sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Cenaclul Scriitorilor Maramureș a sărbătorit în avans ”Vasile, Grigore și Ioan”


 „Când picurii de ploaie din cerul altui timp”

(Vasile Bele, „Când picurii de ploaie”)
Astăzi -- sâmbătă 27.01.2024, orele 11, Sala „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc a doua întâlnire, din acest an, a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, De data aceasta trei autori au citit din creație proprie, colegi ce își vor cinsti numele în cea apropiata sărbătoare a lunii ianuarie, aflată acum pe sfârșite.
Primul a fost poetul Vasile Bele. Pentru început, Vasile a rostit cuvinte de recunoștiință față de dascălii săi, atât pentru cei în viață, cât și pentru cei plecați prea repede dintre noi: prof. univ .dr. Nicolae Felecan(R.I.P.), prof. univ. George Achim(R.I.P.), prof. univ. dr. Carmen Dărăbuș(R.I.P.), el fiind absolvent al Facultății de Filologie, Baia Mare. Vasile Bele este cunoscut ca un bun orator, bun povestitor, bun recitator, un adevărat om-spectacol. Și de data aceasta, a reușit să dea culoare zilei triste și cețoase de iarnă. Ca atare, tot ceea ceea ce a citit a prins viață și suflet. Cu însuflețire, ne-a citit: poezii cu rime, poezii cu vers alb, pamflet. acrostih, tautograme. Vasile Bele, printre alte activități laborioase, este redactorul șef al revistei „Din Vatra Satului”, editor a mai multor antologii de literatură, organizator de festivaluri literare. Participă neobosit în țară și străinătate la diverse acțiuni culturale. După cum reiese din bio-bibliografia sa, Vasile este beneficiarul mai multor premii și diplome; mereu prezent la acțiunile românilor din Republica Moldova. Mulțumim Vasile Bele!
Poezii populare au citit: Nelu Danci și Grigoraș Ciocan. Nelu Danci ne-a poftit în lumea Fisculașului, în lumea satului tradițional. Grigoraș Ciocan nu este doar poet popular, surprinzând cu umor obiceiuri ce ies din tipar ci și pictor de icoane pe sticlă. A fost o întâlnire densă, încheind într-o notă veselă prima lună a anului.
Despre creațiile citite azi au luat cuvântul: romancierul Gabi Lachner, cel care i-a fost bun sfătuitor literar, prof. Ștefan Herțeg, poeta Janeta Coroiu, prof. Lotica Vaida, prof. Vasile Leschian, poeta Flavia Oltea Foltoș, prof. Maria Berciu, poetul Nicolae Scheianu, poetul Gelu Dragoș, prof. Pamfil Bilțiu. Felicitări celor prezenți! Felicitări celor trei „sființi”!
***************
Fișă de autor: Aurel BELE

Pseudonimul cu care semnează: Vasile BELE. Născut la data de – 20 martie 1970, în loc. Baia Mare. Studii: 2009 – 2011 Universitatea de Nord, Facultatea de Litere – Masterat – etnoturism cultural. 2004 – 2008 Universitatea de Nord, Facultatea de Litere – specializarea română-etnologie.
Membru UZPR – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Vâlcea;
Membru LSR, Filiala Cluj-Napoca; Membru Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, președinte Florica Bud; Președinte ASCIOR Asociația pentru Civilizație Ortodoxă, Aria Maramureș;Volume de autor: Căsnicia pasului – poezie, Editura Geo G, Baia Mare, 2005; Poezia nunților pe Fisculaș, vol. I, Editura Fundației Culturale Zestrea, Baia Mare, 2005 – carte premiată la Festivalul de poezie și folclor Vasile LUCACIU – Cicârlău, 2004; Poezia nunților pe Fisculaș, vol. II, Editura Fundației Culturale Zestrea, Baia Mare, 2006; Încercări desculțe – poezie, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008; Toponimia satului Chiuzbaia – monografie toponimică a localității Chiuzbaia, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008; Nunta ca întemeiere. Orația de colăcărie în poezia nunții, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;Veronica Crăciun Perșe – un suflet printre stele, Editura Eurotip, Baia Mare, 2011; 7 zile – 7 poeme, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012; Taine. Încă un gând, Editura Armonii culturale, Adjud, 2015; Numai 50 de poeme dintr-un manuscris, Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea, 2016; Cartea nunții de aur, Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea, 2016; Clepsidra cu poeme, Editura Gutinul, Baia Mare, 2017;Căsătoria – rit de trecere – între imaginarul omului tradițional și imaginarul omului modern, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2017;Vise ce nu mor, Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea, 2018, cu o prefață de Gheorghe A. Stroia – membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe; B.Volume în colaborare și cooperare: Jandarmeria Maramureșeană. Tradiții și perspective, schiță monografică a Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2009; Silvia Tămășan - născută în zodia cântecului. Amintiri din viața artistică, Editura Eurotip, Baia Mare, 2011; Ghid practic de organizare a unei nunți – sfaturi, păreri, impresii personale, gânduri, întrebări, răspunsuri, Editura Eurotip, Baia Mare, 2012; Maria Tripon – mesager al Țării Oașului – promotorul țâpuriturii oșenești, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2012; 100 de sfaturi pentru tinerii miri, Editura Maestro-tip, Fersig, 2014; Cristina Petriman - debut în cântecul popular. Gând la început de drum, Editura Maestro-tip, Fersig;Interviuri – oameni, locuri, fapte, gânduri, perspective ..., Editura Singur, ColecțiaSCRISUL DE AZI, Târgoviște, 2015;Recenzii, apariții, semnalări editoriale, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2017; Ghiță Blidar – un om între artiști, un artist între oameni, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2017; Din lada de zestre a satului Chiuzbaia – poezia populară, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2018; Poezii din Fisculaș, Editura Contraste Culturale, Girugiu, 2019; 2009 MEMBRU FONDATOR AL REVISTEI DIN VATRA SATULUI, împreună cu Cristina BELE, Ramona URSAN, Gheorghe URSAN, Marius SĂSĂRAN și prof. Florica JURASKO:C.Este prezent în antologii: Antologiile revistei SINGUR – POEZIA, Editura Grinta, Cluj-Napoca și Editura Singur, Târgoviște, 2010;O antologie a poeziei maramureșene. De la poezia populară până în 2009, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2010; Armonii culturale: Meridiane lirice – Antologie universală a poeziei românești contemporane (124 poeți contemporani), Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2012;Ceasuri de mătase – Antologie de poezie negru pe alb, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, 2013; Antologia Cenaclului Scriitorilor din Maramureș - ,,Pași împreună”, Editura Gutinul, Baia Mare, 2013; Simfonie-n verde crud – Antologie literar-artistică Napoca Nova, nr. 6 (1/2015), Cluj-Napoca; Primăvara metaforelor – antologie de creație literară, Editura InfoRapArt, Galați;Roșu-aprins în câmpul de mătase - Antologie literar-artistică Napoca Nova, nr. 7 (2/2015), Cluj-Napoca; Cuvinte pe aripi de gând – Antologie de versuri româno-franceză, Biblioteca Cronopedia, Editura Inspirescu, 2015, traducere și adaptare Anișoara VLEJU; Poezii de vară – antologie poetică alcătuită de Puiu Răducan, 2015; Pe șevalete, ruginiul toamnei – Antologie literar-artistică Napoca Nova, nr. 8 (3/2015), Cluj-Napoca; Eternitatea unei emoții – Antologie de creație literară, Editura InfoRapArt, Galați, 2015;Antologia - Scrisul de azi, Editura Singur, Târgoviște, 2015; Ninsori albastre cerne cerul – Antologie literar-artistică Napoca Nova, nr. 9 (4/2015)eCreator – Cenaclul de la Satulung, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015;Ne cheamă cucul în zăvoi – Antologie literar-artistică, Napoca Nova, nr. 10(1/2016), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca; Roua dimineților senine – Antologie literar-artistică, Napoca Nova, nr. 11(2/2016), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;Actori printre astre – Antologie de poezie contemporană, vol. II, coord. Gheorghe A. Stroia, Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea, 2016;LiterCritica – antologie de texte critice (note, comentarii, cronici și recenzii), Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea, coord. Gheorghe A. Stroia, 2016;Deschide, dorule, poarta, antologie îngrijită de Marin Toma, Editura Pim, Iași, 2016;Frumoasă toamnă bogată - Antologie literar-artistică, Napoca Nova, nr. 12(3/2016), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;Alburii sclipiri de stele – Antologie literar-artistică, Napoca Nova, nr. 13(1/2017), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;Pași pe visele ierbii – Antologie literar-artistică Napoca Nova, nr. 14 (2/2017), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;Raiul cuvintelor – antologie de creație literară, Editura InfoRapArt, A.S.P.R.A. – Asociația Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați; Carmen – Antologie lirică (vol. VIII), Antologator/coordonator Rodica Elena Lupu, Editura Anamarol, București, 2017.România, pentru tine!, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, coord. proiect: Gheorghe Stroia și Cristian Petru Bălan, 2017;Parfumul unei noi primăveri – Nuovo profumo di primavera, Antologie internațională de poezie, Româno-Italiană, Un'antologia internazionale di poesia, Rumeno-Italiano, Editura Liric Graph, Făurei-România, 2017, traducece Maria Niculescu, cu o prefață de prof. Florina Macsim;Clepsidra cu sentimente. Tabăra priteniei literare: scriitori români contemporani, Ediția 2018 – antologie, coordonator Mariana Moga, Editura EmmaBooks, Sebeș;Suave minuni înmiresmate - Antologie literar-artistică, Napoca Nova, nr. 18(2/2018), îngrijitor antologie – Voichița Pălăcean-Vereș, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;DICȚIONAR DE RELIEFURI LITERARE ROMÂNEȘTI – SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI, coord. Mariana MOGA; Editura Armonii Culturale, Adjud, 2018;INTERVIURI CU SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI – ÎN DIALOG CU INIMA, vol. II, coord. Gheorghe A. STROIA, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2018;Antologia Centenarului Marii Uniri (1918-2018), CASA MEA, ROMÂNIA MARE, nr. 19-20 (3-4/ 2018), îngrijitor Voichița PĂLĂCEAN-VEREȘ, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca;Antologia – AMINTIRI DE SECOL XX – STARPRESS 2018, Editura Olimpias, Galați, coord. Ligya DIACONESCU; Antologia – ,,LIMBA NOSTRĂ CEA ROMÂNĂ” – STARPRESS 2018, Editura Olimpias, Galați, coord. Ligya DIACONESCU;Antologia literară – CENTENAR 2018, coord. prof. Izabela TĂNASĂ, Editura Contraste culturale, Giurgiu;UNIRE ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI. APULUM – BĂLGRAD – ALBA IULIA. 1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018. 100, coord. Rodica Elena LUPU, Ed. Anamarol, București; Antologia ,,CENTENARUL UNIRII – STARPRESS 2018”, coord. Ligya DIACONESCU, Editura OLIMPIAS, Galați, 2018;CUVÂNT ÎN LUME – ANTOLOGIE DE CREAȚIE LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, ediția a VIII-a, coord. Florica BUD, Baia Mare;
D. Poezii traduse în limbile: FRANCEZĂ – volumul CUVINTE PE ARIPI DE GÂND - antologie de versuri româno-franceză – MOTS SUR LES AILES DE LA PENSÉE – anthologie roumain-français de poèmes, Editura Inspirescu, Satu Mare, traducere de Anișoara VLEJU, 2015;ITALIANĂ – volumul PARFUMUL UNEI NOI PRIMĂVERI – NUOVO PROFUMO DI PRIMAVERA, Antologie de poezie contemporană româno-italiană, Editura Liric Graph, Făurei, traducere Maria NICULESCU, 2017; SPANIOLĂ – volumul CUVÂNT ÎN LUME – ANTOLOGIE DE CREAȚIE LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ, Baia Mare, traducere eleva Ancuța-Diana BĂRBOS, 2018;ALBANEZĂ – volumul DARURI DIVINE – DHURATA HYJNORE, Editura Amanda Edit Verlag, București, 2019;E. Publică articole în: - revista Memoria Ethnologica; revista Jandarmeria Maramureșeană; Informația Zilei de Maramureș; revista Singur; vocea clujului; slova-creștină.ro; ziarulnațiunea.ro; revista Izvoare Codrene; revista Costelații Diamantine; Credința adevărată; Răsunetul; Occidentul românesc; Casa gândului – Cleopatra; Popasuri culturale românești; Negru pe alb; revista Din Vatra Satului; Glas comun; revista Moldova Literară; revista Clepsidra de cristal; revista Armonii Culturale; eCreator; revista Dor de dor; revista Bogdania; revista BOEM@; blogul Moara lui Gelu; revista Contraste culturale; revista Jandarmeria Maramureșeană; F. Volume pentru care am scris texte:
,,Documentar biobibliografic aniversar – Mihai Dăncuș 70”, apărut la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu”, Baia Mare, 2012; ,,ION BURNAR – în memoria prietenilor”, Editura GUTINUL, Baia Mare, 2012;
H. DIPLOME și PREMII LITERARE:
(personale și în calitate de coordonator de grup folcloric)
2019 DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ – oferită de Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu”, Botoșani, cu ocazia ,,ZILELE CULTURII – ZILELE EMINESCU”;
2018 – DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ – oferită de Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu”, Botoșani;
2018 – DIPLOMĂ DE ONOARE – pentru contribuția culturală adusă în cadrul Cenaclului Literar ,,Petre Dulfu”, Satulung în Anul Centenar 2018;
2018 – PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE, la secțiunea POEZIE, ca urmare a participării la Concursul Internațional de Creație Literară ,,CENTENARUL MARII UNIRI 1918-2018”, Giurgiu;
2018 – DIPLOMĂ DE MULȚUMIRE – aprecierea sinceră pentru deschiderea față de proiectele ASOCIAȚIEI PROFESIONALE NEGUVERNAMENTALE de ASISTENȚĂ SOCIALĂ ASOC, BAIA MARE;
2018 – DIPLOMĂ DE APRECIERE, pentru efortul depus în fiecare an de a fi prezent la FESTIVALUL DE COLINDE ,,BUNĂ ZIUA LUI CRĂCIUN”, Parohia Ortodoxă Română CULCEA, SĂCĂLĂȘENI;
2018 – PREMIUL I – Festivalul de poezie – CĂLĂRAȘI;
2018 – PREMIUL ONORIFIC – Concursul de poezie și proză scurtă: OMAGIUL ANIVERSĂRII MARII UNIRI D ELA 1 DECEMBRIE 1918, ,,O PATRIE, UN GÂND, UN SINGUR SIMȚĂMÂNT”, ALBA IULIA;
2018 – DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ – pentru implicarea în cel mai nobil proiect literar, cel al prieteniei în lumina evoluției spirituale – MANGALIA, jud. CONSTANȚA, semnează EMILIA DABU – membru U.S.R.;
2018 – DIPLOMĂ DE MERIT – oferită de I.I. MOGA MARIOARA ,,CRISTIMAR”, pentru profesionalism și dăruire în promovarea literaturii românești, SEBEȘ, jud. Alba;
2017 – PREMIUL I – FLORENȚA ALBU - Concursul Național de Poezie, Proză, Eseu, Reportaj, Epigramă, Artă Plastică, secțiunea poezie - Dor Mărunt, jud. Călărași;
2017 – DIPLOMĂ DE VREDNICIE – oferită de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, 17 octombrie 2017;
2017 – DIPLOMĂ DE ONOARE – ediția I-a a Concertului Interetnic de Colinde ,,SLOBOD, GAZDĂ A COLINDA?”, și inaugurarea Asociației Etnoculturale-Sportive-Ecoturistice ,,PLAIURILE MARAMUREȘULUI”, Rona de Sus, Maramureș;
2016 – DIPLOMĂ DE MULȚUMIRE – pentru participarea la manifestările organizate în Tăuții- Măgherăuș, contribuind la conservarea și promovarea tradițiilor populare autentice din zona Maramureș, Tăuții-Măgherăuș;
2016 – DIPLOMĂ DE MERIT – pentru participarea la Festivalul de Tradiții și Obiceiuri ,,O, CE VESTE MINUNATĂ!”, ed. a V-a, TĂUȚII MĂGHERĂUȘ;
2015 – DIPLOMĂ – pentru aportul remarcabil la promovarea tradițiilor satului și culturii populare, în cadrul Festivalului OBICEIURI DE CRĂCIUN, BAIA SPRIE;
2015 – DIPLOMĂ DE MERIT, pentru participarea la Festivalul de Tradiții și Obiceiuri ,,O, CE VESTE MINUNATĂ!”, ed. a IV-a, Tăuții Măgherăuș;
2015 – DIPLOMĂ – pentru receptivitate, dăruire și talent în promovarea folclorului în forma autentică, nealterată și nemodificată din Chiuzbaia, CHIUZBAIA – MARAMUREȘ;
2014 – PREMIUL III – DROPIA DE AUR - Concursului Național de Poezie, Proză, Eseu, Reportaj, Epigramă, Artă Plastică, de la Dor Mărunt, jud. Călărași;
2014 – SEMNUL ONORIFIC – ÎN SERVICIUL PATRIEI pentru maiștri militari și subofițeri din M.A.I., pentru XX de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, București;
2013 – JANDARMUL ANULUI 2013 – propus de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș;
2004 – Premiul I la Festivalul de poezie și folclor Vasile LUCACIU – Cicârlău, secțiunea – Folclor.

Al doilea autor este Nelu Danci, poet popular.

BILANȚ LITERAR 2020 - NELU DANCI - poet popular. Născut la data de 21 iulie 1952, Trestia, Cernești - Maramureș; Trăiește în sat Plopiș - Maramureș;

ACTIVITATE LITERARĂ:
- Poezii din Fisculaș, Editura Contraste Culturale, Giurgiu, 2019, coautori V. BELE și A. Neaga, (volum colectiv); Poezii populare, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, (volum personal); Timp și rouă. Dialoguri literare – poezie populară, catrene, urări, Editura Armonii Culturale, Adjud; Pas de femeie prin rouă și lacrimi (poezii populare), Editura Armonii Culturale, Adjud; COORDONATOR ANTOLOGIE: ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, Editura Armonii Culturale, Adjud, coordonator antologie, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 1, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 2, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 3, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 4, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 5, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 6, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, VOL. 7, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, împreună cu prof. Gelu DRAGOȘ și Vasile BELE; APARIȚII IN ANTOLOGII:
2020, PARADISUL IUBIRII, Colecția Antologica, Editura ECREATOR, Baia Mare, coord. I. R. ROȘIIANU; METAMORFOZĂ. ANTOLOGIE LIRICĂ, vol. 10, Editura ANAMAROL, București, coord. Rodica Elena LUPU;METAMORFOZĂ. ANTOLOGIE LIRICĂ, VOL. 12, Editura ANAMAROL, București, coord. Rodica Elena LUPU;ANTOLOGIA ,,CONDEIERI DE SECOL XXI – TRIUMFUL TIMPULUI PRIN SCRIS”, STARPRESS 2020, Editura Olimpias, Galați, coord. Ligya DIACONESCU;ANTOLOGIA 2020, ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, STARPRESS, coord. Ligya DIACONESCU; ANTOLOGIA ,,ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII! ROMÂNIA, ȚARA MEA DE DOR!”, STRAPRESS, 2020, Editura Olimpias, coord. Ligya DIACONESCU;ANTOLOGIA DE POEZIE ȘI PROZĂ – ÎN CURTEA DOMNULUI, coord. Mariana MOGA;DICȚIONAR DE RELIEFURI ROMÂNEȘTI, VOL. III, coord. Mariana MOGA;ANTOLOGIE INTERNAȚIONALĂ DE POEZIE – ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE, Editura Liric Graph, Făurei, coord. Florentina DANU;ANTOLOGIE DE LITERATURĂ CONTEMPORANĂ. AUTORI ROMÂNI DE PRETUTINDENI, VOL. 2, Editura Globart UNIVERSUM, Montreal-CANADA, coord. Mihaela CD;VIS CU NICHITA, ANTOLOGIILE APOLLON, VOLUMUL XV, antologie de texte literare. Festivalul Internațional de Poezie ,,ZILELE NICHITA STĂNESCU” – 2020, Editura Ro.cart, București, ediția îngrijită de Anca Elena CĂLIN; PARTICIPARE TABERE DE CREAȚIE:Tabăra de creație literară de la Săcele - Brașov, ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE, coord. Florentina Danu și participarea la Campionatul European de Poezie, președinte Trandafir Sîmpetru; Tabăra Literară – OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE ANOTIMP!, Ediția 2021 - coorganizator; Tabăra Literară – OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE ANOTIMP!, Ediția 2022 - coorganizator;
Publică poezie populară în: Revista DIN VATRA SATULUI, Baia Mare;Revista CONTRASTE CULTURALE, Giurgiu; Revista MOLDOVA LITERARĂ, Iași;
Revista IZVOARE CODRENE ȘI CHIORENE, Baia Mare; Revista ARMONII CULTURALE, Adjud;Blogul MOARA LUI GELU; Revista BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS, Baia Mare; Facebook – nelu danci; Revista MĂRTURII MARAMUREȘENE, Ulmeni
Diplome și premii:
GALA POEZIEI „ȘAPTE INIMI, ROMÂNIA",etapa a III-a, LUPUL DACIC, 27.05.2021; Premiul „Letopisețul Țării Moldovei (Grigore Ureche)",Nelu Danci - 247 puncte; Premiul LOJA POETICĂ DE ARGINT;Nelu Danci, Plopiș-Maramureș - poet popular :Poezia „Sunt român” - 82,75 puncte;
Premiul LOJA POETICĂ DE BRONZ;Nelu Danci, Plopiș-Maramureș - poet popular; Poezia „Din Țara Românească” - 82,50 puncte;Poezia „Drapelul tricolor” - 81,75 puncte.

Florica Bud, președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș
Foto: Gelu Dragoș și Vasile Bele

























Un comentariu:

  1. O sedinta de cenaclu placuta! De dragul de duci la astfel de evenimente! Felicitari celor sarbatoriti! Felicitari Florica Bud!

    RăspundețiȘtergere