Plutind mereu pe ale vieții valuri,
Vâslești din greu și cauți drumul bun
Care te duce la solide maluri,
Dar uneori sunt toate căi de fum.
De n-ai putere-n brațe și în minte,
Te zbați în van, în cerc tu te învârți,
Și te lovești de pietre de morminte,
Ai aripi rupte, nu poți să te-avânți.
Când ochii minții nu văd adevărul
Și orb îți este sufletul pribeag,
Sunt inutili doi ochi ce poartă cerul
În ai lor iriși colorați cu drag,
De Dumnezeu atunci când ți-a dat viață
Și ți-a șoptit să vezi lumea cu ei,
Dar folosește-ți mintea ca povață
Și nu-i primi la tine pe mișei.
Deschide bine ochii tăi lăuntrici
Și printre rânduri cată să citești,
Nu lăsa orbi ai trupului ochi ludici,
Și-nvață totu`-n viață cât trăiești!
Autor: Aurelia Oancă
27.01.2021
Imagine internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu