de Gheorghe Pârja
Muzica Maramureșului mi-a însoțit viața. De aceea am
fost, și mai sunt, legat de cei care o interpretează în armonie cu vremurile
care mi-au fost călăuză. Deși vremurile s-au schimbat, eu am rămas la horile
mele. Aproape de cei care le cântă. Unul dintre ei este Ioan Pop, cel care
vorbește lumii la plural, prin celebrul „Grup Iza”, format în anul 1988. Nu uit
a spune că Ioan Pop, a fost zece ani, membru al Ansamblului profesionist
Maramureșul, din Baia Mare. După ce a convins cu muzica lui acasă, a pornit să
cucerească lumea într-o formă personală. Ba a deschis toamna lusitană, în inima
Parisului, aproape de Turnul Eiffel, a susținut un spectacol de excepție. La
Viena, în Irlanda, sau în multe alte țări și locuri.
Ioan nu are aparate zburătoare în curtea din Hoteni,
ci o vioară, o zongură și o voce. Și o Casă a horilor. Și mai ales o
încăpățânare genială de a merge pe drumul lui. Care drum? mă întrebați. Acela
care nu duce la greșeală. Când mulți interpreți și din Maramureș au început să
cânte altfel (și o mai fac), Ioan nu s-a lăsat atras de himere. După frații
Petreuș, care au marcat un început miraculos în Maramureș, Ioan Pop mi se pare
haiducul care rezistă la agresiunea cântecului de făcătură. A avut norocul să
fi crescut în preajma cântecului maramureșean (nu moroșan). Cuvântul din
paranteză l-am auzit prima dată spus de străini de limba română. Dar asta este
o altă poveste. Ioan Pop este maramureșeanul esențial care, după ce i-a dăruit
Dumnezeu harul horilor a priceput repede, și cam de unul singur, pe ce lume
trăiește. Și mai ales ce poate face cu harul lui pentru lumea adevărată. Cu
horile venite din vreme. Cu care trec muntele spre satul meu.
Ioan Pop nu este numai un original interpret al
vechimii sufletului nostru de pe aici, ci și un inteligent om al destinului,
horilor noastre de viață. Care se preocupă de ceea ce avem și mai ales să se
știe asta în lumea mare. Fenomenul Lucy Castle, englezoaica venită în România
pentru a-și pregăti teza de doctorat în etnomuzicologie, cu care a făcut duet
la vioară și în România, și în Anglia, îi aparține. O mare izbândă! Nu uit că
din curtea lui din Hoteni, cu câțiva ani în urmă, a pornit la semnalul
Sânzianei Pop (Formula As) renașterea jocului din Maramureș. A fost o scânteie.
Nu mai știu dacă luminează pe undeva. A fost marca Ioan Pop. În satul lui am
cunoscut oameni de mare valoare pentru puterea muzicii, cum au fost celebrul
Șerban Lupu, ori Speranța Rădulescu. Cum spuneam la început, el a colindat
lumea cu horile. Harul lui nu a fost tulburat. Nu-ți va vorbi în termeni
prețioși despre convingerile întru cântec maramureșean. Dar poți înțelege din
spusele lui, bine articulate, că și-a văzut în lumea asta de drumul lui.
A simțit că ceva se ruinează în jur. Chipul banului
pune măști de diavol. A simțit repede cum este trădat folclorul cel adevărat.
S-au făcut facultăți să demonstreze (aiurea!) că vremurile bătrâne cu cântecele
lor nu mai au rost pe lumea asta. Ioan, cred că și-a spus, că ăștia, mulți la
număr, vorbesc așa ca să nu tacă. Nu s-a luat după ei. Și-a văzut și își vede
de drum. Acum îi dau și împărații dreptate. Îmi spunea cândva în șatra casei
din Hoteni că soliștii din Maramureș iau melodii vechi, le pun ei cuvinte
năzuroase, le adaugă puțin ruj și duc adevărul cântecului vechi pe apa
sâmbetei. Da, folclorul autentic, îmi spunea, nu are protecție prin copyright.
Ioan Pop, pe partea lui, îl cam salvează de unul singur. Ca să vă lămuresc că
nu-i o poveste de admirație locală a mea, îl aduc ca argument pe regizorul
Mihai Măniuțiu, care a invitat „Grupul Iza”, pluralul lui Ioan Pop, să facă
fondul muzical al câtorva spectacole cu mare audiență în țară și în
străinătate.
Am văzut „Nunta”, pe tema Genezei biblice, apoi
„Electra”, în care regizorul a aflat (dovedit artistic) că între horile din
Maramureș și tragedia greacă ar putea fi o sublimă apropiere culturală. Muzica
maramureșeană a „Grupului Iza” subliniază stările fundamentale ale sufletului
uman: bucuria, tristețea, jalea. Nu uit nici „O vară fierbinte pe Iza”, un
spectacol despre dragoste, nebunie și moarte, inspirat din muzica „Grupului
Iza”. Ioan s-a născut în 1956, în Poienile Izei – adică Poienile Glodului –
unde a avut parte de o viață trăită, nu închipuită. Duminică, 30 august,
rotunjește 70 de ani. Și mai umblă prin lume cu Anuța Pop, Ioachim Făt, Grigore
Chira și Voichița Tepei. Adică „Grupul Iza”. Cu amintirea lui Paganini (Ionu
lui Grigore) și a meșterului de lemn și de proverbe Pătru Pupăză.
Astăzi îi spun lui Ioan o mulțumire de viață și de
lume. Că mult bine ai făcut la lume! Și mai faci. Să-ți auzi vorbe bune. Și o
reverență pentru respectul cântecului în care ne-am născut. Astăzi de dragul
tău, Ioane, voi hori singur. Și din târnațul din satul meu, voi îmbrăca cu
privirea Casa horilor din Hoteni.
La
mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu