AL.FLORIN ȚENE despre DUMITRU VELEA – O OPERĂ A CONȘTIINȚEI, A MEMORIEI ȘI A DRAMATISMULUI EXISTENȚIAL

Literatura română contemporană își construiește identitatea printr-o diversitate de formule estetice și prin existența unor scriitori care refuză delimitările rigide dintre genuri și specii. Un asemenea creator este Dumitru Velea, scriitor a cărui operă se desfășoară într-un spațiu fertil, situat la întâlnirea dintre poezie, teatru, eseu, filosofia culturii și critica de artă.

Născut în 1948 și licențiat al Facultății de Filologie din Craiova, în 1973, Dumitru Velea s-a afirmat inițial ca poet, prin volumul Lucifera, publicat în 1973, pentru ca ulterior să devină una dintre personalitățile intelectuale reprezentative ale vieții culturale din Valea Jiului. Bibliografiile consacrate autorului consemnează o operă de mare diversitate, care cuprinde poezie, dramaturgie, eseu și scrieri despre artă.

Originalitatea lui Dumitru Velea nu trebuie căutată numai în diversitatea cărților sale, ci mai ales în unitatea lor profundă. Dincolo de diferențele dintre poem, piesă de teatru sau eseu, se află aceeași preocupare pentru om, pentru destin, pentru libertate, pentru memorie și pentru raportul dintre individ și istorie.

Poezia reprezintă una dintre dimensiunile fundamentale ale creației lui Dumitru Velea. Debutul prin Lucifera anunță un autor preocupat de sensurile profunde ale existenței, nu de simpla ornamentare a limbajului poetic.

Volume precum Cuvinte fără orizont, Odette, A doua navigație, Simplu, Pânza de in, Nisipul cu oase, Fărâme de piatră, Locul gol / Imagini trezite, Din Țara Căpușelor, Recviem pentru inocenți sau Vântul de Sus, Vântul de Jos demonstrează continuitatea acestei preocupări. Bibliografiile publice consemnează, de asemenea, preocuparea lui Velea pentru forme poetice neobișnuite, inclusiv volumul Viță de vie, alcătuit din 1001 haiku.

În poezia sa, obiectele concrete capătă adesea valoare simbolică. Piatra, apa, vântul, pragul, oglinda, muntele, ușa, mâna sau ochiul nu sunt simple elemente decorative. Ele devin semne ale unei lumi interioare. Poetul caută, prin intermediul lucrurilor, ceea ce se află dincolo de ele.

De aici rezultă caracterul filosofic al poeziei veleene. Poetul nu se mulțumește să descrie realitatea, ci încearcă să o interogheze. Poezia devine astfel o formă de cunoaștere.

Titluri precum Nisipul cu oase sau Fărâme de piatră sugerează chiar prin tensiunea semantică dintre cuvinte o asemenea perspectivă. Nisipul este trecător, osul păstrează memoria trupului, piatra sugerează durata, iar fărâma indică fragmentarea. Între efemer și durabil se desfășoară o parte importantă din universul poetic al lui Dumitru Velea.

Dramaturgia constituie probabil domeniul în care vocația filosofică a lui Dumitru Velea se manifestă cel mai pregnant.

Volumele Zilele de pe urmă, Muntele de sticlă, Metronomul de apă, Ușa bătută în cuie, Podul umblător, Xerxes, Femeia cu Luna și Forme vii. 60 dramatis personae configurează o dramaturgie în care conflictul exterior este dublat de conflictul interior.

Teatrul lui Velea nu este construit exclusiv pe acțiune, ci pe idei. Personajele sunt puse în situații-limită, iar dialogul devine instrument de cercetare a conștiinței. În acest sens, dramaturgul este mai aproape de teatrul de idei decât de teatrul pur realist.

Această particularitate explică și interesul autorului pentru marile teme ale existenței: libertatea, moartea, memoria, vinovăția, adevărul, sacrificiul și responsabilitatea.

Titlul Metronomul de apă este sugestiv pentru întreaga sa concepție dramatică. Metronomul trimite la ritm și măsură, în timp ce apa sugerează curgerea, schimbarea și imposibilitatea fixării timpului. Drama se naște, astfel, din întâlnirea omului cu timpul.

Dramaturgia lui Dumitru Velea trebuie privită și prin prisma activității sale teatrale. El a fost director al Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani între 1991 și 2005, contribuind la dezvoltarea vieții culturale din Valea Jiului.

În această perspectivă, scriitorul nu a fost doar autor de teatru, ci și om de teatru. Experiența instituțională a intrat în relație cu experiența literară, iar teatrul a devenit pentru Velea nu numai o formă artistică, ci și o formă de responsabilitate culturală.

O altă dimensiune esențială a operei o constituie eseistica. Volumul Banchetul, publicat în 1984 și caracterizat drept o carte de eseuri de estetică și filosofie, anunță preocuparea autorului pentru raporturile dintre artă, idee și existență.

Mai târziu, Taurul lui Phalaris și Du-te și fă la fel! – subtitrat Eseuri provinciale – continuă această direcție.

Eseistica lui Velea este interesantă tocmai prin faptul că nu separă esteticul de moral. Pentru el, literatura nu este o activitate gratuită, desprinsă de destinul comunității. Scriitorul are o responsabilitate față de adevăr și față de memoria colectivă.

În acest sens, sintagma „eseuri provinciale” nu trebuie înțeleasă ca o limitare, ci ca o asumare a unei geografii culturale. Provincia poate deveni centru atunci când există conștiință, valoare și voință creatoare.

Valea Jiului, spațiu perceput adesea doar prin dimensiunea sa industrială și socială, dobândește în activitatea lui Dumitru Velea o importantă dimensiune culturală.     

Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Dumitru Velea la cultura română este legată de recuperarea și valorificarea operei lui Ion D. Sîrbu.

Velea a depus o muncă importantă de recuperare, editare și punere în circulație a unor texte și documente referitoare la Ion D. Sîrbu. Cercetările consacrate receptării lui Sîrbu menționează volume precum Obligația morală, Atlet al mizeriei, Între Scylla și Carybda, Cu sufletul la creier, Între timp murisem, Râs-cu-plânsul nostru valah și Un deget pe o rană, precum și corespondența cu Horia Stanca, Printr-un tunel.

Această activitate are o semnificație care depășește simpla muncă editorială. A recupera un scriitor înseamnă a recupera o parte din memoria unei epoci.

Prin activitatea sa, Dumitru Velea a contribuit la consolidarea memoriei culturale a Văii Jiului și la readucerea lui Ion D. Sîrbu într-un circuit mai larg al literaturii române.

În acest sens, Velea este nu numai scriitor, ci și păstrător al memoriei literare.

Universul intelectual al lui Dumitru Velea nu se limitează la literatură.

Volumul Ochiul și Mâna. Scrieri despre artă, publicat în 2005, demonstrează preocuparea sa pentru artele vizuale.

Titlul este revelator. „Ochiul” reprezintă percepția, contemplarea și interpretarea, în timp ce „mâna” reprezintă actul creator. Între cele două se află artistul, cel care transformă realitatea percepută într-o formă.

Această concepție este compatibilă cu întreaga operă veleiană: realitatea nu este niciodată suficientă în forma ei imediată. Ea trebuie interpretată, transfigurată și resemnificată.

Universul lui Dumitru Velea este construit în jurul unor simboluri recurente. Muntele reprezintă verticalitatea, dificultatea și aspirația. Apa reprezintă devenirea, timpul și schimbarea. Pragul reprezintă trecerea dintre două lumi. Oglinda reprezintă autocunoașterea. Piatra reprezintă memoria și durata. Vântul sugerează libertatea și mișcarea.

Aceste simboluri nu apar izolat, ci alcătuiesc o adevărată mitologie personală. Ele permit scriitorului să transforme experiența concretă în meditație asupra condiției umane.

În acest punct se află una dintre calitățile importante ale literaturii sale: capacitatea de a ridica particularul la nivelul universalului.

Dumitru Velea este și un exemplu relevant pentru reconsiderarea raportului dintre centru și provincie în cultura română.

Activitatea sa la Petroșani demonstrează că o literatură autentică nu depinde în mod obligatoriu de apropierea fizică de marile centre culturale.

Un articol publicat în Observator Cultural subliniază tocmai această dimensiune a activității sale, amintind faptul că Velea a locuit la Petroșani și că a desfășurat o importantă activitate de recuperare editorială a operei lui Ion D. Sîrbu.

Prin urmare, „provincia” devine în cazul lui Velea un concept cultural, nu unul geografic. Provincia poate însemna margine administrativă, dar nu trebuie să însemne margine spirituală.

Un element care străbate întreaga creație a lui Dumitru Velea este dimensiunea morală. Scriitorul nu concepe literatura doar ca exercițiu estetic. Pentru el, cartea trebuie să provoace întrebări și să mențină vie conștiința cititorului. De aceea, în opera sa apar frecvent teme precum libertatea, responsabilitatea, memoria, adevărul și raportul individului cu istoria.

Această dimensiune morală explică și apropierea sa intelectuală de Ion D. Sîrbu. Recuperarea lui Sîrbu nu a fost numai un proiect bibliografic, ci și unul moral: recuperarea unui destin intelectual și a unei conștiințe care a traversat dramatic istoria secolului XX.

Dumitru Velea ocupă un loc aparte în literatura română contemporană tocmai datorită caracterului plurivalent al operei sale.

Este poet, dramaturg, eseist, critic de artă, publicist, editor și animator cultural. O prezentare bibliografică recentă notează că opera sa însumează peste patruzeci de volume și că unele dintre scrierile sale au fost traduse în limbi precum engleza, franceza, germana, albaneza, ebraica și rusa.

O asemenea diversitate ar putea conduce, în alte cazuri, la dispersarea creației. La Velea însă, diferitele genuri sunt reunite de o aceeași matrice intelectuală: nevoia de a înțelege omul și timpul său. Din acest motiv, opera lui trebuie cercetată în ansamblu, nu fragmentar.

Dumitru Velea este unul dintre acei scriitori pentru care literatura reprezintă mai mult decât o profesie: este o formă de existență și de responsabilitate.

Poetul caută sensul ascuns în lucruri. Dramaturgul transformă conflictul într-o confruntare a conștiințelor. Eseistul investighează ideile. Criticul de artă descoperă relația dintre privire și creație. Editorul recuperează memoria unei generații și, în mod exemplar, memoria lui Ion D. Sîrbu.

Opera lui Dumitru Velea se construiește astfel la intersecția dintre estetic și moral, dintre poezie și filosofie, dintre teatru și istorie.

Prin această complexitate, scriitorul demonstrează că literatura contemporană română nu poate fi înțeleasă numai prin marile centre editoriale și culturale. Există și o geografie profundă a spiritului românesc, iar Valea Jiului, prin activitatea lui Dumitru Velea, a devenit unul dintre aceste spații.

În fond, întreaga sa operă poate fi citită ca o meditație asupra memoriei. Omul trece, timpul curge, instituțiile se schimbă, generațiile dispar, însă literatura rămâne ca mărturie.

Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai importante lecții ale creației lui Dumitru Velea: scrisul adevărat nu doar descrie timpul, ci se luptă cu uitarea.

                           

Bibliografie selectivă

1.     Velea, Dumitru, Lucifera, poeme, 1973.

2.     Velea, Dumitru, Banchetul, eseuri de estetică și filosofie, 1984.

3.     Velea, Dumitru, Zilele de pe urmă, teatru, 1994.

4.     Velea, Dumitru, Cuvinte fără orizont, psalmi, 1995.

5.     Velea, Dumitru, Odette, poeme, 1995.

6.     Velea, Dumitru, A doua navigație. Poeme descriptive, 1997.

7.     Velea, Dumitru, Muntele de sticlă. Piese pentru disperați și copii, 1997.

8.     Velea, Dumitru, Taurul lui Phalaris, eseuri, 1998.

9.     Velea, Dumitru, Metronomul de apă / The Water Metronome, 1998.

10. Velea, Dumitru, Pânza de in, poezii, 1999.

11. Velea, Dumitru, Nisipul cu oase, poeme, 1999.

12. Velea, Dumitru, Fărâme de piatră, poeme, 2000.

13. Velea, Dumitru, Ușa bătută în cuie, teatru, 2000.

14. Velea, Dumitru, Du-te și fă la fel! Eseuri provinciale, 2001.

15. Velea, Dumitru, Locul gol / Imagini trezite, poeme, 2002.

16. Velea, Dumitru, Din Țara Căpușelor, egloge, 2002.

17. Velea, Dumitru, Podul umblător, teatru, 2003.

18. Velea, Dumitru, Viță de vie. 1001 haiku, 2003.

19. Velea, Dumitru, Xerxes, teatru, 2004.

20. Velea, Dumitru, Femeia cu Luna, teatru, 2004.

21. Velea, Dumitru, Recviem pentru inocenți, poeme, 2004.

22. Velea, Dumitru, Ochiul și Mâna. Scrieri despre artă, 2005.

23. Velea, Dumitru, Scrieri despre Gary, 2005.

24. Velea, Dumitru, Camera cu pereți de oglinzi. Convorbiri elective, 2006.

25. Velea, Dumitru, Xerxes la Hellespont, poeme, 2006.

26. Velea, Dumitru, Forme vii. 60 dramatis personae, 2007.

27. Țene, Al. Florin, Cărțile și oamenii lor, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2022.

28. Țene, Al. Florin, „Dumitru Velea – un dramaturg al adâncimilor sufletului”, Agora Literară, 2021.

29. Marica, Valentin, Consemnări culturale în marginea teatrului, Editura Tipomur, 2020.

30. Observator Cultural, „Din Valea Jiului de Sus”, 2014.

31. Viața Românească, „Receptarea critică și revanșa postumă”, 2019.

32. Noul Literator, materiale consacrate operei și activității lui Dumitru Velea.