Poemele dezmărginirii III

 

                                               Vis premonitic

 

S-a întâmplat ca într-o noapte,

precum ne spune Dostoievski

în Visul unui om ridicol,

să am un vis amețitor

despre prezent și viitor.

Dormeam adânc, dar am simțit

cum sunt de-o forță înșfăcat,

și-apoi, cu-a gândului iuțeală,

sunt dus prin vaste spații goale

spre-o țintă neștiută mie.

Ajuns aici în timp infim,

deși mi s-a părut o veșnicie

(la mari iuțeli timpu-i inert),

am fost lăsat pe un meleag

ce paradisu-l făcea cert:

Cu pomi pe rod și înfloriți

într-un tipar nepământesc

și cu ființe plămădite

după canonul omenesc.

 

Atâta doar c-acești bipezi

(cu-nfățișări surâzătoare

de la iubirea ce-i unea

cu lumea înconjurătoare),

se-nțelegeau instantaneu

fără limbaj articulat,

comunicarea gând la gând

fiind un drept al lor privat,

în calitate de urmași

ai omului nepervertit.

 

Atunci am înțeles că eu,

un pământean foarte școlit

și cu lăuntricul corupt,

n-am șanse să vorbesc cu ei

decât atunci când a mea fire

va reveni la puritate

prin exerciții asumate...

 

Și brusc din somn eu m-am trezit

cu gândul ăsta-ntăritor:

Da, lumea poate fi schimbată

printr-o iubire-ndivinată!

 

            Sighetu Marmației,                                                           George  PETROVAI

                 31 ian. 2024

 

                                                                         Rugăciune

 

Atotputernice Părinte,

Te rog din suflet ca atunci

când voi pleca din lumea asta

(haínă, strâmbă și nătângă),

să-mi dăruiești doar o fărâmă

din dragostea-Ți nelimitată

și-apoi să faci un grădinar din mine,

cum în viață și-a dorit

al Soarelui poet Tagore,

ca astfel hiperînzestrat,

o veșnicie să-ntrețin

lumina fără istov a Iubirii

în flori, grădini și-al inimii preaplin.

 

            Sighetu Marmației,                                                          George  PETROVAI

                 31 ian. 2024