Mă-ntorc în pulberea de neam
și nu mă-dur să-ți fac chemare,
averea strictă care-o am
Mai am o carte învechită
uitată de secole,stingheră ,
nu-mi amintesc dacă a fost citită,
dar știu că-i pe aceeași etajeră.
Mâine îmi voi lua inima în dinți
și voi deschide dulapul cu vitrină,
am încă cheia lăsată de părinți,
o țin că pe-o comoară-n mână.
Și cartea prăfuită și cheia
sunt două relicve, două moaște.
Câți să mai existe dintre aceia
să-și dăruiască mintea spre-a cunoaște?
La ce să folosească oare
un plic și-o clasică scrisoare?
Cu antet: "Dragii mei", cu dată
și-o semnătură cu lacrimi udată?
Cutiile poștale-s părăsite,
nu se deschid că-s ruginite,
nu se mai vând timbre nicăieri
pentru scrisorile nepoților stranieri.
de NICOLAE DUMITRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu