că banii au fost prezentați, conform LUJU. ro, în „…12 teancuri de bancnote a câte 100 și 50 dolari, legați cu banderole ale Rezervei Federale a SUA (!!!, n.n.) și nu ale vreunei bănci comerciale… asta în condițiile în care Trezoreria SUA nu pune bani direct în circulație, ci doar prin intermediul băncilor comerciale” nu, nu… nici acesta nu a produs vreo uimire „onoratei instanțe”. Cine a plătit? Păi, dacă nu erau banii lui Adrian Năstase, nici ai lui Ioan Păun, și nici ai altcuiva, dar i-au fost atribuiți cu încăpățânare fostului premier al României, cine oare o fi plătit? Vorba lui Chirilă, poporul! Iată:

„Procurorii DNA l-au îmbogățit pe Adrian Năstase cu dolarii din dosarul ZAMBACCIAN care au fost tipăriți după ce s-a dat pretinsa mită. Adrian Năstase: «Cu privire la suma de 118.650 USD menționez că, deși pe tot parcursul procesului penal am arătat instanței de judecată că aceasta nu îmi aparține, instanța a înțeles să mi-o atribuie»…” (LUJU. ro, 7 iulie 2015)

O să-mi spuneți că, așa cum au fost prezentați, curați-curăței, cu banderola Rezervei Federale a SUA, probabil că banii nu aparțineau nici statului român, ci unor băieți cu ochi albaștri de peste ocean, profund interesați într-o acțiune de compromitere a marcantului lider politic român… O să vă răspund că doar nu ne putem închipui că ăia nu și-au recuperat banii de la fraierii noștri care n-au știut nici măcar că trebuie să ceară, de ochii lumii, niște parai cu serii din 2002- 2004!

Dar nu ne mirăm, căci suntem, totuși, în Kafka, așa cum se tânguie Tudor Chirilă. Numai că, se pare, contează și de care parte a lui Kafka te afli, ca să spun așa: contează dacă ești Gregor Samsa și mâine- poimâine face doamna Ursula făină din trupul tău cu înveliș chitinos, dacă ești Josef K. și-atunci procesul în statul de drept numit România nu ți se poate încheia decât odată cu obștescul sfârșit sau dacă ești pur și simplu K. și asta înseamnă că, indiferent ce-ai face, nu vei ajunge niciodată la Castel…

 

Autor: Luminiţa Arhire