Luni, 29 ianuarie
ora 15.00, Sala de conferințe
Asociația pentru SMURD Maramureș
organizează a doua sesiune de cursuri de prim-ajutor în
situații de urgență pentru cadrele didactice, în parteneriat cu Inspectoratul
Școlar Județean Maramureș, prin proiectul „Primul ajutor salvează vieți”.
Moderator:
dr. Pop Crina, medic medicină de urgență UPU-SMURD.
Marți, 30 ianuarie
ora 13.00, Galeria „Casa Artelor” din Cluj-Napoca
Fundația Culturală „Carpatica” din Cluj-Napoca în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează lansarea cărții „Scrieri”, autor Viorel
Hodiș, lucrare apărută sub egida Centrului de Cercetare și Documentare Baia
Mare al Academiei Române, la Editura Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, în
cadrul programului cultural „Scrieri academice”, coordonator dr. Teodor
Ardelean.
Vor
lua cuvântul:
conf.
univ. dr. Ștefan Vișovan;
conf.
univ. dr. Florian Roatiș;
conf. univ. dr. Viorel Hodiș;
Moderator: dr. Teodor Ardelean.
Miercuri, 31 ianuarie
ora 18.00, Sala de conferințe
Asociația „Piciorușe -
Little feet” organizează prezentarea proiectului legislativ „Baby boxes”,
pentru prevenirea abandonului ilegal al copiilor nou-născuți.
Prezintă: Daniela Maria Ardelean,
Asociația „Piciorușe - Little feet”.
Joi, 1 februarie
ora 13:30, Sala de conferințe
Inspectoratul Școlar Județean
Maramureș în colaborare cu Casa Corpului Didactic a județului Maramureș,
Centrul Județean de Excelență Maramureș, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”
Baia Mare și Editura Mega din Cluj-Napoca organizează lansarea cărții „Programul
iconografic din bisericile de lemn maramureșene. Document istoric și discurs teologic”, autoare Dumitrița Daniela Filip, lucrare
apărută la Editura Mega, Cluj-Napoca, 2023.
Vor lua cuvântul: PS Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului,
dr. Ioana Rustoiu (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia), dr. Livia Ardelean
(Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale), arhitect Laura Zaharia
(Asociația R.O.S.T. - Reabilitare Organică a Satului Tradițional).
Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”
Baia Mare. Microrecital folcloric la taragot și fluier: interpret Dorin Filip.
Stefan
Selek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu