sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Regatul amintirilor (IV)

                                                                             


 

O amintire mai aparte

de cânepă este legată

și de procesele prin care

era pe urmă prelucrată.

 

În fundul grădinuței noastre

(doar câțiva ari pentru legume),

cu cânepă se semăna

în fiecare an un loc anume.

 

Era a noastră cânepiște, 

unde de-a valma viețuiau

soiul de vară și de toamnă,

ce separat se recoltau.

 

În zilele fierbinți de vară

tare-mi plăcea la cânepiște,

s-ascult șoptirea firelor, silite

de adieri agale să se miște.

 

Zăceam pe spate lângă lan,

privind înalturile-amețitoare,

iar trupul meu dezgreunat

se pregătea parcă să zboare...

 

Desigur, pe-atunci nu știam

de droguri și-a lor acțiune,

însă simțeam că lanu-mi dă

imboldul spre „perfecțiune”.

 

Când mama startul îl dădea

pentru întâiul recoltat,

cu grijă firele smulgeam

 din solul aspru și uscat,

 

din fire snopi apoi făceam

spre-o lesnicioasă manevrare,

pe care-n apă îi fixam

ca să se-nmoaie partea tare

 

prin tratamentul de „topire”

vreo două săptămâni măcar

(doar râul de nu se umfla

să fie truda în zadar!);  

 

pe urmă snopii îi spălam,

venea la rând a lor uscare

și-abia din melițat ieșeau

fenomenalele fuioare.

 

Dar asta era doar o parte

din marele efort prin care

pânza țesută devenea

cămăși, izmene și ștergare.

 

Fuiorul iarna era tors

în fir mai gros sau mai subțire,

iar ghemul rezultat servea

la a țesutului plinire.

 

Țesutul însă nu înseamnă

numai o treabă femeiască,

ci-i arta multiseculară

a vieții-n ordine firească,

 

prin care toți înaintașii

se îmbrăcau și-mpodobeau

(covoare, haine, așternut)

cu ce în casă produceau.

 

Fiind extrem de necesară

și prea puțin pretențioasă,

pe vremuri cânepa la noi

era aproape-n orice casă:

 

La sat în faza prelucrării

și-n felurite țesături,

iar la oraș prin cumpărarea

unor superbe lucrături.

 

Cu un traseu lung și complex

de la sămânță la ștergúră,

textila-n timp a generat

o veritabilă cultură.

 

Însă cultura cânepească

e practică și productivă,

chiar susținută la final

de-o splendidă artă naivă.

 

(Tot o cultură productivă,

în chip naiv înnobilată,

este cioplirea lemnului

pentru o impozantă poartă...)

 

Pe cine, dar, să mire faptul

că astăzi, când ne sufocăm

de plastice și chimicale,

noi cânepa o regretăm?!

 

            Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

              15-25 ian. 2024

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu