La Libotin, într-o zi de mare sărbătoare creștină, poezia și pictura s-au întâlnit într-o curte devenită, prin voința și sufletul unui om, adevărată casă a culturii lăpușene. Nuțu Bota (Ioan Vasile Bota) și-a chemat prietenii aproape, iar ceea ce s-a întâmplat nu a fost doar un vernisaj și o lansare de carte. A fost o întâlnire de suflet, în Tăcerea luminii.
Sunt oameni care trec prin viață și lasă în urma lor doar amintiri, și sunt oameni care, ori de câte ori viața îi încearcă, se încăpățânează să lase în urmă frumusețe. Nuțu Bota face parte dintre aceștia.
Sâmbătă, 29 august, în curtea sa din Libotin, comuna Cupșeni, s-au adunat oameni de diferite profesii, pentru a privi picturi, pentru a asculta poezie, pentru a cânta și, mai ales, pentru a fi împreună. Dar, dincolo de toate acestea, s-au adunat pentru un om care a învățat să transforme încercările vieții în culoare și tăcerile în cuvinte.
A fost lansat volumul de poezie „Tăcerea luminii”, apărut la Editura Casa Cărților, și a fost vernisată expoziția „Paleta cu prieteni III”.
Două titluri care, puse unul lângă celălalt, spun poate mai mult decât ar putea spune o mie de cuvinte. Tăcerea luminii. Paleta cu prieteni.
Lumină, chiar și atunci când există tăceri. Culoare, chiar și atunci când viața nu a fost întotdeauna colorată.
Manifestarea a fost deschisă de primarul comunei Cupșeni, domnul Nicolae Bude care a apreciat activitatea literară și plastică a lui Nuțu Bota, fiu al satului Libotin, care i-a dat apoi cuvântul profesoarei dr. Terezia Filip, o somitate a Maramureșului Cultural. Cunoscându-l pe Nuțu Bota încă din anii de liceu, aceasta a vorbit despre un om curios, nonconformist, dar mai ales despre acei „ochi luminoși” care, peste ani, se regăsesc în picturile sale, dar și în poezia lui în care iubirea este centrul gravitațional al universului său poetic. Poate că acolo se află cheia întregii sale povești. În ochi, în lumină. Pentru că un om poate fi încercat de viață, poate cunoaște dezamăgiri, poate trece prin zile în care îi este greu să mai găsească un motiv pentru care să zâmbească, dar dacă în ochii lui mai rămâne lumină, există speranță. Iar Nuțu Bota a ales să nu lase lumina să se stingă.
Prof. Gelu Dragoș a vorbit despre picturile sale, despre nuanța de albastru care-i reușește atât de bine, dar și despre acea capacitate aparte de a picta, parcă, și cuvintele. La finalul discursului său a recitat poemul „Spre veșnicia cuvântului”.
Poetul Nicolae Scheianu, moderatorul întâlnirii, a rostit poate una dintre cele mai frumoase definiții ale omului din centrul acestei povești, vorbind despre „instituția numită Nutu Bota”. Și nu este deloc puțin lucru. Într-un sat în care oamenii se cunosc între ei, într-un loc în care viața curge după alte ritmuri decât în marile orașe, un om a reușit să-și transforme propria casă într-un loc în care cultura respiră prin toți porii. A adunat în jurul frumosului: scriitori, pictori, critici literari, ingineri mineri, profesori, oameni de cultură, muzicieni și, mai ales, oameni. A făcut din propria curte un loc de întâlnire, din pereți — galerii, din cuvinte — punți între suflete.
Iar pentru tot ceea ce face pentru Libotin și pentru Țara Lăpușului, scriitorul Nicolae Scheianu i-a propus primarului Nicolae Bude ca Nuțu Bota să fie declarat cetățean de onoare al comunei Cupșeni. Poate că ar fi o recunoaștere binemeritată. Pentru că uneori un sat nu are nevoie doar de drumuri și clădiri, are nevoie de oameni care să-i păstreze sufletul viu.
Ioan Buda „Tzetzu”, profesor și om de televiziune, fost coleg de facultate cu autorul, a vorbit despre curajul lui Nuțu Bota de a se reinventa, de a alege arta și poezia, un drum care nu este deloc ușor. Și cât adevăr este aici! Să te reinventezi nu înseamnă să uiți cine ai fost. Înseamnă să ai curajul să te uiți în oglindă după ce viața te-a încercat și să spui: „Mai am ceva de spus.” Să iei ceea ce te-a durut și să transformi în culoare. Să iei ceea ce nu ai putut spune cu voce tare și să transformi în poezie. Să iei singurătatea și să o umpli cu oameni. Să iei o casă și să o transformi într-o casă pentru suflete. Asta a făcut astăzi Nuțu Bota. Și poate tocmai de aceea ziua de la Libotin nu a fost doar despre artă, a fost despre puterea omului de a nu se lăsa învins de greutățile vieții. Despre puterea de a merge înainte atunci când drumul nu mai pare atât de simplu, despre frumusețea care se naște uneori tocmai din cele mai grele încercări.
Iar după cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut și l-au apreciat, a venit rândul muzicii și cântecului popular autentic din Țara Lăpușului. O formație lăpușană din care a făcut parte, de data aceasta și Vasile Boiciuc Rocneanu, a adus acea bucurie simplă și curată care face oamenii să uite pentru câteva clipe de toate grijile.
Apoi au venit poveștile. Îmbrățișările. Râsetele. Mesele întinse și bucatele pregătite cu drag de Mădălina, fiica lui Nuțu Bota.
Pentru că, până la urmă, poate că asta înseamnă cultura adevărată: să aduci oamenii împreună. Să-i faci să se oprească din alergarea lor de fiecare zi și să privească. Să asculte. Să simtă. Să-și amintească faptul că, dincolo de toate necazurile, încă există frumusețe. Iar Libotinul a rămas nealterat, este astăzi un asemenea loc.
Libotinul are un Om în persoana lui Nuțu Bota care a ales să nu țină frumusețea doar pentru el, s-o dăruiască și semenilor și tuturor celor care-i calcă pragul casei părintești.
Un om care a înțeles că o pictură poate mângâia, că o poezie poate vindeca o rană și că o casă poate deveni, dacă o deschizi oamenilor, un adevărat altar al sufletului.
Poate că mesajul unei asemenea zile trăite de mine ar fi: Nu contează cât de greu a fost drumul, contează ce alegem să punem în urma pașilor noștri. Unii lasă în urmă tristețe. Unii lasă uitare. Dar există oameni care lasă în urmă lumină. Nuțu Bota lasă lumină în culori și-n oamenii din jurul său.
Felicitări Nuțu Bota, pentru tot ceea ce faci și, mai ales, pentru felul în care ai ales să răspunzi vieții. Prin frumusețe. Prin generozitate. Prin bunătate. Prin culoare. Prin poezie. Prin oameni.
Iar dacă într-o zi cineva va întreba ce a rămas după toate încercările, poate că răspunsul va fi simplu: A rămas lumina. Să fi trecut prin întuneric și să fi ales, totuși, să pictezi lumină, este esența vieții. Mulțumim pentru această lecție predată astăzi, Nuțu Bota!
Gelu Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu