Domn a fost Cuza!

 

                                                                            de Gheorghe Pârja

Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, adică Moldova și Țara Românească, temelia istorică pentru România Mare. Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite, sub cârmuirea căruia țara a cunoscut reforme profunde. Unirea a fost înfăptuită de o întreagă echipă de politicieni, dar simbolul acestei fapte istorice a rămas Cuza. Am fost fascinat, și așa am rămas, de personalitatea domnitorului, de împlinirea lui cărturărească, mai ales că a învățat și științe umaniste. S-a înconjurat de spirite alese, care l-au sfătuit să aleagă calea cea bună și nouă. Doi sfetnici de mare ispravă i-au fost Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Cu ei, dar și cu alți tineri deștepți, Cuza a fost în doar șapte ani de domnie un arhitect al lumii românești. A fost un om de cultură, pe care a pus-o în demnitatea domniei. L-a admirat pe Alecsandri pentru culegerea de poezii populare, și mai ales pentru MIORIȚA, care este Odiseea genetică a poporului român. Tot Alecsandri este autorul celui mai drag și înflăcărat cântec politic și imn al sentimentelor noastre, Hora Unirii, model de poezie socială sublimă.

Și Kogălniceanu a fost omul care a pus cultura la baza propășirii poporului. A publicat revista de răsunet, Dacia literară. A ținut prelegeri de istorie românească la Iași, suspendate de guvernul ruso-turc. A fost și așa ceva. După abdicarea lui Cuza în anul 1866, Kogălniceanu își continuă activitatea diplomatică pentru dobândirea Independenței României. Asemenea oameni cu viziune patriotică au stat în preajma lui Cuza. Era vremea consolidării sentimentelor prin fapte. Iar unirea românilor era voința supremă. Acești bărbați întruchipau spiritul unui popor care socotea că leagănul în care odihnesc fiii lui este slăvitul strai al gloriei. Al viețuirii în consensul stră­mo­șilor. Ei au dovedit lumii că în ființa românească există un duh al dreptății, o putere de asimilare a energiilor dovedite prin vreme.

Cuza cu bărbații lui a dovedit că în unire este puterea. Și nu-i o simplă vorbă plăcută, ci un adevăr care ne-a adus până în ziua de astăzi ca popor luat în seamă. Domnul Cuza și bărbații lui au gândit timpul național în devenirea de a fi laolaltă ca români. Nu au uitat că România înseamnă și Transilvania. Scriitorii, dar și dregătorii se adresau cu tremurul istoriei pământului pe care este Sarmizegetusa, cuibul strămoșilor noștri. Da, ei spuneau: Iubită vatră a sufletului meu ce ți-aș putea dori? Cum să te slăvesc, să te strig, să te arăt semenilor, Transilvania, codri străvechi și oameni veșnici, așezați de la începutul lumii aici, în preajma izvoarelor, de unde ascultă liniștea cerului înstelat și le țiuie urechile de bucurie că simt, presimt, aud cu toată ființa Cuvântarea universului.

Și Domnul Cuza veghea din Principatele Unite. Chema luminosul an 1918. Și a venit ca unic întemeietor de istorie. Și am fost împreună. Principele Cuza s-a prelins prin conștiința urmașilor. Îmi aduc aminte de o întâmplare cu marele poet Nichita Stănescu. Eram la o masă mai mulți tineri, în preajma lui Nichita. Ne-am întins la vorbă. Eu eram la prima întâlnire cu poetul. Am trecut cu bine primul examen. El mi-a zis Gheorghe, eu, firesc, domnule Nichita. Atunci el a protestat: Nu domnule Nichita, ci pur și simplu Nichita! Domn a fost Cuza! Și să nu uitați, a mai spus poetul, Cuza i-a sărutat mâna lui Moș Ion Roată, pentru pilda cu bolovanul. A spus lumii că unde-i unul nu-i putere. Mi-a rămas ca o efigie de suflet, de conștiință istorică, faptul că Nichita l-a ales pe Cuza pentru a defini statura unui mare bărbat de stat.

Da, Domn a fost Cuza! Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Când a fost ales Cuza domn! Da, Domn a fost Cuza!